Ar trebui interzisă prin lege migrația politică?

O temă acută a dezbaterii actuale este combaterea ”migrației” sau traseismului ”politic”. Tot ce înseamnă opoziție astăzi în România, de la Uniunea Social Liberală la manifestanții din Piața Universității sau din Piața Unirii de la Cluj, de la platforme ideologice de stânga ca Grupul de Acțiune Socială (GAS) la programe eclectice de tipul Cartei Albe a Bunei Guvernări (elaborată de ARC), solicită cu insistență sancționarea traseismului politic prin pierderea mandatului.

Fenomenul a ajuns probabil la apogeul său. În legislatura 2000 -2004, PSD reușise, prin procedeul racolărilor, să schimbe majoritățile în consiliile locale, dar după 2009, metoda racolării a reușit să modifice chiar structura majorității parlamentare și să dea un curs diferit guvernării înseși. Mai rău de atât nu se poate, dar ideea că reprezentarea politică și-a pierdut ”substanța” este, pe viitor, neliniștitoare.

Soluția cea mai la îndemână ar fi o lege prin care cel care părăsește partidul sub semnul căruia a fost ales să-și piardă mandatul. Propunerea nu este nouă. Ea a mai fost discutată în cursul anului 2004 și apoi abandonată din considerente constituționale. La articolul 69, punctul 2, din Constituția României (preluat întocmai din Constituția franceză) se arată că ”Orice mandat imperativ este nul”. Asta înseamnă că alegătorii sau partidele nu pot impune reprezentantului lor o conduită strictă, nu îi pot spune cum să voteze și nici nu îi pot pretinde să facă un lucru sau altul cum ar fi bunăoară să participe sau nu la votul de învestitură al guvernului sau la votarea moțiunii de cenzură. Se mai poate spune și altfel: orice ar face un deputat în cursul mandatului său nu poate fi demis. Odată ce a fost ales, deputatul sau senatorul dă seama doar în fața propriei conștiințe. Or, dacă deputatul care își părăsește partidul este demis, atunci înseamnă că se instituie ceva de tipul mandatului imperativ. Nu întru totul, ci într-o mică măsură. Curtea Constituțională nu ar admite însă așa ceva, cu atât mai mult cu cât componența sa politică actuală îi sugerează opțiuni partizane. Dacă înainte de 2005 lupta împotriva migrației era o formă de a combate guvernul PSD, astăzi e o formă de luptă împotriva majorității prezidențiale.

De la migraţie la libertate

Dar problema este mai amplă și nu poate fi epuizată de o dezbatere juridică. Subiectul migrației pune în primul rând problema libertății. A limita gesturile deputatului ales prin lege înseamnă a-i restrânge libertatea și a-i contesta în bună măsură autonomia conștiinței. A fi autonom înseamnă, etimologic vorbind, ați da singur legea, normele de conduită, adică înseamnă a fi responsabil.

Unul din obiectivele enunțate de Carta Bunei Guvernări este recuperarea caracterului substanțial al reprezentări politice. Într-adevăr traseismul golește de conținut (substanță) orice reprezentare politică, dar interzicerea lui prin lege ar avea consecințe cel puțin la fel de dramatice.

În situația de acum, în care o mulțime de deputați și senatori pleacă în grup de la un partid la altul schimbând sensul majorității guvernamentale, alegătorii se simt pe bună dreptate trădați. Dar dacă demisia dintr-un partid oarecare ar fi pedepsită prin pierderea mandatului, atunci deputații și senatorii ar deveni ostatecii partidelor. Nicio opinie liberă, nesupusă unui dictat de partid, nu ar mai fi posibilă.

Cu ani în urmă se vorbea insistent de regimul partitocratic de la București, care era pus pe seama sistemului electoral cu liste blocate. Or, sancționarea părăsirii partidului prin pierderea mandatului, nu ar face decât să restaureze vechea partitocrație, care dusese societatea românească la exasperare. Sancțiunea pierderii mandatului ar lega mai strâns pe deputat de partidul său decât vechiul sistem al listelor. Dacă astăzi unii deputați și senatori par spejuri, mâine ar face figura unor ostateci paralizați de teamă. Dacă astăzi par versatili și mincinoși, mâine ar părea acerebrați. Ar putea fi mai rău decât înainte. Alegătorii ar constata că partidele își reiau jocul autonom și surd la exigențele societății și că se va ajunge în cele din urmă la aceeași atotputernică oligarhie de partid, care părea cu ani în urmă dușmanul principal al democrației românești.

Totuși migrația politică trebuie să fie sancționată. Dar ar fi poate mai bine ca acest lucru să se facă nu prin restricții legale, ci prin votul alegătorilor.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Alina Kühnel