Bombonelul de pe tort

Adrian Năstase, învins şi el cândva de Traian Băsescu în nişte alegeri prezidenţiale nu ştie prea bine dacă să plângă sau să râdă. Să-i fie oare mai degrabă frică de un nou mandat la Cotroceni al marinarului, cu riscul ca procurorii anti-corupţie, lăsaţi de capul lor de către preşedinte, să-i vină în fine de hac în diversele sale dosare penale?

Ori să dea frâu liber bucuriei că nu e singurul PSD-ist zdrobit într-o confruntare electorală de către Traian Băsescu?

Resentimente în blogosferă

De câţiva ani buni Adrian Năstase îşi defulează frustrările şi impulsurile contradictorii pe blogul său personal. Pe umărul acestui blog a început cândva să-şi verse oful şi amarul că a pierdut alegerile din 2004 şi regretul că, în consecinţa înfrângerii sale, ar putea fi obligat să răspundă pentru diverse afaceri.

Mai nou, Năstase şi-a dat „doctoratul” politologic. Fostul lider al PSD, care speră în mod vădit să revină la cârma partidului său, nu şi-a putut reţine imboldul de a-l atinge usturător pe succesorul său la cârma formaţiunii lui Ion Iliescu. În consecinţă, Năstase a refuzat să reducă înfrângerea din scrutinul de la 6 decembrie la „votul diasporei". Pe blogul său el a avansat, în context, două afirmaţii cu ţinte politice evidente.

Prima, o aluzie străvezie la incapacitatea lui Geoană de a-i ralia pe ardeleni şi bănăţeni la cauza sa, susţine că: „Nu românii din diaspora au decis câştigatorul alegerilor. De ce nu voturile din 3-4 judeţe precum Cluj, Timiş, Alba sau Arad să fie cele care au înclinat decisiv balanţa? Cred că în acest caz simplificăm foarte mult realitatea electorală".

Potrivit celei de-a doua afirmaţii, Adrian Năstase opinează că românii din străinătate, în speţă, „Cei care au plecat de mulţi ani din ţară… nu au contact direct cu realitatea…. Prin urmare, votul lor ar trebui sa aiba o greutate mai mică."

Drepturile lui Ulise

Să punem capăt aici antologicelor citate. De felul său autorul tezei de mai sus e fost lider social-democrat şi premier al României postcomuniste, care deci nu poate fi bănuit că n-ar cunoaşte principiile democraţiei şi statului de drept.

Dimpotrivă, în calitatea sa de fost ministru de externe, beneficiind „de un contact direct” atât „cu realitatea” occidentală cât şi cu cea românească, Năstase a aflat desigur cum procedează democraţiile adevărate, de când se ştiu ele.

Nimeni nu s-a gândit vreodată în Olanda, Spania, Franţa, Italia sau Germania să restrângă drepturile civice ale cetăţenilor lor. Nici un guvern sau partid democratic american, britanic, european sau australian n-a îndrăznit vreodată să conteste ori să ciuntească dreptul de a vota al resortisanţilor propriei ţări. Integritatea şi integralitatea drepturilor lor au continuat să fie respectate indiferent unde s-ar fi aflat şi cât timp şi-ar fi petrecut aceşti oameni pe lună, pe Marte, la Troia, la Circe, în infern, în creierul munţilor Himalaiei ori pur şi simplu în afara hotarelor propriei ţări.

Rase şi clase, salam şi ciolan

Evident, democraţia „originală”, pe care Adrian Năstase a învăţat-o de la mentorul său, Ion Iliescu, reclamă alte abordări. Ea ne cere să-i urâm din tot sufletul pe cei „ce gândesc şi nu muncesc” şi mai ales pe cei care n-au „mâncat salam cu soia”. Noi „nu ne vindem ţara", mai afirmă doctrina iliesciană, elaborată cândva pentru uzul electoratului securist şi nomenclaturist al FSN, PRM, PUNR et eiusdem farinae.

Vechile reflexe sunt, iată, prea puternice pentru ca nişte activişti comunişti selectaţi de tineri şi trimişi de către Nicolae Ceauşescu la Moscova şi la Fenian, ca reprezentanţi ai României socialiste, să se mai poată dezbăra de ele.

Încât, Adrian Năstase nu s-a putut împiedica pe sine să dea cu oiştea în gard şi să propună ceea ce nu e nici mai mult nici mai puţin decât un nou sistem de apartheid. De o parte suntem noi, ăştia de-aici, de altă parte cei de acolo, al căror vot să fie cam ca dreptul, cândva condiţionat (sau refuzat) al „negrilor” din sudul SUA, de-a se aşeza pe-o anumită bancă sau de a se urca în autobuzul utilizat de albi.

Bombonelul de pe tort e faptul că propunerea cu pricina, de scindare a românilor în două noi rase, ori poate clase (a autohtonilor şi a „străinilor”) n-a fost avansată de Vadim, Becali şi Funar. Ci de un fost lider de partid chipurile „social-democrat".

Se poate uşor calcula catastrofa economică pe care ar reprezenta-o pentru toţi românii, indiferent de unde, o eventuală secare a izvorului miliardelor de euro ajunşi anual în ţară din munca românilor plecaţi. La fel de lesne se poate imagina dezastrul care s-ar fi abătut asupra României, dacă Geoană ar fi câştigat alegerile şi ar fi fost urmat la cârma partidului guvernamental, continuator nereformat al PCR, de Adrian Năstase.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz