Cazacioc în magazinul de porţelanuri

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, n-a ţinut seama de multiplele şi repetatele avertismente, rugăminţi şi proteste occidentale. S-a deplasat în Crimeea spre a celebra şi oficializa anexarea manu militari a peninsulei cu o paradă militară locală, de Ziua Victoriei.

Concomitent, separatiştii ruşi din estul Ucrainei, cei probabil înarmaţi, coordonaţi şi susţinuţi de regimul de la Moscova, şi-au continuat ilegalul şi ilegitimul "referendum" secesionist în două provincii grevate de tulburări de tip Crimeea. În regiunile Doneţk şi Lugansk s-au format în cursul dimineţii cozi în faţa unor localuri de vot, în ciuda apelurilor preşedintelui interimar al Ucrainei, Turcinov, care avertizase stăruitor contra unei scindări a ţării.

Dar conţinutul final al urnelor expuse în mijlocul baricadelor va conta probabil prea puţin, în termenii dreptului internaţional, întrucât familia naţiunilor lumii civilizate nu va recunoaşte acest plebiscit privind o prezumtivă „suveranitate” a aşa-zisei „republici populare Doneţk”. Aşa cum n-a recunoscut nici pretinsa republică transnistreană.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică au continuat şi altercaţiile militare. De pildă la Slaviansk. Ciocnirile dintre miliţiile secesioniste pro-ruse şi forţele guvernamentale ucrainene s-au soldat şi cu victime omeneşti.

În răstimp, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin a ameninţat România cu o invazie, afirmând pe Twitter că, la proxima ocazie, va survola teritoriul românesc la bordul unui bombardier, dacă i se refuză dreptul de survol la bordul unui aparat de zbor civil.

Elefantul a continuat aşadar să danseze cazacioc în magazinul de porţelanuri europene.

Reacţia inconsistentă, slabă, iar pe alocuri mai mult decât anemică a României, a Republicii Moldova şi a Occidentului la toate aceste provocări fără precedent e de natură să deconcerteze. Ministerul român de externe a protestat, ce-i drept, şi a cerut explicaţii.

România a reliefat că Rogozin e vicepremier al Rusiei şi că afirmaţiile sale sunt, ca atare, grave „în contextul încălcării de către Rusia a integrităţii teritoriale a Ucrainei”.

Dar ce e oare cu integritatea teritorială a Republicii Moldova? Cu a Transnistriei de pildă, pe care tocmai o vizitase Rogozin şi la parada militară a căreia participase extremistul vicepremier, în aceiaşi zi în care şeful său, Putin, provocase Comunitatea Internaţională, deplasându-se în Crimeea cea luată de Kremlin cu japca?

Nu era oare cazul să se protesteze la Bucureşti şi Chişinău împotriva acestei vizite a lui Rogozin la Tiraspol, ştiut fiind că e o călătorie de natură să violeze flagrant suveranitatea Republicii Moldova? Nu era cazul ca protestele să fie formulate cu destulă vehemenţă spre a fi în stare să contribuie la edificarea unui Occident cam tare de urechi? Balticii se arată net mai insistenţi în a semnala acutul pericol rusesc şi a cere alianţei nordatlantice să-şi disloce trupe la graniţa lor răsăriteană.

Alarma lor e justificată. Cu atât mai mult cu cât ţările baltice au largi minorităţi ruseşti.Şi nu e clar deloc, pe moment, dacă NATO poate realmente apăra aceste foste republici sovietice. Apoi, potrivit serviciilor secrete germane, Rusia a violat se pare în mod intenţionat spaţiul aerian ucrainean. În ciuda dezminţirilor Kremlinului, Moscova a dat ordin avioanelor sale militare să pătrundă în spaţiul aerian ucrainean.

Salutară e, în acest context, decizia bărbătească a Ucrainei şi României de a-i interzice survolul teritorului ucrainean unui politician ca Rogozin, un ins cu multiple declaraţii extremiste la activ, inclus, deloc întâmplător, pe lista demnitarilor şi oligarhilor din Rusia supuşi sancţiunilor occidentale.

Regretabilă e, în schimb perpetuarea ifoselor şi mofturilor unor personalităţi occidentale de genul ex-cancelarului social-democrat Gerhard Schröder, care insistă să manifeste solidaritate cu tiranul, să dea vina pe occident şi mai ales pe UE pentru actuala criză şi să-şi autolegitimeze propriile derapaje de neiertat.

Astfel, Schröder, al cărui patron la concernul de stat rusesc Gazprom, e, până la urmă, Vladimir Putin, şi-a justificat îmbrăţişarea cu autoritarul lider de la Kremlin (pe care cu ani în urmă cancelarul german îl numea, fără urmă de ironie, un „democrat perfect”). Potrivit sugestiilor lui, reluate de Frankfurter Allgemeine Zeitung, discuţiilor sale cu Putin „de la finele lunii aprilie, deci în plină criză ucraineană, li s-ar fi datorat „succesul” eliberării ostatecilor din OSCE”, capturaţi de separatiştii pro-ruşi din răsăritul Ucrainei.

Schröder a mai declarat că nu s-a gândit „nici o secundă să-şi contramandeze participarea la recepţia” oferită de ruşi, la Sankt Petersburg, în onoarea zilei sale de naştere. A mai spus că ştia că va fi fotografiat (îmbrăţişându-se tandru cu Putin şi zâmbind fericit) şi că n-ar avea „nimic de ascuns”.

Nu ştiu ce e mai greu de digerat. Poza personalităţii chipurile rectilinii pe care şi-a asumat-o ex-cancelarul vândut intereselor ruseşti ori declaraţia sa, potrivit căreia, „în definitiv, Putin nu e persona non grata”.

Or, chiar asta e problema. Că nu e încă persona non grata. Că occidentul nu l-a pus încă pe lista sancţionaţilor, unde îi e locul. Că se mai vorbeşte cu el, ca şi cum n-ar fi un paria agresiv şi periculos. Tocmai aici pare a fi buba. Câtă vreme nu se va semnaliza clar că lumea civilizată nu mai e dispusă a tolera la infinit violarea sistematică a dreptului internaţional în numele unei etnii şi a admite manifestări ca-n junglă, urşii, elefanţii şi alte lighioane vor continua să joace vesel cazacioc.

În final, ar putea devasta nu doar estul Ucrainei, ci mai toate prăvăliile de porţelanuri ale Europei.