Ce implicare are George Soros la Roşia Montană

Presa afiliată proiectului minier de la Roşia Montană susţine că protestele împotriva RMGC sunt artificiale, fiind pur şi simplu stimulate (dacă nu cumva provocate) de banii omului de afaceri şi filantropului american George Soros. Foarte multe ONG-uri şi asociaţii din România care au primit de-a lungul anilor fonduri din partea fundaţiilor înfiinţate de George Soros se regăsesc într-adevăr în tabăra protestatarilor. Acest fapt este de natură să tulbure şi să creeze o impresie greşită. Aşadar, s-ar putea spune, protestele nu sunt pure, ci animate de interese dintre cele mai triviale. Nu ar exista nicio idealitate în aceste acţiuni, ci doar o competiţie brutală între titanii afacerilor globale: Soros vs Paulson şi Kaplan.

E uşor să te laşi înşelat de aceste imagini dacă nu ştii cum sunt finanţate aceste organizaţii, şi care sunt criteriile şi mecanismele deciziei. De aceea e bine să aducem câteva clarificări. În linii mari fundaţiile lui George Soros, înfiinţate cu deosebire în Europa de est şi în fostul spaţiu sovietic după căderea comunismului, şi-au propus să cultive ideile progresismului liberal, un curent de gândire politică cât se poate de american şi care se deosebeşte de stânga europeană prin faptul că rămâne imun la tentaţia marxistă (anticapitalistă). O dovadă este că nici stânga intelectuală românească (vezi CriticAtac) nu manifestă cine ştie ce simpatie faţă de activitatea fundaţiilor Soros, aflându-se mai curând în răspăr cu spiritul acestora. Un concept emblematic este acela de open society, preluat din gândirea lui K.R. Popper, deşi nu se poate vorbi de o identitate perfectă între filozofia societăţii deschise şi activitatea practică a fundaţiilor Soros, care scapă inevitabil unor încadrări foarte precise.

Dacă ar fi însă să caracterizăm spiritul acestor organizaţii, atunci am putea spune că ele şi-au propus să deconstruiască structurile tradiţionale ale societăţii în ceea ce au ele mai intim ca presupoziţii şi automatisme sociale („prejudecăţi” şi „credinţe” discriminatorii, inegalitare şamd). Fundaţiile Soros au finanţat de regulă acele organizaţii care au asumat fie şi aproximativ această filozofie. În România ultimilor 22 de ani au fost susţinute acele programe care au militat pentru pluralism politic, integritate publică, libertate de exprimare, egalitate de sex, combaterea discriminărilor rasiale cu accent pus pe tema romilor şamd.

Până la un punct, programele finanţate de Soros s-au confundat perfect cu acţiunea însăşi de decomunizare şi democratizare a societăţii româneşti. Aşa se explică de ce în board-urile fundaţiei Soros din România au fost cooptate în primii ani de după Revoluţie persoane cu înclinaţii mai curând conservatoare, dar şi de ce, încetul cu încetul, pe măsură ce o serie de obiective generale fuseseră atinse, Fundaţia a luat discret distanţă faţă de aceşti intelectuali cu ancore tradiţionale, căutând activişti mai apropiaţi de spiritul liberal de stânga al ideii de open society. Era tot mai dificil de împăcat spiritul conservator, care scăpase treptat de complexele iniţiale, cu liberalismul american. De fapt paradoxul este că unii dintre membrii de marcă ai board-urilor Fundaţiei Soros se regăseau ideologic mai curând în tabăra conservatorilor americani şi nu în aceea a lui George Soros. Sunt grăitoare şi aliniamentele care s-au produs în jurul campaniei preşedintelui George W. Bush şi care produseseră o veritabilă ruptură intimă între membrii sau apropiaţii organizaţiei din România.

Toate acestea sunt extrem de importante, deoarece demonstreză că nu a existat un complot Soros, ci o activitate bine organizată şi bine condusă, cu ţinte ideologice transparente bine definite, dar care a împrumutat inevitabil culoarea locală, lăsând celor implicaţi o perfectă libertate de gândire şi opţiune politică. Poate nu e inutil să spunem că George Soros personal nu s-a implicat niciodată în afacerile curente ale numeroaselor sale organizaţii şi nici nu ar fi putut practic să facă acest lucru.

Cu ani în urmă, Fundaţia Soros din România a hotărât, în mod independent de fondatorul ei, să sprijine direct mişcarea de rezistenţă a ţăranilor de la Roşia Montană, deoarece ea se opunea acţiunii abuzive a unor mari companii în complicitate cu statul slab şi corupt. Este de subliniat că Fundaţia s-a ferit cu mare grijă să atace subiectul sub raport ecologic sau tradiţionalist, limitându-se să atragă atenţia asupra abuzurilor de ordin legal şi asupra mecanismului insidios de corupere a statului. Să mai repetăm însă că Fundaţia nu avea niciun interes financiar sau de altă natură. Sau, mai exact, interesul Fundaţiei, ca în toate proiectele în care a fost implicată, era să susţină punerea în practică a idealului său politic. Şi încă un aspect esenţial: orice persoană sau grup organizat de persoane are întotdeauna nevoie de o combustie intimă care nu poate consta decât într-un proiect care trezeşte entuziasm. Ţine de mecanismele autolegitimării care nu ar trebui niciodată subestimate.

Dar să ne întoarcem la ONG-urile denunţate recent ca fiind marionetele unui miliardar cinic. Acestea au primit fonduri de la fundaţiile Soros pentru cu totul alte proiecte şi nu pentru combaterea proiectului minier de la Roşia Montană. Fundaţiile au susţinut de fiecare dată proiecte precise şi nu simpatii sau afilieri necondiţionate, deşi între beneficiari şi finanţatori a existat de regulă o certă înrudire ideologică. Să nu uităm iarăşi că actorii principali ai acestor programe au păstrat mereu libertatea deplină a gândirii şi acţiunii lor şi că s-au afiliat unor programe sau altora în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză.

În fine, simplificând, am putea spune că Soros a investit pentru ca unii oameni (afini ideologic) să-şi poate urma idealul politic, în timp ce o companie minieră investeşte pentru ca alţi oameni să-i servească interesele indiferent de credinţele lor politice. E o diferenţă care ar trebui să dea mai mult de gândit.