1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

CDU/CSU şi SPD confirmă lista viitorilor miniştri

dpa, Medana Weident15 decembrie 2013

După ce ieri social-democraţii au intrat în marea coaliţie alături de formaţiunile conservatoare, în urma votului pronunţat de membrii SPD, astăzi toate formaţiunile de guvernămant au anunţat numele viitorilor miniştrii.

https://p.dw.com/p/1AZzw
Imagine: John MacDougall/AFP/Getty Images

SPD va deţine în viitorul cabinet conservator-social de la Berlin şase mandate. În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la amiază în capitala Germaniei, preşedintele social-democraţilor germani, Sigmar Gabriel, a confirmat lista memrilor SPD ai noului guvern, condus de Angela Merkel.

Frank-Walter Steinmeier va redeveni şef al diplomaţiei germane, funcţie deţinută între anii 2005 şi 2009. Secretarul general al SPD, Andreas Nahles va deveni ministru al Muncii, iar vicepreşedintei SPD, Manuela Schwesig, îi va reveni postul de ministru al Familiei. Ministrul Economiei din landul Saar, Heiko Maas va conduce practic un nou minister - al Justiţiei şi Protecţiei consumatorului, iar Barbara Hendricks, până acum tezorier al SPD, va prelua Ministerul Mediului. Şef al grupului parlamentar social-demcorat urmează a deveni Thomas Oppermann.

Gabriel însuşi va fi noul vicecancelar la Berlin şi va conduce, totodată, Ministerul - o altă noutate în viitorul cabinet - pentru Economie şi Energie.

Urmează a se mai decide şi asupra succesoarei/ succesorului (se pare că va fi din nou o femeie) seretarului general al SPD, Andreas Nahles, care, după cum spuneam, va face parte din viitorul Cabinet Merkel.

Membrii noului guvern urmează să fie numiţi şi să depună jurământul în cursul zilei de marţi.

Cum arată lista miniştrilor din partea CDU?

Uniunea Creştin-Democrată a Angelei Merkel va deţine cinci ministere. Wolfgang Schäuble va rămâne la conducerea resortului Finanţe, în timp ce actualul ministru al Apărării, Thomas de Maizière va trece la Interne, un minister pe care l-a mai avut în subordine dealtfel. Johanna Wanka va rămâne şefă a aceluiaşi resort ca şi până acum - cel al Educaţiei, iar Hermann Gröhe va prelua de la liberali Ministerul Sănătăţii.

Şeful cancelariei federale, Ronald Pofalla, care se retrage din funcţie, va fi înlocuit de ministrul Mediului, Peter Altmaier.

O ştire surprinzătoare a fost accea privind preluarea resortului Apărare de către ministrul Muncii, Ursula von der Leyen, despre care se bănuieşte că ar dori să devină succesoarea cancelarei Angela Merkel. Von der Leyen, mamă a şapte copii, ar deveni astfel şi prima femeie în fruntea Ministerului Apărării din istoria reăpublicii Federale.

Pe cine trimit la Berlin bavarezii CSU?

Trei ministere vor fi conduse în cabinetul marii coaliţii negru-roşii, de creştin-socialii bavarezi: cel al Agriculturii (Hans-Peter Friedrich, fost ministru de Interne), al Dezvoltării (Gerd Müller) şi al Transportului şi Infrastructurii digitale - şi aceasta din urmă o nouă denumire - (Alexander Dobrindt, secretar general al CSU).