Armele lui Smironov în ceafa copiilor din Caucaz

Conform datelor de care dispune Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, şeful administraţiei ilegale de la Tiraspol, Igor Smirnov, are şapte uzine producătoare de armament. La Tighina există uzina “Probor” care produce rachete de tip “Grad” şi pistoale automat “Makarov” şi “TT”. În timpul conflictului armat de pe Nistru, din 1992, televiziunea rusă RTV a difuzat imagini de la acestă uzină, imagini în care angajaţii uzinei asamblau pistoale. O altă fabrică – “Maşinostroitelinîi” (sau Uzina constructoare de maşini), produce piese pentru automate Kalaşnikov. Tot la Tighina mai există şi uzina “Avtoremontnii” (sau Autoreparaţii) care se ocupă tot cu asamblarea pistoalelor automat.

La Tiraspol funcţionează două complexuri: “Electromaş”, unde se fac pistoale de tip U-ZI, uşor de ascuns pentru că sunt foarte mici, şi “Zavod metalo-izdelii”, care produce piese pentru diferite tipuri de pistoale automat. Tot Smirnov controlează şi doua uzine de armament - una în Dubăsari “Mehaniceskii Zavod”, care confecţionează automate Kalaşnikov, şi la Rîbniţa - “Uzina Metalurgică”. Începând cu anul 1989, la Rîbniţa a fost deschisă o linie de producere a lansatoarelor de rachete “Vasiliok”. Este singura uzină din tot spaţiul ex-sovietic care produce astfel de lansatoare de rachete. În 2001, militarii ruşi au descoperit la rebelii ceceni depozite uriaşe de rachete produse la Rîbniţa.

Cine îl ajută pe Smirnov să-şi exporte armamentul către reţelele teroriste internaţionale, punând astfel în pericol securitatea în întreaga regiune? Este întrebarea firească ce se desprinde din acest context şi pe care i-am adresat-o directorului de programe din cadrul Institutului de Politici Publice de la Chişinău, Oazu Nantoi, care a activat mai mulţi ani în funcţia de negociator din partea Chişinăului în conflictul transnistrean. Potrivit lui, filiera este “banală şi simplă”. “Banul, în ziua de astăzi deschide orice frontieră în spaţiul ex-sovietic. În primul rând aceasta se referă la infrastructura de transport care leagă calea ferată din Tiraspol cu porturile ucrainene Odessa-Iliciovsk. În al doilea rând este vorba despre Aeroportul militar de la Tiraspol care nu e controlat de nici o autoritate legală. Acest aeroport a fost lăsat în totalitate la discreţia lui Smirnov”. În opinia lui Oazu Nantoi, ieşirile antismirnoviste ale actualei guvernări comuniste pro-ruse de la Chişinău sunt “false şi au drept scop justificarea incapacităţii lui Voronin de a soluţiona nişte probleme elementare cum este şi situaţia şcolilor româneşti din stânga Nistrului”.

Pe de altă parte, merită luată în calcul şi recenta declaraţie a preşedintelui Voronin potrivit căreia “regimul de la Tiraspol a fost şi va rămâne un regim condus de facto din Rusia şi Ucraina”. Această declaraţie a fost calificată de Ministerul ucrainean de Externe ca fiind “neobiectivă, neadecvată şi ofensatoare”. Se poate presupune că în declaraţia respectivă Voronin s-a referit nu doar la sprijinul politic tacit al celor două state acordat regimului separtatist, dar şi la faptul că acestea tolerează traficul cu armament din Transnistria. Or, refuzul Ucrainei de a da curs solicitării Chişinăului privind încetarea relaţiilor comerciale cu Tiraspolul este cel puţin suspect.