Bonn: Tirgul de Carte al Emigraţiei

Scriitoarea austriacă Hilde Spiel a trebuit să plece în exil în anul 1936 pentru că era evreică. Experienţa sa în străinătate a rezumat-o în următorii termeni:

„Exilul este o maladie. Este incurabilă sau aşa ceva se vindecă rar, poate nici măcar prin revenirea în locurile de baştină.»

Plecarea într-o lume nouă

Prin aceleaşi încercări au trecut şi trec mulţi scriitori care au trebuit să-şi părăsească patria pentru a supravieţui pur şi simplu fizic ori cel puţin spiritual. Pentru mulţi, este o probă a focului ce-i duce la capătul puterilor. Unii nu mai pot scrie sau se retrag într-un exil secund, interior – observă Karin Clark, scriitoare şi traducătoare ce conduce Comitetul «Writers-In-Prison» al PEN-Club-ului internaţional:

„Scrisul în exil înseamnă a lucra în afara propriei culturi, de cele mai multe ori şi în afara spaţiului de limbă maternă. Tot ce-ţi fusese familiar devine străin, sporind parcă depărtarea. Marea întrebare este pentru toţi dacă străinătatea poate deveni, în ce-i priveşte, o nouă patrie de comunicare şi cultură.“

Ziarista cecenă Mainat Kurbanova a trebuit să plece de acasă în urmă cu trei ani împreună cu fiica sa în vîrstă de numai trei ani jumate din cauza ameninţărilor cu moartea ce i-au fost adresate în urma relatărilor ei incomode pentru autorităţile ruse asupra situaţiei din Cecenia publicate în ziarul moscovit „Novaia Gazeta“. A deprins repede limba germană, dar nu se simte aici decît într-o staţiune temporară a unui lung periplu:

„Mă simt aici într-un provizorat ce va fi limitat în timp. Cel mai împortant lucru ce-l simt este că, într-o bună zi, mă voi întoarce din el. Rămîn cu acest sentiment şi chiar îl cultiv pentru că mă ajută să fac faţă situaţiei.»

Exil sau străinătate?

Lindita Arapi, originară din Albania, care este considerată una dintre cele mai interesante scriitoare din ţara sa pe care a părăsit-o acum opt ani, a trecut prin alte experienţe. Ea ţine a preciza că nu a fost silită de nimeni să plece şi refuză a folosi termenul «exil», preferîndu cel de «străinătate».

„Ca oameni ce scriu în străinătate noi căutăm aici a găsi răspunsuri la tot ce resimţim drept pierdere. In ţări străine ne confruntăm cu noi probleme, fiind lipsiţi de siguranţa avută acasă, de tot ce era obişnuinţă şi normalitate. Identitatea noastră se clatină.“

Limba este principalul mijloc de producţie al unui scriitor. In afara patriei, fiecare se întreabă cum o va păstra mai bine în viaţă, evitînd sărăcirea ei. Jovan Nikolic, scriitor rom din Serbia, a venit de la Belgrad în Germania în urmă cu opt ani, purtînd în bagaj amintirile sale din copilăria pitorescă şi mai multe teancuri de cărţi. Cu acestea trăieşte într-o singură cameră ca pe o insulă, cu masa lui de lucru şi un pat simplu. Plimbările sau contactele cu lumea artelor s-au redus la un minimum.

Exil, emigrare, străinătate - toate înseamnă pierderea locurilor în care te-ai format, dar şi confruntarea instructivă cu alt mediu cultural. Karin Clark este sigură că scriitorii-oaspeţi deschid noi perspective şi ţării ce-i găzduieşte, meritînd a fi sprijiniţi cît mai mult. Ei sînt o fereastră deschisă către lume care oferă în reflex şi mediului ce i-a primit noi unghiuri de înţelegere a propriei personalităţi.