Alegerile și scrânteala națiunilor și narațiunilor

Ce mai e democrația dacă devine o plastilină, numai bună s-o modeleze după răul lor plac corupții, extremiștii și tiranii? Dacă nu mai funcționează alegerile? Dacă, spre exemplu, cetățenii unui stat sunt desconsiderați, drepturile lor reale, de a determina cine să-i conducă făcute zob, suveranitatea unei națiuni făcută praf și pulbere?

Cazul moldovenesc 

În țara de dincolo de Prut funcționează o lege electorală care, dacă nu e ilegală, e cert imorală și politic antinațională și inadmisibilă, de vreme ce compromite potențial irevocabil democrația basarabeană. Degeaba vor opta cetățenii informați ai țării, concentrați în bună parte în capitală și în alte câteva raioane, pentru o anumită candidatură prezidențială. 

Se vor trezi nu doar că dezinformarea și-a executat misiunea eficient în alte multe raioane, ci și că s-au numărat și adăugat la zestrea de sufragii a candidatului antieuropean și antidemocratic o uriașă avalanșă de voturi necontrolate din secțiile de votare rusești sau separatiste, transnistrene. Ar fi ilegitimă, potențial masiv frauduloasă și deci inacceptabilă, dar greu, sau imposibil de contestat legal? Vădit. Ce președinte și cel fel de viitor își mai pot ”determina” în aceste condiții cetățenii Republicii Moldova? Nici unul, zero, ioc, nimic.

Ce rol joacă, în acest context, dezinformările antiamericane, marca Sputnik și teoriile conspirației dragi extremei drepte? Unul uriaș. Unul atât de mare încât e greu de vorbit de un electorat moldovenesc realmente informat și capabil să ia decizii în deplină cunoștință de cauză. Una obligatorie într-o democrație. 

Culmea e că, dacă se caută cu atenție și rigoare sursa celui mai intens și îndelungat program de manipulare antidemocratică a populației moldovene se vor depista sorbind din toxicul izvor moscovit aceiași artiști ai dezinformarii care au intoxicat și smintit timp de decenii, cu conspiraționisme dragi extremei stângi, și vestul. Și nu în ultimul rând pe foarte naivii americani. Ai căror ambasador la Chișinău a tras de altfel semnalul de alarmă privind eventualitatea fraudării scrutinului moldovenesc.  

Cazul american

Importanța și relevanța alegerilor prezidențiale americane sunt greu de subestimat. În contrast cu ele e derizoriul narațiunilor circulând în presa americană și globală și în campania opoziției de stânga din SUA în legătură cu ce anume ar fi de interes în actualul proces electoral. 

Căci acest scrutin, altfel decât cred prea mulți din ambele și prea de tot polarizatele și înfierbântatele tabere politice de peste ocean, nu e despre Donald Trump. Nu e despre Curtea Supremă și orientarea ei politică. Scrutinul nu e preponderent, cum își dorește opoziția, un bilanț al președintelui în exercițiu într-o pandemie în care șeful statului joacă un rol marginal în comparație cu guvernatorii sau primarii. N-ar trebui să fie deci despre Covid, un virus răspândit din China, iscând spitalizări și decese și, prin măsurile aproape pretutindeni inadecvate luate să-l combată, generator de boli mintale, între care smintitoarea isterie care are șanse mari să dispară, ca prin miracol, după scrutinul american. 

Ar fi fost bine ca alegerile din SUA să fie despre succesele diplomatice și economice de o amploare fără precedent în materie de contracarare a provocării chineze, de pacificare a Orientului Mijlociu și de reducere a șomajului, repurtate de administrația actuală mai ales înainte de izbucnirea pandemiei. Ca și despre starea regretabilă de după, a sănătății americane. Dar nu pentru ca, așa cum a stabilit mai nou opoziția de stânga, republicanii conduși de președinte să fie portretizați perfid, de presa mainstream, ca un soi de partid ”al bolii”, iar democrații ca un partid ”al sănătății publice”.  

În fine, alegerile americane nu sunt, cum mai vrea aceeași tabără progresistă să ne facă să credem, despre starea presupus ”îngrozitoare” a unei societăți și construcții instituționale chipurile găunoase, dezastruoase, ”sistematic” discriminatorii. Dacă ar fi așa, n-ar fi emigrat în SUA, în ultimii ani, milioane de africani. Nici propagandistic incriminata majoritate albă nu este, cum  afirmă ideologii stângii, inerent ”rasistă”. Bărbații și creștinii nu sunt ”toxici” și invariabil ”homofobi” sau ”transfobi”, iar polițiile nu sunt neapărat și irevocabil ”rasiste”, ”pernicioase”, doldora de ”ură pe minorități” și în urgentă nevoie de restructurare sau anihilare.

Sunt, în schimb, despre America și antiamericanism. Moda beștelirii SUA (și a democrației) de către altfel patrioticii americani, prelucrați astfel încât să se demoralizeze și să se scrântească crunt, au pus-o în circulație, din anii 60, la pachet cu ample programe de denigrare, propagandă și dezinformare anticapitalistă și antisionistă, serviciile secrete ruse. Au făcut-o cu complicitatea comuniștilor de peste ocean, a STASI, a Securității și a teroriștilor lumii arabe. Despre această subversiune au relatat persuasiv și documentat, în cărțile lor, defectori de rang înalt ai KGB și Securității, ca Yuri Bezmenov sau generalul Pacepa. Rezultatul ei sunt narațiunile false și țicnite, dar, culmea, credibil vehiculate, conform principiului ex-șefului KGB Andropov, potrivit căruia ”minciuni îndelung repetate sfârșesc prin a deveni adevăr”.

Demagogia rezultată, care a cotropit mediile apusene, compromite informarea corectă, erodând rapid democrația, pe care o discreditează programatic, astfel încât să se întărească extremele. Iată despre ce ar trebui să fie, în fapt, scrutinul american. 

Derapajul unui candid și al presei care l-a ridicat pe scut

Halucinant: un candidat la președinție ca Joe Biden și-a permis, în campanie, să afirme că ”alegătorii nu merită să-i cunoască intențiile” cu privire la modificarea din temelii (prin lărgire) a Curții Supreme, o instituție cheie a statului de drept urmând a fi masiv politizată, cu tot cu puterea judecătorească. Un atare dispreț fățiș față de electorat nu s-a mai pomenit în 250 de ani de democrație americană. Dar acesta e, vai, aspectul mai puțin semnificativ al chestiunii. 

Aspectul ei major vizează placiditatea, indiferența, toleranța, ori bunăvoință cu care o covârșitoare parte a presei interne și occidentale a reacționat la acest delir retoric nedemocratic. 

Or, aceiași jurnaliști i-au certat neobosit, ani la rând, pentru identice afirmații sau contraperformanțe în materie de justiţie și stat de drept, pe liderii Ungariei și Poloniei. Și i-au vituperat aproape cu intensitatea cu care l-au demonizat în acest răstimp pentru te miri ce pe Donald Trump. Cum se explică deci îngăduința față desconsiderarea națiunii și a statului de drept de care se face vinovat Joe Biden și coechipiera lui?    

Și cum a ajuns oare, după cum zicea recent un democrat din Colorado, să fie ”moral acceptabil să minți, să înșeli, să furi”, ca să-l dai jos pe Donald Trump fără ca presa să taxeze cum se cuvine iresponsabilitatea și imoralitatea unor atari declarații? Mister? Defel. 

Presa apuseană a suferit o mutație fatală. S-a văzut dată de trei ori peste cap ca să devină, din obiectivă, activistă și militantă. Cine a dat-o? Magistrala lovitură s-a aplicat de mult, de la est la vest. La cârma unuia din imperiile răsăritene e și azi un ex-șef kaghebist.   

Potrivit lui Bezmenov, KGB-ul folosea de decenii, în anii 80, în vest, întru consolidarea ficțiunilor și metanarațiunilor lui, ”tehnici de spălare pe creier”. ”Contamina ideologic elitele academice și mediatice, iar prin ele pe oamenii din vest, spre a le ”schimba percepția” despre sine și popor și a-i desprinde de valorile americane, de încrederea în propriul guvern, națiune și instituții. Una dintre cele mai încercate metode de manipulare era și e falsificarea de biografii, eroizarea netrebnicilor, hulirea reperelor, denigrarea liderilor. 

Trump e, sau pare, moral și intelectual, inadecvat. Deraiază frecvent. E cu atât mai ușor de calomniat cât și când denigrarea sa convine adversarilor lui politici interni. Sau Rusiei și Chinei comuniste. Cu atât mai ușor poate fi demolat în efigie, dacă alege el însuși să corespundă spectrului îndelung agitat propagandistic și încărcat astfel încât să fie intens detestat, al campionului drepturilor individuale, al libertății de opinie și exprimare, al capitalismului, al Americii și al civilizației apusene, iudeo-creștine. 

Iată, deci, despre ce ar trebui să fie scrutinul. Despre dezinformarea care pune umărul la prelungirea ficțiunilor menite să întoarcă pe dos nu un candidat sau altul, ci America și lumea liberă, pe drumul revoluției antiamericane fiind obligatoriu să i se schimbe președintele, estimat ca fiind excesiv de patriot. E despre incongruența dintre fapte și realități, dintre ce este și ce se povestește. Și e despre contrastul violent, dar parcă invizibil komentariatului miop, dintre narațiuni smintitoare, incoerente și inconsistente, dar persistente și lesne de consumat, puse în circulație spre a oculta adevăruri neplăcute, dar tămăduitoare.