Ce a rămas din ambiţioasele ţeluri de la Annapolis?

Conferinţa internaţională avea să fie însă doar una de bună voinţă, a declaraţiilor de intenţie. Premierul israelian Ehud Olmert a afirmat cu ocazia ultimei întrevederi avute cu preşedintele Bush că ar putea fi încheiată în curând o înţelegere cu palestinienii în baza căreia să fie elaborat mai târziu un tratat de pace. Olmert a mai spus că el personal e mai mult ca oricare dintre predecesorii săi dispus la concesii şi că de fapt totul depinde de preşedintele Mahmoud Abbas, care a refuzat până acum oferta. Premierul israelian i-a adresat şefului Casei Albe rugămintea de a-l convinge pe liderul palestinian Abbas să cadă de acord asupra unei înţelegeri până la sfârşitul anului. Detaliile ar urma să fie negociate apoi pe parcurs. Aceasta ar însemna renunţarea la coloniile israeliene şi – de cealaltă parte – stoparea terorismului palestinian.

Olmert se bazează pe faptul că Bush doreşte atingerea obiectivului propus cu un an în urmă la Annapolis înaintea încheierii mandatului. Apoi probabil că şi el ar dori să intre în istorie ca promotor al păcii. O strategie, care abia dacă are şanse de succes căci mult prea îndepărtate sunt poziţiile celor două părţi – israeliană şi palestiniană. Şi unii şi alţii se confruntă cu o serie de probleme interne şi în plus e greu de crezut că preşedintele George W. Bush, va reuşi în ultimele săptămâni ceea ce n-a reuşit în opt ani de zile, în care poate nici nu s-a străduit îndeajuns.

În toamna lui 2007 Bush trebuie să fi ajuns la concluzia că realizarea de progrese în Orientul Apropiat ar putea avea influenţe pozitive asupra întregii regiuni. Ca atare a organizat o conferinţă internaţională, care a fost însă mai de grabă un act festiv cu caracter simbolic. Participanţii s-au pronunţat pentru pacificarea regiunii iar cele două părţi implicate în conflict s-au arătat dispuse să cadă la pace în decurs de un an. E nevoie însă de o bună doză de optimism pentru crede într-o astfel de evoluţie. Şi n-a trecut mult până când s-a putut vedea limpede că obstacolele sunt totuşi mai mari decât bunele intenţii. De pildă Israelul şi-a continuat politica de aşezări în Cisiordania şi nu a renunţat la controversatul zid de securitate. Tot astfel lupta pentru putere din teritoriile palestiniene, între Fatah şi Hamas, a continuat.

Secretarul de stat Condoleeza Rice a întreprins mai multe tentative de mediere în regiune, dar superputerea americană a eşuat în încercarea de a relansa procesul de pace. A fost poate totuşi prea puţin şi prea târziu. Faptul că preşedintele Bush s-a poziţionat adesea în mod deschis de partea Israelului a îngreunat fără îndoială o mediere de pe poziţii egale în regiune.