Alegeri prezidenţiale cu un singur candidat

Se fac periodic sondaje despre alegerile prezidenţiale, dintre care unele sunt publicate. Cel mai recent (INSCOP research, martie 2014) confirmă în linii mari poziţia dominantă a primului-ministru Victor Ponta. Nu este de ignorat tendinţa care este şi ea favorabilă lui Victor Ponta şi defavorabilă lui Crin Antonescu. Dacă, anterior, liderul PNL creştea prin raportare la Ponta, acum - poate contrar aşteptărilor - tendinţa s-a inversat. Dacă în ianuarie Ponta ar fi câştigat în turul al doilea împotriva lui Antonescu cu 53,5% la 46,5%, imediat după ruperea oficială a USL, Ponta ar câştiga cu 57,5% la 42,5%.

Totuşi ceva nu e în regulă cu toate aceste rezultate. Nu punem la îndoială priceperea şi onestitatea institutelor de sondare. Problema stă în însăşi realitatea politică. Cetăţenii sunt întrebaţi de operatorii de sondare cu cine ar vota, dar nu există până acum niciun candidat mai bine profilat. Scena politică e un amalgam din care e foarte greu de distins ceva. Să luăm mai întâi cazul lui Crin Antonescu, care, cel puţin până în vara anului trecut, era candidatul aproape sigur al USL la alegerile prezidenţiale. El era un candidat anti-Băsescu care propunea, într-o manieră destul de vagă ce-i drept, o schimbare de optică şi de metodă. Oponentul său confirmat, singurul de fapt, era Cătălin Predoiu, propus de PDL în urma unei selecţii interne fără precedent, la care au participat toţi militanţii partidului. În ciuda acestei proceduri robuste, candidatul are un program ambiguu, care, oficial, ignoră linia Băsescu, dar care îi preia acesteia elementele principale. Prin urmare, aveam anul trecut doi candidaţi confirmaţi, care aveau în spatele lor două formaţiuni politice bine cunoscute. Mihai Răzvan Ungureanu în schimb nu a fost cu adevărat propus de nicio formaţiune politică. El a fost mereu un candidat posibil, dar niciodată unul validat oficial.

Iată că, la începutul acestui an, nu a mai rămas decât un singur candidat confirmat: Cătălin Predoiu. Liderul PNL Crin Antonescu şi-a piedut statutul anterior de candidat USL şi, chiar dacă îi va fi uşor să obţină învestirea partidului propriu, el va fi nevoit să schimbe tactica şi mesajul şi să devină altceva decât a fost până mai ieri. Deşi schimbarea sa se petrece de mai multă vreme, încă nu ştim cu adevărat cine va fi candidatul Crin Antonescu. Partidele prezidenţiale nu au reuşit să propună niciun candidat şi nici măcar să ofere o vagă indicaţie, încât sondajele de opinie operează în vid.

De aceea rezultatele acestor cercetări nu spun nimic precis. Cu excepţia lui Victor Ponta, care ar fi votat de alegătorii PSD, dar şi de o parte a unui electorat cu profil mai puţin cunoscut, în partea „dreaptă” domneşte o stare de nedeterminare.

Traian Băsescu spunea luni, în cadrul unui interviu la Adevărul, că este suficient ca dreapta să propună un candidat unic ca să câştige alegerile, căci toate calculele arată că stânga nu poate obţine peste 50%.

Acest mod de a gândi şi aceste calcule au însă o premisă care nu a mai fost de mult timp verificată. Şi anume ce este „dreapta”? Se defineşte ea prin faptul că este anti-PSD sau mai curând prin ceva care îi este propriu? Este „dreapta” doar un efect relativ, un produs al sistemului politic post-comunist sau aspiră să obţină mai multă coerenţă proprie? Cu siguranţă că până în 2004, „dreapta” nu era altceva decât coaliţia forţelor anti-PSD, care reunea oameni cu idei foarte eterogene şi de multe ori de stânga. Aşa a fost masa simpatizanţilor CDR, aşa a fost şi alianţa DA. Or, dacă modelul acesta al dreptei anti-PSD nu mai funcţionează cu adevărat, atunci nici calculele preşedintelui nu mai sunt valabile.