ARTE: Marea aventură

Pentru telespectatorii germani, ARTE face parte din peisajul media întocmai ca şi restul posturilor de televiziune publice. Înfiinţarea lui a fost însă extrem de dificilă. Până la prima emisiune, transmisă de abia în mai 1992, şi chiar ulterior, discuţiile, dezbaterile şi certurile au însoţit curajosul proiect. Era de fapt vorba despre alăturarea a două culturi diferite şi mai ales a unor sisteme politice greu compatibile. Fără multă bună-voinţă, idealism şi compromisuri, canalul cultural european nu ar fi existat.

Ideea politicienilor

La mijlocul anilor '80, în Europa apărea un program de satelit, care necesita canale de transmisie. Se năştea ideea unui post cultural germano-francez, susţinut de Premierul landului Baden-Württember de atunci, Lothar Späth, şi de ministrul francez al culturii, Jack Lang. Cei doi erau flancaţi la cel mai înalt nivel de François Mitterrand şi Helmut Kohl, care au anunţat proiectul la finalul summitului germano-francez de la Bonn, din 1988.

În noiembrie 1988, un grup de experţi din cele două ţări se întrunea pentru a identifica condiţiile de funcţionare ale unui astfel de proiect. Tot atunci apăreau şi primele probleme, pentru că, în timp ce în Franţa puterea centrală dăduse deja undă verde, în Germania federală, proiectul trebuia să primească girul landurilor, care se temeau că priorităţile lor culturale vor fi detronate. Negocierile băteau pasul pe loc.

Căderea Zidului Berlinului a favorizat apariţia postului ARTE

Pentru a readuce experţii la masa negocierilor a fost nevoie de un eveniment de amploare precum Căderea Zidului Berlinului. Politicienii germani îşi doreau să transmită un semnal puternic de solidaritate şi prietenie către Paris, astfel încât, cu doar o seară înainte reunificării Germaniei, se semnează Acordul de Constituire a Canalului de Televiziune ARTE de către reprezentanţi ai Franţei şi de către şefii celor 11 landuri vest-germane de atunci.

Totul a căpătat viteză. Experţii au căzut de acord asupra stabilirii sediului central la Strasbourg şi a unor studiouri la Paris şi Baden-Baden. Proiectul capătă şi un nume: acronimul ARTE vine atât de la arta în sine cât şi de la prescurtarea pentru "Association Relative à la Télévision Européenne".

Mecca pentru pasionaţii de cultură

Pe 30 aprilie 1991, la Strasbourg se înfiinţează canalul cultural ARTE, sub forma unei asociaţii de interese economice europene. În sfârşit, se poate face televiziune. Entuziasmul cuprinde ambele maluri ale Rinului. "A fost ca un taifun în presa vremii", îţi aminteşte Sabine Rollberg, şefa redacţiei ARTE de la WDR. "Tot Parisul era plin de afişe cu ARTE. La Strasbourg, redacţiile erau găzduite în diverse clădiri. Mă deplasam cu bicicleta. Lucram de dimineaţa, de la 7:30 până la miezul nopţii. A fost o perioadă încărcată, dar lucram cu multă bucurie la acest proiect germano-francez."

Prin ale sale seri tematice, ARTE şi-a pus amprenta în peisajul media, iar producţiile cinematografice co-finaţate de canalul de televiziune au câştigat numeroase premii internaţionale. Evenimentele organizate de ARTE îi încântă pe consumatorii de cultură de pe ambele maluri ale Rinului. ARTE devine practoc parte integrantă a peisajului cultural european. În sfârşit, un post care are curajul de a programa filme sofisticate în prime time şi de a anunţa spectacole de operă cu aceaşi îndrăzneală cu care se anunţă evenimentele de muzică pop.

Succesul primează în Franţa

În ciuda premiilor şi a laudelor numeroase, diferenţele culturale dintre Germania şi Franţa rămân cea mai mare provocare pentru angajaţii postului. În timp ce jurnaliştii francezi au toate libertăţile în studiourile de la Paris, colegii lor germani sunt obligaţi să respecte structurile federale şi regulamentele interne ale posturilor publice locale de care aparţin. "Federalism versus centralizare, aceasta rămâne problema principală a canalului ARTE", spune Sabine Rollberg. "Francezii nu înţeleg sistemul nostru federal şi au de-a face cu mult prea mulţi parteneri."

Per total însă, ARTE se bucură de condiţii mai bune în Franţa. La începutul anilor '90, emisiunile sunt transmise terestru, în vreme ce în Germania sunt preluate doar prin cablu. Dat fiind că în anul 1992 majoritatea francezilor nu aveau decât şase posturi de televiziune, ARTE se impregnează mult mai rapid în conştiinţa telespectatorilor din hexagon.

Ciocniri între două culturi

ARTE a reuşit să se impună de ani buni şi în Germania. Postul şi-a dezvoltat propria limbă şi şi-a format propriul design şi conţinut. Canalul cultural a depăşit cu mult segmentul consumatorilor de cultură, după cum spune şi Sabine Rollberg: "Ce defineşte astăzi Europa viitorului, ridicarea unor punţi, înţelegerea celorlaţi, depăşirea perspectivei unilaterale germane, toate acestea au transformat ARTE în ceea ce este astăzi. Postul este mai important ca oricând, acum când oamenilor le este frică, când refuză să mai arunce o privire dincolo de curtea lor. Nu putem să convieţuim, decât înţelegându-i pe ceilalţi". Ciocnirile dintre cultura germană şi cea franceză au transformat ARTE în canalul cultural european de astăzi.