1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Angeal Merkel cere închiderea închisorii Guantanamo

Ute Thofern / Andrei Radulescu10 ianuarie 2006

Vizita cancelarului german, Angela Merkel, în Statele Unite ale Americii naşte controverse în rândul oficialilor de pretutindeni. Merkel a declarat zilele trecute, într-un interviu acordat săptămânalului „Der Spiegel“, că închisoarea de la Guantanamo nu are voie să mai funcţioneze în viitor din cauza modului în care sunt trataţi deţinuţii acolo. În replică, purtâtorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Washington, Sean McCormack, a afirmat că scopul acestei închisori este izolarea, departe de lumea civilizată, a mii de indivizi extrem de periculoşi. De asemenea, el a aprobat, în mare parte, cele spuse de Angela Merkel, însă, a susţinut că, în viitorul apropiat, nu există posibilitatea ca aceast

https://p.dw.com/p/B1Qn
Imagine: AP

ă instituţie să fie închisă.

Dacă preşedintele SUA George W. Bush crede că îi va fi mai uşor cu Merkel decât cu predecesorul său, Gerhard Schroder, se înşelă amarnic. Merkel nu va fi un simplu partener de discuţii şi a demonstrat acest lucru prin desele sale critici privind condiţiile precare şi modul în care sunt trataţi prezumtivii terorişti islamişti la închisoarea Guantanamo. Nicidecum nu se pune însă problema lezării în vreun fel a parteneriatului germano-american. Odată cu vizita din decembrie a ministrului de externe american, Condoleezza Rice în Germania, Angela Merkel a înlăturat orice dubiu privind respectarea programului comun de luptă împotriva terorismului, considerându-l extrem de benefic. În cadrul dicuţiilor între patru ochi a celor doi oficiali s-a ajuns şi la dezbaterea problemei „Guantanamo“, unde Angela Merkel şi-a reiterat, deja punctul de vedere. Cu siguranţă, Condoleezza Rice l-a infomat pe preşedintele Bush pentru ca acesta să dispună de argumentele necesare în dialogul cu Angela Merkel. În timp ce fostul guvern al Germaniei critica dur răboiul împotriva Irakului, Angela Merkel este mai atentă în declaraţiile sale. Ea a subliniat în repetate rânduri că numai prin cooperare pot fi soluţionate conflictele. Merkel nu poate fi bănuită de antiamericanism. Ea dispune de flexibilitate şi are o atitudine deschisă.

Angela Merkel are ocazia să fie luată mai în serios, la Washington, decât predecesorul ei, Gerhard Schroder. Ceea ce este necesar figurează dat fiind că Germania nu mai este printre primele pe lista priorităţilor SUA. De această dată Germania poate avea un cuvânt greu de spus în legătură cu disputa privind existenţa armelor atomice în Iran sau cooperarea cu actuala semidemocratică republică rusă, acestea fiind câteva dintre temele care vor fi abordate de către cei doi oficiali, Angela Merkel şi George W. Bush. Trebuie spus că administzraţia de la Washington aşeaptă de la partenerii săi germani măcar un sprijin economic şi politic dacă nu militar. În cunoştiinţă de cauză, Angelei Merkel nu-i rămâne decât să spere că ameliorarea relaţiilor dintre Germania şi SUA nu va costa prea scump statul german.