1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bulgaria: salutul lui Hitler și fotografii de la Buchenwald

1 iunie 2017

Vicepremierul noului guvern bulgar iese mereu în evidență cu afirmații rasiste și antisemite. Acum a fost numit responsabil pentru integrare în Bulgaria.

https://p.dw.com/p/2e0LB
Valeri Simeonov, vicepremier și populist de dreapta, ar trebui să se ocupe acum de integrarea minorităților
Valeri Simeonov, vicepremier și populist de dreapta, ar trebui să se ocupe acum de integrarea minoritățilorImagine: BGNES

Numirea în Bulgaria a vicepremierului naționalist de dreapta Valeri Simeonov în funcția de responsabil cu integrarea a stârnit indignare. 373 de intelectuali și activiști bulgari pentru drepturile omului au cerut într-o scrisoare deschisă demisia acestuia. Simeonov este reprezentantul unui partener mai mic din coaliția de guvernare de la Sofia, Patrioții Uniți. El ar trebuie să se ocupe acum de integrarea minorităților etnice. Este o rușine faptul că "susținători deschiși ai fascismului și ai ideologiei neonaziste" pot ocupa astfel de poziții, se spune în scrisoare.

Patrioții Uniți sunt o alianță de trei mici formațiuni populiste de dreapta: "Frontul Național pentru Salvarea Bulgariei" (NFSB) al lui Valeri Simeonov, "Organizația Revoluției Machedonilor" (VMRO) a lui Krassimir Karakachanov și partidul "Ataka", al lui Volen Siderov.

Femei de etnie roma, numite "cățele vagaboande"

Simeonov, un politician, om de afaceri și patron de media în vârstă de 62 de ani, a ieșit anterior în evidență în mod foarte negativ tocmai în domeniile de care ar urma să fie acum responsabil: integrare și dezvoltare demografică. El s-a exprimat astfel în Parlament în 2015 despre semnificativa minoritate roma din Bulgaria: "Este vorba de ființe insolente și sălbăticite asemănătoare oamenilor, care vor bani fără muncă și să încaseze ajutoare de boală fără a fi bolnavi. Alocațiile pentru copii le primesc pentru copii care se joacă pe stradă laolaltă cu porcii și pentru femei cu instincte de cățele vagaboande."

Liderii Patrioților Uniți (de la stânga la dreapta): Volen Siderov, Valeri Simeonov și Krassimir Karakachanov
Liderii Patrioților Uniți (de la stânga la dreapta): Volen Siderov, Valeri Simeonov și Krassimir KarakachanovImagine: Getty Images/AFP/D. Dilkoff

În platforma electorală a partidului lui Simeonov se vorbește de dezafectarea "ghetourilor țigănești" și de izolarea etnicilor roma în "rezervații" închise (după modelul celor pentru indieni și aborigeni), care ar putea deveni "atracții turistice". În cursul carierei sale politice, el a făcut aluzii inclusiv la "lagăre de concentrare moderne", după cum amintesc autorii scrisorii deschise.

Un salut hitlerist. Două, de fapt

Cuvinte-cheie "lagăr de concentrare": recent, premierul Boiko Borissov a cerut demisia viceministrului pentru dezvoltare regională Pavel Tenev, după ce pe contul său de Facebook a apărut o fotografie veche de nouă ani cu figuri de ceară ale ofițerilor naziști. Tenev pozase în timp ce executa salutul lui Hitler în fața unei uniforme SS. Legenda fotografiei era următoarea: "La raport la șefi".

Romii bulgari sunt insultați adesea de naționaliștii de dreapta
Romii bulgari sunt insultați adesea de naționaliștii de dreaptaImagine: BGNES

În tentativa de a-și apăra prietenul din partid și de a bagateliza întreaga poveste, Simeonov a povestit într-un interviu de vizita sa în anii '70 la lagărul de concentrare de la Buchenwald. El a adăugat: "Cine știe ce poze comice am mai făcut noi atunci." 

Un alt politician din partidul lui Simeonov, un director în Ministerul Apărării de la Sofia, a trebuit să demisioneze după ce a fost fotografiat făcând salutul nazist în fața unui tanc al Wehrmacht. Karakachanov este ministrul Apărării și este renumit pentru retorica sa agresivă față de minoritatea turcă din Bulgaria și față de țara vecină Macedonia.

Al treilea personaj din alianța "patrioților", Siderov, este considerat o persoană care neagă Holocaustul. El și trupele sale îmbrăcate în negru au fost implicați în mai multe acte de violență în ultimii 10 ani și i-au atacat în repetate rânduri pe musulmanii din Bulgaria și lăcașurile lor de cult. Anul trecut, aceștia au luat cu asalt inclusiv o universitate, unde s-au bătut cu studenții și cu profesorii, după ce un student de acolo l-ar fi insultat chipurile pe Siderov. În această altercație s-a remarcat mai ales Ilian Todorov, tovarăș de partid al lui Siderov, care a fost numit între timp guvernator al provinciei Sofia.

Susținătorii formațiunii Ataka
Susținătorii formațiunii AtakaImagine: AP

Ce zice UE pe această temă?

Lista cu fapte și afirmații inacceptabile a Patrioților Uniți nu se încheie deloc aici. De aceea, observatorii se întreabă cât îi va mai tolera pe acești parteneri de coaliție principalul partid din guvern, GERB, de centru-dreapta, al premierului Borissov. Se amintește că GERB este un partid pro-european, membru al grupului Popularilor europeni iar la Bruxelles va avea de răspuns la întrebări foarte incomode legate de micii parteneri de guvernare de acasă. Ar fi "total inacceptabil" ca din guvernul bulgar să facă parte persoane cu "viziuni naționaliste extreme și distructive". Ba mai mult, acestea să se ocupe și de integrarea minorităților într-o țară din UE, mai scriu cei 373 de semnatari ai scrisorii deschise care a fost adresată conducerii Uniunii Europene.

Autor: Alexander Andreev (os)