1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Angela Merkel promite sinistraţilor ajutoare rapide

20 iulie 2021

Şefa executivului german a vizitat zona afectată de devastatoarele inundaţii de săptămâna trecută promiţând ajutoare rapide. Cabinetul federal va decide miercuri un program de ajutoare financiare, a asigurat ea.

https://p.dw.com/p/3xkTk
Angela Merkel în vizită la Bad Münstereifel
Angela Merkel în vizită la Bad MünstereifelImagine: Wolfgang Rattay/AFP/Getty Images

Cancelara Angela Merkel, aflată la final de mandat, a vizitat marţi regiunea din Renania de Nord-Westfalia afectată de inundaţiile fără precedent de săptămâna trecută. La Bad Münstereifel ea a subliniat că miza este "asigurarea unor ajutoare rapid şi nebirocratic. Vom face totul ca banii să ajungă în posesia sinistraţilor cu adevărat rapid." Ajutorul federal va fi comasat cu sprijinul landului Renania de Nord-Westfalia, care va lua o decizie în acest sens în cursul zilei de joi.

Deutschland Hochwasser Bundeskanzlerin Angela Merkel in Bad Münstereifel
Angela Merkel a vizitat un depozit de alimente din Bad MünstereifelImagine: Oliver Berg/dpa/picture alliance

Merkel a precizat că ajutoarele se vor orienta în funcţie de cele oferite de guvernul federal în urma inundaţiilor din trecut. Dar în cazul viiturilor de săptămâna trecută va fi nevoie de fonduri mult mai mari pentru lucrările de reconstrucţie. În mai multe localităţi din landurile Renania de Nord-Westfalia şi Renania-Palatinat, inundaţiile au dus la cel puţin 164 de pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale colosale.

Staţiunea Bad Münstereifel va deveni mai frumoasă decât a fost înainte de inundaţii

Premierul landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, candidatul de frunte al CDU la alegerile din toamnă şi potenţial succesor al Angelei Merkel la funcţia de cancelar, a asigurat că guvernul său regional va dubla ajutorul oferit de guvernul federal. Formularele pentru solicitarea ajutoarelor de urgenţă ar trebui completate încă în această săptămână, a spus el. Sprijinul pentru sinistraţi trebuie acordat "cât mai nebirocratic şi cât mai rapid cu putinţă", a subliniat la rândul său Laschet. El a promis localnicilor din staţiunea montană Bad Münstereifel că aceasta va deveni "mai frumoasă decât a fost înainte de revărsarea apelor."

Angela Merkel şi Armin Laschet s-au arătat îngroziţi de dimensiunea distrugerilor
Angela Merkel şi Armin Laschet s-au arătat îngroziţi de dimensiunea distrugerilorImagine: Wolfgang Rattay/AFP/Getty Images

Merkel s-a arătat foarte afectată de situaţia de la faţa locului. Pagubele sunt "înspăimântătoare", a declarat ea. Multe case nu mai pot fi locuite. În cursul vizitei a văzut "oameni care au pierdut totul." Orăşelul a fost "atât de grav afectat încât îţi piere glasul", a afirmat Merkel, dar "solidaritatea dintre oameni este o mare consolare".

Şefa executivului de la Berlin a adresat mulţumiri tuturor celor care ajută la lucrările de reconstrucţie şi donatorilor de bani şi bunuri. Este clar că "vom avea nevoie aici de o respiraţie foarte lungă. Nu vă vom uita după o perioadă scurtă de timp", a asigurat ea.

Merkel a vorbit şi despre perfecţionarea sistemului de alarmare în caz de catastrofă. Până acum operatorii de telefonie mobilă nu oferă serviciul de a trimite avertismente la punct precis în celulele din reţea. "Dar se pare că se anunţă schimbări", a declarat Merkel, făcând referire la o discuţie avută cu ministrul de resort, Andreas Scheuer. Ea a adăugat că şi "bătrânul şi beneficul" sistem de alarmare prin sirene s-ar putea dovedi mai util decât s-a crezut în ultima vreme.

ia / das (DPA)