Cand Mosul vine cu nuiaua

Dincolo de semnificatia sa religioasa, pentru crestinii din intreaga lume, Craciunul inseamna o sarbatoare a bucuriei si a familiei. Ca i se spune “Weihnachten” (spatiul germanic), “Jul” (Scandinavia) sau „Koleda“ (Bulgaria), Craciunul este iubit mai ales de catre cei mici gratie darurilor pe care le asteapta; daruri devenite un element esential al sarbatorii Nasterii Domnului.

In functie de cultura si traditii, Mosul - fie el Mos Craciun sau Mos Nicolae - nu-i rasfata, insa, pe toti. Daca unul dintre cei 13 Mosi Craciuni din Islanda ii pedepseste pe copiii rai cu un cartof stricat, iar buna vrajitoare Befana le lasa copiilor neastamparati din Italia, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, o bucata de “carbone dolce” (bomboana asemanatoare unui carbune), la copiii romani mai putin cuminti, Mos Nicolae este cel care pedepseste si vine cu nuielusa. Sunt gesturi simbolice menite, pesemne, sa-i cuminteasca pe cei mici, dar care pot provoca rani emotionale – uneori poate la fel de adanci ca pedeapsa corporala.

Nu mai departe de inceputul lunii decembrie, o mamica din Romania a gasit de cuviinta sa corecteze comportamentul baietelului sau, in varsta de numai 5 ani, invitand acasa un Mos Nicolae care a manuit ferm si zgomtos bastonul. Printre sfaturile rastite ale Mosului razbeau tipetele de groaza ale baietelului terorizat care, cu siguranta, nu va uita niciodata experienta traita. O experienta filmata de catre adultii prezenti la intalnirea copilului cu cel care ar fi trebuit sa-i aduca bucurie. Deghizat in Mos Nicolae era chiar unchiul baiatului. Filmuletul, ajuns ulterior pe toate canalele de stiri, a oripilat opinia publica din Romania.

“Copiii vor sa fie iubiti de catre ceilalti membri ai familiei”, afirma psihologul Ana-Maria Haltenwanger din Bonn. “Dar cand parintii fac greseli grave de educatie, cum ar fi folosirea pedepsei corporale, si fac abuz de putere, copilul incepe sa protesteze inlauntrul lui si nu mai intelege lumea din jur. Copilul nu poate intelege emotiile pe care le dezvolta in momentul in care este pedepsit, nu le poate integra in sistemul sau emotional.”

Violenta - un fenomen global la ordinea zilei

Conform raportului global al organizatiei UNICEF “A Familiar Face. Violence in the lives of children and adolescents”, dat publicitatii la 1 noiembrie 2017, violenta impotriva copiilor este un fenomen global si este exercitata, in foarte multe cazuri, tocmai de catre adultii care ar trebui sa-i protejeze. Se estimeaza ca, la nivel mondial, trei sferturi (aproximativ 300 de milioane) dintre copiii cu varste cuprinse intre 2 si 4 ani experimenteaza violenta fizica sau verbala. Agresorii provin din imediata apropiere a acestor copii. Aproximativ 50% (732 de milioane) dintre minorii aflati la varsta scolarizarii traiesc in tari in care legea nu interzice cu desavarsire pedepsele corporale in institutiile de invatamant. 

Nu. Bataia nu este „rupta din Rai” si nici „unde da mama, creste”. Comportamentul unui adult agresiv loveste in integritatea psihica si corporala a copilului, explica specialistii. In afara de frica, neincredere si sentimente de vinovatie, pe care copilul nu si le poate explica fiindca nu intelege motivul comportamentului parintelui, si in afara de ranile emotionale rezultate in urma agresiunilor, nu se ajunge la niciun rezultat. In functie de temperamentul copilului si de mediul sau social se pot contura doua tendinte: copilul devine unul supraadaptat si face tot ce i se cere sau raspunde cu agresivitate.

Ca orice fiinta umana, copilul are nevoi emotionale de baza. Iar in functie de care dintre aceste nevoi au fost distruse de palma parintelui se va dezvolta adultul de mai tarziu, adauga psihologul Ana-Maria Haltenwanger. „Exista nevoia stabilitatii emotionale pe care i-o confera familia, nevoia de protectie din partea parintilor fata de mediul din afara casei si uneori chiar fata de el insusi, intrucat copilul experimenteaza emotii pe care nu si le poate explica si inca nu le poate integra in sistemul lui cognitiv. Exista nevoia acceptantei neconditionate de care avem nevoie in copilarie, nevoia de autonomie, sentimentul propriei identitati, si, desigur, nevoia de joaca si de spontaneitate - pe care fiecare dintre noi o dezvolta din copilarie si pana la senectute.”

Cu domnu` Goe la psiholog

 „- Vezi, daca nu te-astamperi? zice mamita, si-l zguduie pe Goe de mana. - Ce faci, soro? Esti nebuna? Nu stii ce simtitor e? zice mam'mare (...).”

Parintele pedepseste incercand, de regula, sa-i impuna copilului anumite limite. Dar un comportament neadecvat nu inseamna si ca acel copil este rau, deoarece sistemul lui de gandire difera radical de cel al adultului.

„De regula copilul accepta cu usurinta limitele sociale, regulile de convietuire, fiindca acestea nu ii ating integritatea proprie. Apoi ar mai fi limitele emotionale. Or, referitor la acestea din urma, multi parinti nu sunt constienti, in primul rand, de propriile lor limite emotionale si, ca atare, nu sunt capabili sa le comunice copilului. Deseori parintii nu recunosc faptul ca peste propria lor granita emotionala nu se poate trece, ca acel copil nu face nimic rau. Limitele pe care incercam sa i le impunem copilului sunt, de fapt, limitele noastre. Mai intai ar trebui sa devenim noi insine constienti de ele. Numai astfel copilul va invata incet-incet sa le respecte”, explica psihologul Ana-Maria Haltenwanger.

Domnul Goe, prototipul copilului hiperactiv - obraznic fie din carente de educatie, fie din structura lui - este si va fi intotdeauna de actualitate. Dar umilinta sau pedeapsa, mai ales in public, fac un copil si mai nesigur, un viitor adult cu mari dificultati de adaptare la anumite situatii. Iar cicatricile emotionale ramase in urma unor asemenea experiente se pot activa mult mai tarziu. „Copilul trebuie tratat cu respect, are dreptul sa fie protejat si iubit, are dreptul la propria parere si, da - are dreptul sa faca prostioare! Astfel isi testeaza limitele proprii, dar si limitele celorlalti”, adauga psihologul. Prin natura lor, copiii au o intuitie excelenta si reusesc sa perceapa starea emotionala a adultului chiar si in absenta comunicarii verbale.

Pedeapsa corporala – sechele pe termen lung, dar si decese

In cazul hiperactivitatii, specialistii au dificultati in a stabili cu exactitate sursa problemei. Hiperactivitatea nu este o boala in sine, ci un simptom la baza caruia se afla uneori anumite nevroze, alteori afectiuni neurologice grave. Desi incidenta cazurilor de hiperactivitate este din ce in ce mai mare, specialistii constata ca multi dintre copiii despre care se crede ca ar suferi de aceasta tulburare sunt, de fapt, niste copii foarte energici si adesea prost crescuti. 

Indiferent ca vorbim despre cazuri de hiperactivitate sau nu, depasiti de situatie, obositi si stresati (sau toate la un loc) multi parinti aleg metoda pe care ei o considera a fi cea mai la indemana: pedeapsa corporala. Desi interzisa prin lege inca din 2005, cel putin in Romania bataia continua sa fie forma clasica de corectie. Deseori lucrurile degenereaza, iar consecintele sunt deosebit de grave.

In mod surprinzator, nici Germania nu poate fi exclusa de pe lista tarilor in care multi copii sufera din cauza comportamentului abuziv al parintilor. Bilantul trist pe 2016 al politiei federale arata ca, in Germania, violenta se sfarseste, in unele cazuri, cu decesul copiilor agresati. Statistic vazut, in Republica Federala, trei copii mor in fiecare saptamana ca urmare a loviturilor incasate. Aproximativ 25% dintre decese au o legatura directa cu divortul parintilor sau cu tensiunile din cuplurile care se destrama.

Conform UNICEF, la fiecare 7 minute, undeva in lume, moare un adolescent sau tanar (10-19 ani) din cauza violentei. Victime ale violentei colective sunt cu precadere copiii si tinerii din regiunile de conflict. Aproape jumatate dintre cazurile de omucidere cu victime sub 19 ani se inregistreaza in America Latina. 

Autoare: Claudia Stefan