Biserica în mîinile femeilor?

Ce ar fi spus Martin Luther dacă ar fi ştiut că, la aproape 500 de ani după ce şi-a ţintuit tezele pe poarta bisericii din Wittemberg, marcînd astfel începutul reformei, soarta bisericii evanghelice din Germania avea să fie încredinţată pentru prima oară în istorie unei femei, mamă a patru fete, divorţată, hărăzită cu putere de convingere, talent retoric, charismă şi forţă de decizie, intuind în momentele de suferinţă prin care i-a fost dat să treacă în timpul unei boli că, după cum avea să declare ulterior, mai adînc decît în mîna Domnului nu poate cădea ?

Margot Kässmann este succesoarea episcopului Wolfgang Huber la înalta funcţie. Ascensiunea nu şi-a datorat-o unor oportunităţi de moment, nici hipercorectitudinii politice, ci în primul rînd unei vocaţii care a contravenit nu principiilor religioase ci convingerilor laice ale lui Martin Luther. Mai exact, concepţiei sale despre femei.

Pentru marele reformator, locul femeii este în bucătărie, toate relele din lume se trag cînd femeia nu ştie să gătească; ea este vorbăreaţă de la natură, are arta rostirii cuvîntului, retorica, în degetul mic, în timp ce bărbaţii cu mare trudă şi-o pot însuşi, dar mai bine ar fi ca femeile să fie gîngave şi să nu poată vorbi. Tot ponosul omenirii se trage de la femeie, căci dacă Adam nu ar fi păcătuit, n-am fi avut nevoie de pîine, am fi mîncat numai poame. Sunt doar cîteva citate pe care George Călinescu le reţinuse din lectura celebrelor „Discursuri conviviale” ale lui Martin Luther, presărîndu-le apoi în deliciosul său text Doamna Luther, din volumul „Scriitori străini”.

Numai că tocmai cea care avea să devină Doamna Luther, Katharina von Bora, a fost orice altceva decît o femeie supusă şi tăcută. De spiţă nobilă,călugiţă benedictină ca şi legendara Hildegard von Bingen, o altă rebelă a bisericii catolice, Katharina a fugit de Paşti, în anul 1523, însoţită de alte măicuţe, din mănăstirea Nimbschen din Grimma. A făcut-o cu binecuvîntarea lui Martin Luther, spre a-i răspîndi acestuia ideile în familiile de credincioşi, devenind doi ani mai tîrziu consoarta marelui reformator.

Întîmplarea face ca Margot Kässmann să fi fost aleasă în fruntea bisericii evanghelice în aceeaşi perioadă în care Angela Merkel, prima femeie cancelar a Germaniei, fiică de pastor luteran, îşi lua în primire al doilea mandat.

Întîmplarea mai face ca, în aceeaşi săptămînă în care Margot Kässmann era unsă în funcţie, pe marile ecrane să fi fost lansat filmul „Papesa”, ecranizare a romanului cu acelaşi nume, un bestseller mondial al anului 1996, al autoarei Donna Woolfolk Cross.

Povestea Johannei, născută în anul 814 într-un sat din Saxonia, în familia unui preot fără suflet, care ajunge sub straie monahale bărbăteşti pînă în anturajul papei Sergius, trecînd drept posibil succesor al acestuia, are toate ingredientele unui basm avînd la bază un sîmbure de scandal.

O biserică în care preoţilor li se impune celibatul, care interzice divorţul, care elimină femeile din ierarhiile instituţiei, nu avea cum să admită instalarea femeii în Sfîntul Scaun, decît în „travesti”. Păcat şi erezie!

Totuşi, povestea Johannei apare în peste 500 de documente de tot felul, între altele şi în scrierile lui Boccaccio şi Petrarca.

Cît despre soarta Vaticanului în mîinile unei „Papese”– acesta ar fi fost un subiect apt să dea apă la moara luteranismului, să potenţeze criticile la adresa papalităţii, a depravării ce domnea la Roma, incapabil să spulbere însă legendarul misoginism al lui Martin Luther.

Şi care este situaţia azi? Dacă biserica evanghelică, la a cărei conducere se află acum Margot Kässmann, va trebui să facă mai puţin riscantă larga ei deschidere spre lume, ferind-o de o prea accentuată diluare a doctrinei, de transmutaţia teologiei în morală, de prea marele amestec în treburile lumeşti, biserica catolică pare a se cantona în continuare pe litera dogmei, mizînd prea mult doar pe forţa doctrinei de a insufla credinţa.

Ambele biserici se confruntă actualmente cu exodul enoriaşilor. De ce n-ar fi oare posibil ca tocmai o femeie să reuşească imposibilul?

Un prim pas, istoric cum se tot spune, a fost făcut prin alegerea vajnicei, îndîrjitei dar fragilei preotese, fost episcop de Hannovra, în fruntea unei instituţii prin excelenţă şi prin tradiţie, pînă deunăzi, masculine.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz