Ce au în comun România şi Polonia

Înregistrările clandestine care zguduie guvernul lui Donald Tusk în Polonia scot la iveală o atitudine tipică a Europei de Est: dorinţa de a fi în preajma americanilor şi de a fi protejaţi, dar şi neîncrederea că americanii ar avea interesul real să se implice. Lăsînd la o parte limbajul crud şi presărat cu anglicisme, spusele lui Radoslaw Sikorski exprimă o îngrijorare reală şi o perspectivă politică gravă: ”Îţi dai seama că alianţa polono-americană nu face două parale. Ea este chiar dăunătoare, căci oferă Poloniei un sentiment înşelător de securitate” (transcrierea unui dialog cu fostul ministru de finanţe Jacek Rostowski, purtat într-un restaurant din Varşovia).

O neîncredere asemănătoare descoperea recent la Bucureşti George Friedman, analistul de la Stratfor. Într-o analiză din luna mai (”Borderlands: First Moves in Romania”), el remarca scepticismul românilor cu privire la consistenţa implicării americane şi fascinaţia lor pentru abilitatea şi inteligenţa ruşilor. Românii, aprecia George Friedman, cred deocamdată în promisiunile americanilor, dar încrederea lor este fragilă şi ar putea fi năruită pe viitor. Totul depinde, mai spunea analistul, de consistenţa politicii SUA, căci lipsa de comunicare ar putea să dea românilor tot felul de idei.

Fostul însărcinat cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a avut grijă să delimiteze politica oficială de la Washington de analizele Stratfor, admiţând însă că ele sunt ”intersesante” şi că pot da o idee despre modul de a gândi al americanilor (Hotnews). În orice caz, cât priveşte modul suspicios de a fi al esticilor, analiştii au dreptate. La Varşovia, ministrul de externe Radoslaw Sikorski trecea drept un atlantist fără ezitări şi am văzut că el este, de fapt, ros de cele mai mari îndoieli. Dar nu atât orientarea lui Sikorski şi cea a guverului Tusk ar fi de pus la îndoială, cât robusteţea încrederii care stă la temelia lor. Membrii guvernului de la Varşovia încep să-şi pună întrebări cu privire la propria politică pe care o consideră perdantă, de vreme ce îi pun în relaţie de adversitate nu numai cu ruşii, dar şi cu germanii.

Înregistrările publicate de săptămânalul polonez Wprost, sugerează că ofensiva lui Donald Tusk împotriva politicii Berlinului şi trimiterile sale repetate la dependenţa Germaniei de gazul rusesc au fost inspirate de Washington, la fel ca şi ideile legate de reforma aprovizionării cu gaz. De altfel vice preşedintele american Joe Biden a spus la Bucureşti ceva asemănător trimiţând, în declaraţia de la Palatul Victoria, la punerea în comun a producţiei de oţel şi cărbune de la începuturile Uniunii Europene. Americanii încearcă să stimuleze în Europa crearea unui bloc energetic menit să limiteze capacitatea de manevră a Rusiei. Conform spuselor lui Sikorski, Polonia s-ar putea alege însă doar cu pagubele.

Ceea ce nu s-a comentat îndeajuns a fost politica foarte reţinută a preşedintelui Traian Băsescu şi chiar comentariile în răspăr la adresa guvernului Tusk. Preşedintele nu doar că a ironizat campania lui R. Sikorski în epoca Maidanului, dar a dezaprobat categoric propunerile sale privind crearea unui cartel european de aprovizionare cu gaz rusesc. E clar că ceva s-a petrecut în această relaţie, dar nu e limpede care sunt resorturile schimbării: să fie doar gelozia celor de la Bucureşti să vadă că Polonia se bucură de mai multă atenţie din partea Washingtonului?

În orice caz, România pare să nu fi îmbrăţişat fără rezerve propunerile americanilor privind politica energetică. O dovadă ar fi faptul că propunerile vicepreşedintelui Joe Biden nu s-au bucurat de absolut niciun comentariu public nici din partea preşedintelui, şi nici măcar din partea primului-ministru, care era de faţă. Românii au insistat în a spune că se descurcă pe cont propriu şi că nu depind de gazul rusesc decât într-o măsură pe care nu o consideră critică.

Aşadar este posibil ca strategii de la Bucureşti să vadă în replicile lui Sikorski o confirmare a propriei reţineri: ”Intrăm în conflict cu Germania, cu Rusia şi ne imaginăm că totul este în regulă pentru că facem pe plac americanilor (adaptare a unei expresii intrascriptibile)”.

Aşadar dincolo de toate consecinţele colaterale, ideea şefului diplomaţiei poloneze că propria sa politică a fost ”naivă” arată că relaţia polono-americană pare minată de o bună doză de neîncredere.

Am putea spune aşadar că ceea ce au în comun polonezii şi românii este un pro-americanism puţin sceptic, unul care pare deocamdată fără alternativă.