Care este destinația României?

Președintele Traian Băsescu şi-a încheiat discursul din seara de 25 ianuarie cu o frază de efect, dar cu sensuri nelămurite: ”În ceea ce mă priveşte, a spus Președintele, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia. Nu o s-o ratez nici acum cu România”.

Dar care este destinația? Toate sondajele de opinie din ultimii ani au arătat că majoritatea covârșitoare este încredințată că România merge într-o direcție greșită. Demoscopia nu lămurește însă nici ea nimic, căci, la fel ca discursul președintelui, sondajele lucrează cu sensuri obscure. Se poate obiecta că președintele și-a expus programul politic de nenumărate ori și că a fost ales în 2009 pe baza unui proiect care avea în centrul său ”reforma statului” și ”modernizarea”.

Dar sunt aceste enunțuri mai clare? Cine citește cu atenție declarațiile politice și discursurile electorale ale președintelui din toamna anului 2009 va remarca cu siguranță că ”reforma statului” era prezentată ca o împlinire a spiritului egalitar care animă toate democrațiile moderne și care constă în eliminarea privilegiilor. Președintele și partizanii săi au vorbit insistent și cu multă emfază despre pensii și salarii ”nesimțite”, promițând să instituie deplina echitate în redistribuirea veniturilor. Discursul a atins resorturile cele mai profunde și mai legitime și, scos din context, a fost corect. Dar nici o secundă președintele nu a spus în campania din 2009 că intenționează să taie pur și simplu salariile și pensiile și că reforma de esență etică pe care o anunțase pe un ton înalt se reduce la operațiunile contabile convenite în prealabil cu FMI.

E o mare diferență între a tăia salarii cu scopul de a restabili dreptatea (reducerea salariilor și pensiilor ”nesimțite”) și a tăia toate salariile căutând apoi să se creeze impresia unui un act de justiție socială. O dovadă suplimentară că operațiunea tăierilor de salarii și de pensii nu a avut nici cel mai mic resort etic este că apelul pentru reducerea pensiilor foștilor securiști și activiști ai PCR, inițiat de un grup de tineri istorici și care se bucurase în prima clipă de susținere din partea multor oameni, inclusiv a unor personalități ale vieții publice românești, a fost ignorat complet și îngropat mediatic.

În consecință, ”reforma statului” nu pare să fie deloc un proiect politic cunoscut și cu resorturi transparente și, cu atât mai puțin unul plebiscitat. ”Reforma” poate ascunde o mulțime de lucruri care nu mai sunt disputabile, ci pur și simplu greșite. Partidul de guvernământ intenționează, de pildă, să modifice legea minelor în așa fel încât orice societate minieră care a primit o licență de exploatare (în speță RMGC de la Roșia Montana) să poată decide singură pe cine și cum expropriază. Cu alte cuvinte, dreptul de expropriere în interes public ar urma să fie privatizat. Câtă vreme este vorba de a micșora prerogativele puterii publice, asistăm cu siguranță la o lege încadrabilă riguros în ”reforma statului”. Nici libertarienii cei mai radicali nu s-au gândit însă la așa ceva, pentru că este pur și simplu absurd.

Legea sănătății − asumată de data aceasta explicit și ofensiv de președinte − urma și ea să privatizeze, prin mecanismele de finanțare, chiar criteriile unei bune asistențe medicale. Reproșul principal adresat legii nu privea lărgirea sectorului privat în domeniul sănătății, ci faptul că statul ar fi abdicat de la rolul de a defini el însuși standardele de asistență medicală publică.

Iată așadar câte capcane se ascund într-un program politic enunțat vag și cu ajutorul unui lexic înșelător. Ce înseamnă așadar ”reforma statului”? dar mai cu seamă ce înseamnă ”modernizare”? O anchetă simplă ar putea arăta că, în anumite colțuri din țară, ”modernizare” înseamnă televizor și WC în casă, iar în centrul Capitalei, ceva complet diferit. Când președintele promite ”modernizarea”, cu aerul că spune ceva precis, alegătorii săi înțeleg lucruri dintre cele mai variate, dacă nu chiar cu totul opuse.
Dar dacă este atât de greu să aflăm ce înseamnă ”modernizare” și ” reformă a statului”, cum am putea ști care este ”destinația” pe care Președintele nu are de gând să o rateze? Întrebarea nu este doar retorică, ea pretinzând răspunsuri cât se poate de precise.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Rodica Binder