Antivaccinarea în mediul rural și resetarea mentalității

Satele și comunele din România duc o lipsă acută de medici de familie și de asistente medicale. Mulți dintre cei care își fac meseria în mediul rural sunt navetiști, stau câteva ore la dispensar și pleacă în orașele în care locuiesc. Sau vin doar de 2-3 ori pe săptămână, trebuind să acorde asistență medicală și în alte localități rurale. Cu toate că au primit stimulente materiale substanțiale, mai ales în timpul pandemiei, medicii de familie nu se îngrămădesc să-și exercite profesia în localitățile rurale. Presa a publicat o serie de articole documentare din care reiese că mulți medici din mediul rural câștigă mai mult decât un chirurg.

Lipsa asistenței medicale la sate este una din cauzele care au condus la o rată a vaccinării în mediul rural mult inferioară celei din mediul urban. Locuitorii satelor sunt suspicioși, de treizeci de ani au tot realizat că sunt păcăliți de primari, de parlamentari, prin promisiunile demagogice din timpul campaniilor electorale. Le-au fost retrocedate, prin lege, pământul și pădurile, dar nu pe cele pe care le-au avut pe vechile amplasamente, ci pe coclauri care sunt cel mult bune de pășunat. Pe terenurile intravilane au pus mâna primarii și nomenclatura județeană. Li s-a promis asfaltarea drumurilor, dar au rămas tot cu gropile pe unde nu pot merge nici cu căruța. Li s-a promis canalizarea cu apă curentă, dar o cară în continuare din fântâni cu găleata. Sărăcia urlă de zeci de ani în nenumărate sate și comune unde nimic nu s-a schimbat. Li s-a spus zone defavorizate, iar denumirea dăinuie și azi. 

O statistică dată publicității recent de către Direcția pentru Evidența Persoanelor privind migrația de la urban la rural arată că anul trecut 78 de mii de români s-au mutat de la oraș la sat și 120 de mii de la sat la oraș. Cei din urmă sunt de regulă bătrâni care nu-și mai pot purta singuri de grijă și locuiesc la copii, și tineri care își caută norocul în marile orașe.

Cunoașterea locuitorilor de la sate nu este pe placul guvernanților. Rezistența acestora la administrarea vaccinului ține de o mentalitate retrogradă, dar ancestrală. De cele mai multe ori ei nu apelează la medic decât atunci când cad la pat. Cu cine să-și lase vitele, cine să le cosească iarba, cine să le prășească și să le ude grădinile cu legume, cine să le taie lemnele pentru iarnă?  

Președintele campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a vaccinat zilele trecute în comuna sa natală câteva zeci de persoane. Dar să nu ne amăgim. Puterea exemplului nu aduce rezultate spectaculoase nici în mediul urban, și cu atât mai puțin în mediul rural. Puterea exemplului se lovește, și nu doar în situația pandemiei, de lipsa persoanelor din toate mediile sociale, inclusiv din mass-media, care să se implice în problemele comunității. Mediul politic este primul care nu se supune acestui imperativ social, dovadă fiind și rata scăzută de încredere în partidele politice, în parlament, guvern ori în autoritățile centrale și locale. Scapă cine poate.

Mentalitatea țăranilor nu e înțeleasă de autorități

Au apus de mult vremurile în care satele și comunele erau comunități închise, suficiente sieși, în care preotul, învățătorul și primarul (pe atunci, cel mai gospodar om din sat) erau persoanele de care sătenii ascultau și la care mergeau să fie sfătuiți ori ajutați să-și descurce problemele. Asta, desigur, înainte ca tăvălugul comunismului să-i oblige să-și plece capetele.

Mentalitatea țăranilor nu e înțeleasă de conducătorii instituțiilor abilitate să lupte cu pandemia. Rezistența la necunoscut îi caracterizează în aceeași măsură în care au nevoie de răspunsuri clare. Iar răspunsurile ar fi trebuit de mult să fie popularizate în mediul rural. De preoți, de ONG-uri, de voluntari.  

Peste 50% din populația rurală crede că virusul nu există. Miturile cum că vaccinarea este un mijloc prin care oamenii sunt cobai pentru experimente în laboratoare de cercetare, că vaccinul scade imunitatea și favorizează apariția unor boli incurabile ori că prin ser li se introduce oamenilor un cip, strategie a ocultei mondiale, continuă să întrețină rezistența la imunizare. Indivizi de genul Șoșoacă și extremiști din AUR au făcut și fac un rău imens în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție împotriva infectării și a vaccinării populației. Retorica „anti“ a câștigat progresiv teren în fața discursului pozitiv. Dar latura imorală nu se supune cercetării penale, ea este imună în fața oricărei instanțe de judecată. Chiar dacă, din cauza acestei retorici agresive, au murit și mor oameni. Uneori și moartea face puțină retorică.

După o ședință pe care președintele Klaus Iohannis a ținut-o recent cu membrii guvernului, acesta a declarat că primarii, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice în campania de vaccinare.  În localitățile mici, să se meargă din poartă în poartă pentru a li se spune oamenilor că e esențial să se vaccineze, a spus președintele. După câteva zile, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a declarat într-o conferință de presă că „echipe de vaccinare din orașe vor merge din poartă în poartă și vor vaccina persoanele care își doresc acest lucru la sate.“ Cuvintele președintelui, iată, sunt copiate la virgulă. Nu suntem în stare de mai mult? Conceptul „orașul vaccinează satul“ se va concretiza prin deplasarea unor echipe mobile de medici din urban în rural, unde sătenii vor fi vaccinați fie la casa fiecăruia, fie într-o gospodărie care va funcționa ca centru de vaccinare.

Mai sunt și alte mijloace, în afară de îndemnurile din partea autorităților, care să-i convingă pe locuitorii din mediul rural să se imunizeze? Singurul lucru cu adevărat eficient cred că ține de resetarea mentalității. Iar asta nu o pot face nici guvernanții, nici alte oficialități. Spiritul comunității și implicarea în problemele care o perturbă ar putea fi calea. Asta, dacă pandemia ne va da răgazul începutului.