1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Când ar putea fi gata primul vaccin împotriva SARS-COV 2

22 mai 2020

Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, dr. Marius Geantă, a explicat care sunt pașii până la punerea pe piață a unui vaccin împotriva COVID 19 și care este stadiul cercetărilor la nivel mondial.

https://p.dw.com/p/3cdAW
Coronavirus vaccin
Imagine: picture-alliance/dpa/Geisler-Fotopress

Aproape în fiecare zi vedem știri despre vaccinuri și tratamente împotriva infecției cu COVID-19. Însă de la apariția anunțurilor și până la punerea pe piață este o cale destul de lungă și foarte greu de estimat ca durată.

Newsweek România: Ce se cercetează în prezent și care sunt rezultatele?

Dr. Marius Geantă: Pandemia Covid-19 a pus lumea medicală într-o situație fără precedent. În urmă cu 4 luni, știam doar că există o boală necunoscută, nouă, a cărei cauză – virusul SARS-CoV-2 – avea să fie identificată și descifrată pe data de 10 ianuarie 2020.

Atunci a început și cursa pentru descoperirea unui test diagnostic precis, a unei terapii cât mai eficiente și a unui vaccin care să ne protejeze față de infecție.

În prezent, există deja teste diag-nostice și de screening dezvoltate și folosite în întreaga lume, dar nu există vaccinuri sau tratamente aprobate pentru a preveni transmiterea sau a facilita vindecarea infecției cu virusul COVID-19.

Este firesc, câtă vreme dezvoltarea de la zero a unui vaccin sau a unei terapii presupune un efort colectiv, de durată și un proces de reglementare extrem de riguros.

În timp ce comunitatea medicală își pune speranțele în descoperirea cât mai rapidă a unui vaccin împotriva COVID-19, la nivel global și european, companiile farmaceutice lucrează continuu pentru a găsi vaccinuri, soluții de diagnostic și tratamente, însă procesul este, cum spuneam, de durată.

Când vom avea un vaccin pentru COVID-19?

115 de vaccinuri candidate împotriva COVID-19 se află în dezvoltare, 7 în studii clinice de fază I și unul aflat deja în faza II.

Potrivit datelor oficiale, mai multe vaccinuri se află în prezent deja în  faza I a studiilor clinice (studiu pe oameni) și alte peste 80 se află în stadiul de evaluare preclinică. În mod normal, perioada de dezvoltare a unui vaccin este de 12-15 ani.

Cu toate acestea, oficialii la nivel global și local estimează un termen de aproximativ un an și jumătate până când vom avea pe piaţă un vaccin eficient în cantități suficiente.

Estimările vin în urma experienței acumulate deja de companiile farmaceutice în lupta cu virusuri similare precum MERS, SARS, gripă, HIV. Această experiență îmbunătățește semnificativ probabilitatea descoperirii unui vaccin eficient, într-un timp mult mai scurt.

De ce durează atât de mult?

Dezvoltarea vaccinului este un proces complex și îndelungat, care diferă de dezvoltarea medicamentelor convenționale.

Citiţi articolul integral pe Newsweek.ro, accesând linkul de mai jos.