1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cărţile lui Grigore Vieru au dispărut din librăriile din Chişinău

Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle22 ianuarie 2009

Librăriile din Chişinău au rămas fără cărţile lui Grigore Vieru. După moartea poetului basarabean, au fost cumpărate până şi cărţile cu biografia sa.

https://p.dw.com/p/GeE6
La înmormântarea lui Grigore VieruImagine: DW

Autorităţile moldovene au promis că întreaga operă nepublicată a lui Grigore Vieru va vedea lumina tiparului în cel mai scurt timp. De asemenea, o stradă din Chişinău ar putea purta în curând numele marelui poet.

Moartea poetului Grigore Vieru şi opera sa intens mediatizată în ultimele zile i-au determinat pe mulţi basarabeni să-şi revadă atitudinea faţă de idealurile sfinte. În încercarea de a se regăsi în poezia marelui poet, de a afla răspunsuri la întrebările faţă de care ieri erau indiferenţi, oamenii au dat buzna în librării şi au cumpărat toate cărţile scrise de Grigore Vieru: „Abia acuma am realizat că ar fi nevoie să avem în casă o carte a acestui poet”. Vânzătorii din librării spun că în ultimele trei zile au vândut mai multe cărţi de-a lui Grigore Vieru decât pe tot parcursul anului trecut: „Chiar ieri am suplimentat o parte din stocuri astfel încât în librării să fie dacă nu toate zece titluri pe care le are Vieru, măcar cinci sau şase dintre ele. (...) Cel puţin în librăria mea au fost vândute mai multe cărţi de-a lui Grigore Vieru decât pe tot parcusul anului 2008”. În timp ce Guvernul comunist a promis că în timpul apropiat va contribui ca întreaga operă nescrisă a poetului Grigore Vieru să vadă lumina tiparului, Primăria Chişinău a promis că o stradă din centrul capitalei va purta numele marelui poet. Primarul DORIN CHIRTOACĂ: „Nu o stradă oarecare, ci una din străzile centrale trebuie să poarte numele lui Grigore Vieru. Şi trebuie să fie în apropierea celorlalte mari personalităţi ale culturii noastre: lângă strada Eminescu, strada Vasile Alecsandri, bulevardul Ştefan cel Mare, strada Alexandru cel Bun – perimetrul acesta este şi urmează să vedem care va fi opţiunea finală”. Dacă reieşim din spusele primarului, singura opţiune valabilă ar fi redenumirea actualei străzi Puşchin care întretaie acest perimetru. Se pare, însă, că preşedintele Consiliului Municipal Chişinău, Eduard Muşuc, ajuns în funcţie cu votul comuniştilor, are o altă propunere: „Personal consider că este o idee foarte bună. Poate fi analizată şi varianta bulevardului Moscova cu instalarea unui monument pe bulevardul respectiv”. Primarul Dorin Chirtoacă a precizat că o decizie finală asupra acestei chestiuni va fi luată după ce va fi consultată familia poetului şi opinia locuitorilor capitalei.