1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Apelul civic ca publicitate mascată

Horaţiu Pepine 2 iunie 2016

Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este dacă absenteismul electoral este cu adevărat o problemă gravă sau e doar un pretext pentru publicitate politică mascată.

https://p.dw.com/p/1Iyun
Rumänien Bukarest Piata Victoriei
Imagine: picture alliance/Arco Images

An de an asistăm la aceeași zbatere. Curentul moralist din presa românească lansează apeluri patetice la participare, deplângând pretinsa indiferență și dezimplicare electorală a tinerilor și, nu în ultimul rând, a celor instruiți. Nu e mult de când cineva propunea chiar votul obligatoriu, cu aerul că tinerii au nevoie de o lecție zdravănă de civism, însoțită eventual de sancțiuni penale.

E ceva neplăcut în tonul acesta de superioritate morală. E poate senzația că, în dosul acestor apeluri civice aparent dezinteresate, se găsește o certă motivație partizană. Ca o reclamă la alimentația sănătoasă care promovează, de fapt, anumite produse implicit recomandabile. ”Mâncați sănătos!” înseamnă, de fapt, ”Mâncați fructe și legume!”. Tineri, corporatiști, hipsteri și ce-oți mai fi, veniți la urne și votați ”sănătos”! Prin urmare, apelul acesta: ”Veniți la urne și votați cu cine vreți, dar numai votați” este de o fățărnicie insuportabilă.

Cei candizi, care iau apelul ad litteram, nu contenesc să se mire de absurditatea lui. De ce ar lansa cineva aceste îndemnuri cu riscul să câștige altcineva decât cel dorit? Din moment ce pare atât de implicat în politică, emitentul mesajului are, desigur, preferințele sale. Și atunci, de ce le-ar sacrifica, instigându-i la vot pe adversarii săi potențiali?

Ar fi mai bine, prin urmare, ca fiecare persoană implicată în politică să spună clar ce urmărește și să militeze deschis pentru candidatul favorit fără ocolișurile acestea mieroase. Iar dacă e ziarist, cu atât mai mult ar trebui să-și dezvăluie preferințele, căci, altfel, induce lumea în eroare.

Întrebarea pe care ar trebui, totuși, să ne-o punem este dacă absenteismul este cu adevărat o problemă sau e doar un pretext pentru publicitate mascată.

După o experiență politică de mai bine de un sfert de secol, am spune că absenteismul este mai curând o boală cronică cu care se poate trăi destul de bine. După căderea comunismului s-a votat masiv în toată Europa de est. Iar, încetul cu încetul, prezența la urne a scăzut, nu linear, dar a scăzut totuși constant, cu mici reveniri în anumite situații. La primele alegeri parlamentare desfășurate în 1990 au participat 86,19% din alegători, pentru ca în 2008 prezența să scadă la 39,2%. Ulterior, prezența la vot a mai crescut puțin, dar a rămas la cote relativ scăzute. În 2012 au fost la urne 41,76% din alegători.

În alegerile locale, care diferă puțin de cele parlamentare, situația pare, în schimb, mult mai bună și mai stabilă, căci, din 1996 și până acum, prezența la urne a scăzut o singură dată sub 50%, în același an 2008, care rămâne campionul absolut al absenteismului. În rest, în toți anii vizați, s-au prezentat la urne peste jumătate din alegătorii înscriși: 56,47% (1996), 50,85% (2000), 54,23% (2004), 48,81% (2008) și 56,26% (2012). Prin urmare unde se află problema? Mai mereu peste jumătate din alegători și-au exprimat preferințele, ceea ce este destul de bine. Și să nu uităm și faptul că absenteismul românesc este de fiecare dată exagerat, căci listele electorale cuprind multe persoane plecate la muncă în străinătate și care nu și-au anunțat deplasările.

Este posibil ca anul acesta absenteismul să crească iarăși din motive care ne sunt tuturor evidente: campania electorală săracă, pricinuită de restricțiile legale neinspirate, și sărăcia de candidați valoroși. Dar acestea nu sunt motive imputabile alegătorilor, ci autorităților care au crezut că ”sărăcia integră” ar fi mai bună decât ”opulența coruptă” și atunci au limitat formele și mijloacele de campanie. O anchetă de presă revela deunăzi că multă lume nu cunoaște numele candidaților și că sunt destui și aceia care nici nu știu în ce zi se va desfășura scrutinul. O nouă lecție pentru moraliști: democrația își are costurile ei. Iar cât privește calitatea generală a candidaților e ceva ce nu poate fi comentat căci ține de un hazard neanalizabil. Să admitem că sunt ani și ani la fel, ca în vechea cultură agrară.

La drept vorbind, absenteismul poate fi o problemă doar în cazurile limită, în care boicotul este atât de masiv, încât cei aleși nu au curajul să guverneze. În rest ar trebui să-l privim ca pe ceva natural și benign.

În sfârșit, dacă ni se pare că problema ar fi nu atât absenteismul ca statistică generală, ci absenteismul unei categorii anumite de alegători, atunci nu rămâne decât să facem o ofertă politică pe gustul acesteia.

Horațiu Pepine