Blocaj politic

Responsabilii politici din România nu au reuşit să aducă nici o schimbare în mecanismul de atragere a fondurilor europene. Nu se poate nega că a existat o mare frământare politică, dar care nu a dus la nici un rezultat.

Incapacitatea generală de a propune proiecte şi de a cheltui banii europeni este atribuită de CE unor “deficienţe structurale”. E un fel de a spune că e vorba de modul general de funcţionare a mecanismului, de o birocraţie excesivă şi poate, deopotrivă, de mentalităţi nepotrivite. Dar cu siguranţă ceva trebuie schimbat.

Surpriza neplăcută a acestei prime jumătăţi a anului este că România se află într-un blocaj politic, care interzice orice schimbare semnificativă.

Prima tentativă de a pune lucrurile în mişcare a fost propunerea preşedintelui Traian Băsescu de reorganizare teritorial-administrativă. A fost însă un eşec, din cauza faptului că împărţirea teritoriului este condiţionată de spaime istorice nevindecate. PDL nu a avut curajul de a înfrunta cu adevărat subiectul, aşa cum nu avusese nici PSD în 2004. Teama neîndreptăţită faţă de maghiari a blocat încă odată un proces politic a cărui necesitate a fost unanim recunoscută.

A doua tentativă de a pune în mişcare mecanismul a fost ameninţarea Preşedintelui privind remanierea ministerială. Până la 1 iulie ar fi urmat să se facă o evaluare severă pe ministere privind nivelul de atragere a fondurilor structurale.

Recent, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a adresat o scrisoare primului ministru Emil Boc în care spune că Uniunea Europeană “rămâne foarte îngrijorată cu privire la absorbţia financiară foarte scăzută a fondurilor structurale şi de coeziune în România, care a atins abia 3%.” Or, la acest nivel de absorbţie, o evaluare pe domenii de activitate ar fi fost neconcludentă.

A rămas în discuţie înfiinţarea unui nou minister, care să coordoneze eforturile legate de fonduri europene. În general, toată lumea e de acord că un nou minister nu va însemna o schimbare miraculoasă, dar există totuşi speranţa ca desemnarea unui ministru să concentreze responsabilitatea.

Opinia publică, la rândul ei, ar şti mai bine cui să-i ceară socoteală dacă lucrurile nu merg bine.

Dar nici acest lucru nu pare uşor de făcut. Desemnarea unui ministru al fondurilor structurale înseamnă o schimbare a structurii guvernului şi prin urmare ar pretinde un vot în parlament. PDL ar fi aşadar nevoit să verifice încă odată solidaritatea coaliţiei guvernamentale şi să se asigure că nu vor fi defecţiuni la vot. Sarcină nu tocmai uşoară, dacă luăm în calcul restanţele PDL faţă de UDMR.

Se vede încă o dată că e vorba în cele din urmă de un blocaj politic. Actuala coaliţie nu mai reuşeşte pur şi simpu să facă nici un pas înainte fără ca PDL să asume un mare sacrificiu de sine.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu