Ce este rasismul?

Iată un exemplu clasic de rasism. Prin anii 80 ai secolului trecut, un tânăr profesor de limba română, diriginte la clasa a VII-a, a fost prevenit de direcțiunea școlii că ar fi nimerit să refacă premiile căci eleva căreia îi atribuise premiul întâi provenea dintr-o familie de țigani. Profesorul nu se gândise nicio clipă că strică o veche cutumă, dar a perseverat în gestul său, chiar dacă știa că societatea avea să șteargă urmele acelui premiu.

Prin urmare rasismul constă în a nedreptăți o persoană în virtutea originii ei; a-i trece talentul și performanțele sub tăcere și a o așeza, din principiu, pe ultima treaptă. Rasismul este un fel de a ignora realitatea și de a o deforma în beneficiul propriului grup rasial, căci premiul întâi nu putea reveni decât unui elev din categoria celor de condiție bună. Rasismul e, prin urmare, o formă de minciună și de părtinire. În treacăt fie spus, exista în cazul evocat și o certă componentă socială, o părtinire de clasă, dar lucrurile erau greu disociabile.

Un om care e atent la calitatea morală a celui din fața sa, un om realist și care vede în celălalt dubla sa natură, materială și sufletească, nu poate fi rasist. Rasismul se trage dintr-o conceptie reducționistă asupra omului privit exclusiv în latura sa biologică și nu e de mirare că principalii ideologi ai raselor s-au recrutat dintre medici și antropologi, adică dintre aceia preocupați de înălțime, greutate, circumferința toracelui, configurația craniului șamd. Rasismul a devenit apoi ideologie și părtinire, fiind utilizat ca instrument pentru a-i deposeda pe alții și pentru a obține mai ușor beneficii. În orice situație însă rasismul ignoră natura spirituală a omului, căci, dacă ar admite-o, s-ar găsi într-un impas logic de nedepășit. Iar, dacă rasiștii recunosc uneori virtuțile raselor detestate, o fac în secret.

Dacă lucrurile stau așa, atunci ce legătură au cu rasismul articolele și imaginile din Süddeutsche Zeitung? Sau din Focus?

Süddeutsche Zeitung publicase în ediția de week -end un desen în maniera pavajelor, în care o formă întrepătrunde o altă formă și care sugera conturul unui braț pe golul dintre picioarele ușor depărtate. Desenul ilustra un interviu cu psihologul palestiniano-israelian Ahmad Mansour care spunea că pentru un tânăr din spațiul islamic orice întâlnire cu o femeie are o intensă semnificație sexuală. Există, mai spunea psihologul, o componentă patriarhală și sexistă a islamului, pe care personal o dezavuează, dar căreia nu-i poate nega influența.

Urmarea a fost că publicația cu pricina a fost acuzată de rasism, iar redactorul șef a fost nevoit să-și ceară scuze. La fel a pățit și Focus care publicase imaginea unui trup gol de femeie, fără detalii, o pată albă, maculată cu amprente de mâini negre. O imagine reușită și sugestivă. Dar din nou aceeași acuzație de rasism. De ce sunt mâinile negre și de ce femeia e albă? Pentru că negrul și albul sunt vechi simboluri morale, dar poliția gândirii corecte este complet amputată de cultura istorică.

Dar ca să revenim: pe cine au nedreptățit aceste imagini? Pe huliganii, pe agresorii, pe vandalii din noaptea Anului Nou? Dar nu meritau ei să fie condamnați? Sau ar trebui, în virtutea diferențelor de rasă să fie exonerați de orice vină, așa cum a fost tentată să facă poliția din Köln și din alte orașe europene?

Iată ce se întâmplă cu adevărat. Discursul anti-rasist standardizat este, paradoxal, marcat de un rasism nerecunoscut, sau am putea crede de un rasism rușinat. Să explicăm. Antirasiștii de serviciu refuză orice explicație culturală a violențelor din Köln. Pentru ei, ceea ce spune psihologul Ahmed Mansour este o formă de rasism, căci ar pune violențele pe seama unei trăsături generice a unui grup uman. Orice individ aparținând acelui grup ar fi, fatalmente, înclinat către violență și apriori vinovat.

Așa ar părea să fie la prima vedere. Dar trăsăturile la care se referă Ahmed Mansour nu sunt biologice, nu sunt rasiale, ci țin exclusiv de forma mentis. Anti-rasiștii ignoră însă componenta imponderabilă a omului, proiectându-l ca pe o ființă cu o singură dimensiune. Prin urmare cei care așază fundamentul omului în biologie sunt cei mai predispuși la acest tip de discurs, căci pentru ei rasa, (biologia) este singura esență a omului.

E jalnic, dar tipul acesta de gândire e tot mai răspândit riscând să ruineze cultura și civilizația europeană care a fost edificată tocmai pe imaginea naturii duale a omului. Agresorilor nu li se impută amprenta biologică, ci lipsa de cultură sau mai exact cultura amputată, li se impută analfabetismul social, adică incapacitatea de a lucra cu coduri culturale diferite.

Der Spiegel scrisese la un moment dat că întâmplările din noaptea Anului Nou ar fi de natură să marcheze ”sfârșitul corectitudinii politice”, dar se pare că nu e deloc adevărat. Poliția ideologică a fost intimidată o clipă de turnura neașteptată a evenimentelor, dar și-a reintrat treptat în atribuții. Dacă publicațiile acuzate de rasism au ajuns să-și ceară scuze, nu suntem deloc pe drumul cel bun.