Casandrele au prea des dreptate

„Tensiunile interne dar şi cele dintre Teheran şi străinătate se vor accentua” scrie pe prima pagină azi FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, relevînd că şi Rusia este îngrijorată mai cu seamă din pricina ambiţiilor nucleare ale mullahilor. Dar, continuă ziarul citat ideea, „cel care este confruntat cu iminenţa unei decizii dificile este tocmai preşedintele american Obama”, care şi-a propus ca viitoarele şase luni să ofere răgazul necesar cotiturii în relaţiile Washingtonului cu Teheranul. Or, „sub Ahmadinejad, este foarte puţin probabil că Iranul îşi va modifica politica”.

Mai grav încă. rezultă din paginile cotidianului francez LE FIGARO, victoria lui Ahmadinejad va fi urmată de „răfuieli interne. Terenul a fost pregătit deja în perioada electorală, cînd preşedintele i-a etichetat pe adversarii săi politici drept aliaţi ai occidentului şi corupţi."

Pentru occident - deduce cotidianul francez – relaţiile cu Iranul vor deveni şi mai complicate. Iar Obama” nu va mai putea întinde mîna unui Ahmadinejad care adoptă poziţii inacceptabile şi a cărui legitimitate după recentul scrutin este pe deasupra şi îndoielnică."

Aceasta chiar dacă DAGENS NYHETER crede că"nu este exclus ca Ahmadinejad să fie totuşi realul învingător al scrutinului prezidenţial, devreme ce" -argumentează cotidianul suedez -"el se bucură de simpatia populaţiei rurale, conservatoare ca şi de cea a veteranilor de război, "aceştia şi nu intelectualele şi femeile moderne din Teheran” fiind "reprezentativi" pentru opţiunile politice ale locuitorilor ţării.

Dacă DE VOLKSKRANT reaminteşte cititorilor că ultimul cuvînt în politica exterenă şi în programul nuclear îl are de spus liderul spiritual Ayatollahul Khamenei şi nu Ahmadinejad, DIE WELT pune puncutul pe „i” într-un articol de fond intitulat ”Dubla faţă a mullahocraţiei” opinînd că „primul şi realul pericol pentru regimul de la Teheran îl reprezintă un preşedinte american care nu mai poate trece drept „marele Satan” în ochii iranienilor, care rămîne tare pe poziţii faţă de Israel, întinzînd concomitent mîna. Un atac militar împotriva Iranului ar da apă la moară regimului de la Teheran fiindcă ar stimula încă o dată solidaritatea întregii populaţii cu actuala putere. Dar deocamdată nimeni nu vrea să-i facă lui Ahmadinejad acest favor.”

Calea de la vorbe la fapte în politică este cel mai adesea nu numai lungă ci, pe deasupra, şi dificilă.

Premierul Benjamin Netanyahu s-a simţit dator să dea un răspuns preşedintelui Barack Obama dar în acelaşi timp fără a-şi contraria electoratul, scrie DERNIERES NOUVELLES D'ALSACE comentînd propunerea de pace a şefului guvernului de la Ierusalim.

Pentru prima oară Benjamin Netanyahu vorbeşte despre un stat palestinian, dar acordul său este condiţionat, constată ziarul olandez TROUW.

Chiar şi aşa stînd lucrurile, există un progres - crede de la Londra THE INDEPENDENT.
Mai puţin optimistă este opinia cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG care scrie: ”Discursul de principiu anunţat cu surle şi trîmbiţe de către premierul Netanyahu a contribuit prea puţin la sperata echilibrare a relaţiilor dintre israelieni şi palestinieni.(…) Cum poate fie creat un stat palestinian viabil a cărui suprafaţă se restrînge cu fiecare zi în timp ce numărul coloniştilor evrei sporeşte constant în teritoriile ocupate?"

Epopeea romilor din Berlin continuă să reţină atenţia presei germane. Atît TAGESSPIEGEL cît şi organul de presă al partidului stîngii JUNGE WELT critică din unghiuri diferite măsurile politice adoptate de autorităţile berlineze, deplîngînd însă deopotrivă discriminările cu care de-a lungul istoriei lor, ţiganii s-au văzut confruntaţi. Cotidianul TAZ se mai opreşte şi asupra cazului Becali, acesta nefiind din păcate singurul europarlamentar român a cărui reputaţie este "îndoielnică".

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident