Atacul spionilor

În anii de după atentatele teroriste din 11.septembrie 2001, protecţia datelor a fost consideratăî un obstacol în lupta împotriva terorismului. Casa Albă şi-a pus aliaţii sub presiune, pentru a stoca date şi a le transfera apoi SUA pentru evaluare. Mai ales în domeniul transportului aerian, UE a cedat mult prea uşor americanilor, abandonând protecţia datelor. La aceasta s-a adăugat teama de criminalitate, în continuă creştere în Germania. Astfel cetăţeanul a fost prins într-o reţea de date, grile de mişcare şi profiluri de personalitate. Iar protecţia datelor, o cucerire a statelor de drept şi o caracteristică a societăţilor llibere, a trebuit să cedeze terenul în faţa necesităţii unui control minuţios, în scopul asigurării securităţii, al protecţiei secretelor profesionale sau a strategiilor concernelor împotriva concurenţei. Uneori, ca în cazul discounter-ului Lidl, măsurile de control erau destinate sporirii presiunii asupra angajaţilor, pentru a optimiza profitul întreprinderii.

În vremurile în care presiunea concurenţei creşte, concernele, indiferent că sunt private sau semi-private, recurg tot mai mult la metode ilicite pentru a-şi atinge ţelurile. Iar statul nu poate privi indiferent, deoarece, aşa cum el trebuie să garanteze siguranţa cetăţenilor săi, este oblicagt să le ofere şi protecţia sferei lor private.

Spre deosebire de dictaturi, în Germania ca şi în majoritatea ţărilor europene există instanţe de control. De pildă, o presă independentă care să dezvăluie asemenea scandaluri. Şi tribunale, care să poată decide prin hotărâre judecătorească stoparea unor evoluţii periculoase precum stocarea datelor. Cu toate acestea, se naşte tot mai des impresia că şefii concernelor germane nu se mai simt legaţi de sistemul legal. Siemens şi Poşta germană sunt alte exemple de scandaluri notorii pentru asemenea concerne.

Fireşte însă că Germania nu este un caz unic în această privinţă. Şi în SUA au fost date mai departe în mod ilegal datele clienţilor unei companii de telefonie. Scandalul a izbucnit când compania s-a văzut deodată cuprinsă de un val de rezilieri de contracte ale clienţilor ultragiaţi.

Nu este atât de greu să-ţi schimbi societatea de telefonie, sau supermarketul obişnuit, dacă vrei să protestezi împotriva spionării casieriţelor. Dar dacă e vorba de patron, problema se complică. Or tocmai aici este obligat statul să creeze cadrul legal pentru protecţia datelor şi în sfera privată, şi să-şi protejeze cetăţenii, la fel de mult împotriva terorismului cât împotriva supravegherii abuzive de către patroni. Căci numai cine poate împiedica marele atac al spionilor poate apăra în mod convingător şi economia liberă.