1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bataclan: Suferinţa supravieţuitorilor

Lisa Louis
13 noiembrie 2020

Se împlinesc cinci ani de la atacurile islamiste din Paris, soldate cu moartea a 130 de persoane. Supravieţuitorii se străduiesc, cu ajutorul muzicii şi al artei în general, să-şi domolească suferinţa şi traumele.

https://p.dw.com/p/3lFC9
Serge Maestracci alături de formaţia sa "Mon Pote Serge"
Serge Maestracci alături de formaţia sa "Mon Pote Serge"Imagine: Lisa Louis/DW

Dragostea sa pentru muzică era cât pe ce să-i curme viaţa în ziua de 13 noiembrie 2015. Dar tot muzica a fost pentru Serge Maestracci şi un colac de salvare. 

Muzicianul în vârstă de 66 de ani începuse, cu puţin timp înaintea atacurilor teroriste din sala de concert Bataclan, să compună muzică. De atunci se întâlneşte frecvent la repetiţii cu formaţia sa într-un studio din Saint-Ouen, la nord de Paris. Din repertoriu face parte şi cântecul "Bataclan", dedicată tragicului eveniment de acum cinci ani. Maestracci povesteşte cât de greu i-a fost fiului său să adoarmă după atentate. 

Forţa muzicii

"Muzica m-a ajutat să traversez cea mai grea perioadă din viaţa mea", mărturiseşte Maestracci în dialog cu DW. Aceasta a fost calea lui de a prelucra trauma produsă de atentatele din 2015. Chiar dacă durerea îl va însoţi, probabil, toată viaţă.

"Am intrat în panică. Mi-era teamă să ies din casă, să merg cu bicicleta prin oraş. Aveam senzaţia că devenisem o ţintă", îşi aminteşte bărbatul. "Dar, adaugă el, cu ajutorul muzicii am putut să-mi exprim sentimentele, să descriu prin ce trecusem".

"Mai ales după o astfel de experienţă îţi dai seama că era cât pe ce să mori. Viaţa încremenşte. Şi pe urmă, dintr-o dată, viaţa îşi reia cursul. Atunci înţelegi că trebuie să foloseşti fiecare clipă pe care o ai", constată Maestracci.

Teroarea ca traumă naţională

Pe 13 noiembrie 2015, 130 de oameni şi-au pierdut viaţa în atentatele teroriste de la Paris, între care 90 în sala de spectacole Bataclan în timpul unui concert susţinut de formaţia rock Eagles of Death Metal.

Şi acestea nu au fost singurele atentate teroiste care au lovit Franţa în ultimii ani. Din 2015, peste 250 de oameni au fost ucişi în atacuri teroriste comise în Franţa. Mii de supravieţuitori au rămas cu răni dureroase - fizic şi psihic. 

Serge Maestracci în atelierul său de pictură
Serge Maestracci în atelierul său de picturăImagine: Lisa Louis/DW

Timpul vindecă rănile

Sergio Maestracci nu se exprimă doar prin muizică, ci şi prin pictură. În localitatea Colombes, la opt kilometri de Saint-Ouen, dispune de un mic atelier. "Când pictez, nu mă gândesc la nimic altceva, mă rup complet de lumea din afară", povesteşte Maestracci, adaugând că uneori pictează de dimineaţă şi până se întunecă. "Aşa, timpul trece mai repede - iar timpul vindecă toate rănile. Încet, încet păleşte şi amintirea acestui coşmar". 

Coşmarul lui Naudin

După ce s-au făcut auzite primele explozii, Maestracci a reuşit să se strecoare printr-o uşă laterală a sălii Bataclan, salvându-se ieşind în stradă. Alţi supravieţuitori au avut mai mult de îndurat. Christophe Naudin, de pildă, a reuşit să se ascundă, împreună cu alţi câţiva, într-un fel de cămară îngustă, unde a trebuit să reziste câteva ore. În acest timp cei trei atentatori luaseră sute de ostatici. 

Christophe Naudin
Christophe Naudin: "M-a ajutat cu adevărat să-mi aştern gândurile pe hârtie"Imagine: Lisa Louis/DW

Pentru a depăşi mai uşor această traumă, Naudin a publicat recent un volum cu titlul "Jurnalul unui supravieţuitor al atentatului de la Bataclan". Aflăm cum, în primul an de la tragicul eveniment, autorul îşi petrecerea mai tot timpul în afara locuinţei, întâlnindu-se des cu prieteni şi cunoscuţi. Dacă rămânea acasă era sfâşiat de amintiri.

Abia într-o a doua fază a prelucrării experienţei sale traumatice, Christophe Naudin a început să se distanţeze puţin de cele trăite. Acum, la cinci ani de la eveniment, îi merge mai bine - şi datorită actualei sale prietene Laetitia. 

Şi scrisul poate fi de mare ajutor

"M-a ajutat cu adevărat să-mi aştern gândurile pe hârtie, în loc să mă frământ", explică bărbatul în dialog cu DW. L-a ajutat şi să recitească ceea ce scrisese, pregătind volumul pentru tipar. Dar Naudin mai are şi astăzi simptome post-traumatice, cum ar fi dureri de cap şi insomnie. Dar se simte din ce în ce mai bine. Starea sa se agravează, însă, cu fiecare nou atentat. Aşa cum s-a întâmplat de curând după decapitarea de către un terorist islamist a profesorului de istorie Samuel Paty, în vârstă de 47 de ani, pentru că acesta arătase în clasă caricaturile cu profetul Mahomed. Caricaturile proveneau din revista de satiră Charlie Hebdo, a cărei echipă căzuse şi ea victimă unui atentat terorist în ianuarie 2015 - atentat soldat cu moartea a 12 oameni.  

Combaterea simptomelor post-traumatice

Naudin se identifică cu Samuel Paty. Şi el este profesor de istorie, are cam aceeaşi vârstă şi un concept similar de educaţie. "Ştirea morţii lui Paty ne-a şocat pur şi simplu - pe mine şi pe prietena mea, care e de asemenea profesoară", spune Naudin. 

Simptomele post-traumatice pot fi de lungă durată, atrage atenţia psihologul Laurent Tigrane Tovmassian. El conduce un centru pentru dereglări psihotraumatice din cadrul universităţii UCL din Bruxelles. A tratat şi supravieţuitori ai atentatului comis în noiembrie 2015 la Bataclan. Scrisul îi ajută pe pacienţi să se distanţeze de cele trăite, iar muzica şi pictura le redeschid calea spre propria creativitate, spune el. 

Tovmassian crede că e posibil chiar ca supravieţuitorii unui astfel de eveniment groaznic să-l şteargă din memorie. Singura cale în acest sens ar fi acceptarea şi integrarea celor petrecute în propria biografie. "Atunci, persoanele în cauză ar putea afirma la un moment dat că ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici." 

Muzica şi pictura îl vor ajuta pe Maestracci să-şi închidă rănile. "Islamişti radicali ar vrea să-mi interzică să pictez, să  compun muzică şi să cânt. Căci, în viziunea lor, doar Profetul are acest drept. Muzica reprezintă pentru mine calea de a spune NU. Exist, sunt încă în viaţă şi vreau să continui să fac ceea ce ţara mea şi drepturile mele îmi permit", subliniază Maestracci.