Bună veste, pacea. Dar, mersi, nu cumpăr!

Agenda media a săptămânii a fost uşor diferită de cum şi-ar fi dorit Casa Albă să o vadă. Miercuri, pe când preşedintele Barack Obama se întâlnea cu actorii principali ai procesului de pace din Orientul Mijlociu, principalele canale de televiziune şi-au trimis reporterii în periferia Silver Spring a capitalei federale, acolo unde un individ cu ceva probleme luase ostateci trei dintre angajaţii postului de televiziune Discovery. Comentatorii nu au analizat firele negocierilor israeliano-palestiniene ci au lăudat strategia poliţiei americane, care tocmai reuşea să-i elibereze, vii şi nevătămaţi, pe ostateci. Noroc, până la urmă, că răpitorul a fost omorât la timp pentru a-i permite şefului Administraţiei de la Washington să vorbească, de pe peluza Preşedinţiei, în direct pe principalele canale de ştiri, despre eforturile sale diplomatice.

Joi, prima pagină din Washington Post era dominată de incidentul de la Discovery Channel, tratativele de pace găsindu-şi loc în bază, la rubrica "trimiteri". Mai târziu, după ce ediţia print a Washington Post se va fi răcit, s-a încins platforma explodată în Golful Mexic. După care a venit ploaia - adusă de uraganul Earl.

Pacea e importantă, nu-ncape îndoială; dar şomajul şi datoria publică par mai importante. Iar dacă tot e vorba despre politica internaţională, mai degrabă captezi atenţia opiniei publice de dincolo de Ocean cu relatări despre sau din Afganistan şi Irak, unde se află cetăţeni americani în uniforme - şi în pericol. Dar, mai ales, vor să fie la curent în ce priveşte cea mai proaspătă dintre veştile externe proaste: îi va ataca sau nu Iranul cu arma nucleară? Şi, dacă ameninţarea e reală, va trebui să intervină America militar în Iran?

Chiar şi conferinţa de presă a Preşedinţiei, dedicată negocierilor israeliano-palestiniene, a fost deturnată de către ziarişti. Spre temele economice interne, desigur. Căci, iată, ştirea - fie ea fără vreo strălucire - că cele două tabere din Orientul Mijlociu au decis că-i vremea să se aşeze la discuţii (chiar aşa, greoaie şi destul de sterile cum sunt ele, discuţiile acestea), ştirea asta nu este, deci, decât o veste bună. Or, se ştie treaba: veştile bune nu cântăresc la fel de mult ca veştile rele.

Până la alegeri mai sunt doi ani. Dacă va câştiga în pariul cu Orientul Mijlociu, Obama are şanse de a intra în istorie. Unul dintre predecesorii săi, Jimmy Carter, a reuşit să împace, istoric, Egiptul şi Israelul. Ceea ce nu l-a ajutat să obţină un al doilea mandat.

Autori: Christina Bergmann (Washington) / Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz