1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

CE doreşte revenirea la Schengen

dpa, afp, epd / ia4 martie 2016

Comisia Europeană recomandă renunţarea la controalele de la frontierele din interiorul spaţiului Schengen, un spaţiu al liberei circulaţii, până la sfârşitul acestui an.

https://p.dw.com/p/1I7TK
Imagine: picture-alliance/Roland Mühlanger

Astfel, Comisia Europeană vrea să pună capăt tuturor controalelor din spaţiul Schengen, instituite din cauza crizei refugiaţilor. Anunţul a fost făcut de comisarul pentru Migraţie, Dimitris Avramopoulos. În cazul în care aceste controale vor rămâne în vigoare pe lungă durată, economia europeană ar înregistra pagube de miliarde.

Controale în şapte state ale UE

Pentru a face posibilă o "întoarcere la Schengen până la sfârşitul anului, Comisia vrea să stabilească trei priorităţi: securizarea frontierei externe a UE din Grecia, închiderea "rutei balcanice" şi încetarea măsurilor unilaterale de gestionare a crizei refugiaţilor.

Din cauza crizei refugiaţilor, şapte state ale UE au instituit controale la frontierele lor. Între acestea se numără şi Germania. Controalele nu numai că îi împiedică pe cetăţenii UE să călătorească liber, dar provoacă şi pagube economice importante. Comisia estimează că aceste pagube se ridică undeva între cinci şi 18 miliarde de euro anual.

Riscuri economice

Pagube se înregistrează între altele în turism şi în transportul de marfă. În turism se vor pierde anual 13 milioane de nopţi de cazare în valoare de 1,2 miliarde de euro, estimează Comisia. În plus, paza frontierelor va costa guvernele 1,1 miliarde de euro anual.

Cooperare franco-germană

Germania şi Franţa şi-au propus să se implice în cadrul reuniunii UE la vârf de luni, pentru o soluţie europeană la criza refugiaţilor. În cadrul întrevederii pe care au avut-o la Paris, şefa executivului german, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au solicitat securizarea graniţelor externe ale UE concomitent cu desfiinţarea treptată a controalelor la frontierele interne.

Hollande a subliniat că Germania şi Franţa au un răspuns comun la criza refugiaţilor şi acesta este Europa. "Soluţiile unilaterale nu aduc nimic" a declarat la rândul ei Merkel, referindu-se la închiderea frontierelor din est. Problema este acum transferată Greciei şi acest lucru nu este acceptabil. Trebuie găsit un echilibru european.

În timp ce guvernele german şi francez sunt de acord că refugiaţii din Siria trebuie lăsaţi pe cât posibil în ţările învecinate şi chiar redirecţionaţi spre Turcia, în problema stabilirii contingentelor obligatorii pentru cele 28 de membre ale UE nu s-au realizat progrese. Hollande a subliniat că Franţa va oferi găzduire unui număr de 30.000 de refugiaţi, conform promisiunii făcute toamna trecută.