Călcîiul lui Ahile

Demne de o telenovelă dar nu de o venerabilă democraţie, abuzurile şi escapadele premierului italian Silvio Berlusconi fac de multă vreme deliciile presei de bulevard, pricinuind îngrijorare celor care se simt răspunzători de apărarea valorilor fundamentale ale statului de drept.

Decizia Tribunalului Constituţional de a ridica imunitatea penală a premierului italian Silvio Berlusconi, ţine capul de afiş al presei occidentale. Ea reprezintă victoria justiţiei democratice în Italia scrie săptămînalul DIE ZEIT.Dacă ea echivalază şi cu triumful democraţiei, rămîne de văzut.

Forţa democraţiei titrează LA REPUBBLICA articolul de fond consacrat demult scadentei decizii, cotînd reacţia furibundă a lui Berlusconi drept un gest de disperare dar şi un indiciu al instabilităţii instituţionale a unui lider căruia nici sentimentul onoarei nici summiturile internaţionale nu au reuşit să-i confere nici în 15 ani, statura unui om de stat. Terorizat de judecătorii săi, el a reacţionat ca şi cum verdictul acestora ar fi fost o condamnare conchide ziarul italian citat.

Insuportabilă consideră LA STAMPA înverşunarea cu care Berlusconi îl atacă acum pe preşedintele Italiei Giorgio Napolitano, invocînd trecutul comunist al acestuia. Ziarul relevă însă că, procedînd astfel, Berlusconi a dat o amploare paroxistică conflictului instituţional. Cu toate acestea, rămîne aproape inexplicabilă performanţa lui Berlusconi de a fi reuşit pentru a treia oară să se instaleze la Palazzo Chigi.

Nu demult, în presa occidentală se făcea auzită o ciudată explicaţie: italienii îl suportă pe Il Cavaliere fiindcă mulţi dintre ei sunt nişte mici Berlusconi. Din fericire, titrează IL GIORNALE, organul de presă al clanului Berlusconi, Il Cavaliere nu stă cu braţele încrucişate.

Totuşi, în urma ridicării imunităţii , Berlusconi nu va mai avea prea multe motive de euforie.

De altfel, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG publică deja pe prima pagină azi o fotografie color în care Berlusconi, cu mîna pe frunte şi ochii închişi, face figura unui personaj îngrijorat, cuprins de remuşcări.

NEUE ZÜRCHER ZEITUNG întrevede spada lui Damocles ridicată deasupra capului premierului care a şifonat serios imaginea Italiei în lume.

De ieri începînd ţara merită toate laudele scrie SÜDKURIER , relevînd că decizia tribunalului Constituţional a demonstrat că dreapta judecată şi bunul simţ nu au pierit sub un guvern al cărui şef s-a pus la adăpost de orice consecinţă legală a numeroaselor sale escapade financiare sau amoroase.

Dacă dojenile Vaticanului au rămas pînă acum lipsite de rezultat, verdictul judecătorilor italieni, cotat de Berlusconi drept rezultatul unui complot, va avea urmări asupra stabilităţii guvernului italian şi a climatului politic, scrie DE VOLKSKRANT. Oricum, conchide THE TIMES, a sosit momentul ca Berlusconi să înceteze să-şi pună interesele proprii mai presus decît cele ale Italiei. Berlusconi ar trebui să demisioneze.

În Franţa, extrema stîngă şi cea dreaptă revendică demiterea ministrului culturii Frederic Mitterrand, după ce acesta şi-a exprimat public, imediat după arestarea lui Roman Polanski, în Elveţia, solidaritatea cu marele cineast. Unul din motivele pentru care opoziţia îl atacă acum pe nepotul fostului preşedinte Francois Mitterand sunt păcatele tinereţii. NEUE ZÜRCHER ZEITUNG se opreşte asupra cazului Frederic Mitterrand, un efect colateral al scandalului Polanski, relevînd că actualul ministru francez al culturii îşi mărturisise în autobiografia publicată în 2005, slăbiciunile sale pentru băieţii tineri, descriindu-şi experienţele amoroase făcute în Extremul Orient. Frederic Mittterand consideră acum drept un privilegiu atacurile venite din partea extremei drepte dar s-ar putea ca cei care încă înaintea „polanskiadei” îi prooroceau „ministrului” culturii o scurtă carieră politică, să aibă dreptate.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Medana Weident