Cine ar trebui să facă numirile în Justiție?

În raportul Comisiei Europene se spune la un moment dat că numirile de la vârful justiției vor fi decisive pentru menținerea sau încetarea mecanismului de verificare. E vorba de procurul-șef al DNA și de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care îi vor numi ministrul de justiție și respectiv președintele României.

Între timp a mai apărut însă o numire la fel de importantă, aceea de procuror general, căci mai devreme sau mai târziu Tiberiu Nițu va trebui să demisioneze. Acuzat de DNA că a folosit escorta poliției la deplasările prin oraș fără să fi avut dreptul legal, procurorul general e pus într-o situație imposibil de menținut. Mania grandorii stă rău unui politician ales, darămite unui procuror. În sfârșit, e clar că anul acesta s-a creat ocazia pentru anularea integrală a acordului politic încheiat între premierul Ponta și președintele Băsescu în 2012. Președintele Klaus Iohannis are în această o privință o putere foarte mare.

Raportul Comisiei mai spune însă în același context că ”pe termen mai lung ar trebui introdus prin lege un sistem mai robust și mai independent de numire a procurorilor de rang înalt”. Deocamdată li se cer Guvernului și președintelui să garanteze că exigența și agresivitatea parchetelor vor continua, dar se admite că pe viitor mecanismele de numire a procurorilor șefi ar trebui schimbate. E o veche discuție, pe care nu are rost să o reluăm. Teoretic, pentru ca justiția să nu depindă de voința unor partide, ar trebui ca numirile cele mai sensibile să fie făcută de Consiliul Superior al Magistraturii, conform unor proceduri bine definite, dar astăzi nici Comisia Europeană, nici segmentul cel mai exigent din societatea românească nu au încredere în capacitatea acestui for. Prin urmare, Comisia a încurajat păstrarea mecanismelor actuale, oferind totodată sprijin politicienilor care i-au împărtășit vederile.

Dar se pune acum întrebarea: când ar fi momentul potrivit pentru ca procurorii șefi să fie numiți ”mai independent”?

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu pare să spună că momentul a sosit. El a anunțat că a depus o propunere legislativă prin care procurorii șefi vor fi numiți de CSM, iar președintele Înaltei Curți ar urma să fie ales de judecătorii înșiși ai acestei instanțe. Prin legea aflată în vigoare, președintele ICCJ este numit de președintele republicii la propunerea CSM. Ar urma, simetric, să fie schimbată și procedura de revocare.

Propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu nu are nevoie de prea multe explicații. Încă de la ruptura din 2005, fostul președinte al PNL s-a opus orientării pe care au imprimat-o președintele Băsescu și ministrul Justiției, Monica Macovei. Aceștia au susținut mereu că justiția nu poate fi reformată fără un impuls puternic din afară. În consecință numirile cele mai importante au fost dirijate politic și s-a dat o bătălie acerbă pentru menținerea în funcție sau renumirea anumitor persoane care prezentau anumite garanții de intransigență (Daniel Morar sau Laura Codruța Kovesi). Dar, fiind numiți politic, aceștia nu au scăpat de suspiciunea că-și exercită intransigența în chip unilateral. În orice caz, am putut observa că, după 2012, când se schimbase guvernul și când puterea președintelui Băsescu a fost mult diminuată, anchetele parchetului au început să-i vizeze și pe unii dintre corifeii vechiului regim și inclusiv pe apropiații președintelui. Persoane care, în ciuda suspiciunilor care planau asupra lor, păruseră intangibile, au fost anchetate și arestate, așa cum s-a întâmplat cu Elena Udrea sau cu Ioan Oltean, oameni din fruntea ierarhiei de partid.

Realitatea este că DNA și-a câștigat o mai mare credibilitate abia după 2012, în ciuda acuzațiilor tot mai insistente că SRI ar juca un rol prea mare în probatoriile procurorilor. În orice caz, nici cei mai mari adversari ai DNA nu au mai putut spune că țintele sale sunt alese după criterii de partid. La București, de pildă, a fost arestat nu doar Marian Vanghelie, ci și Andrei Chiliman. Suspiciunile continuă să se manifeste, dar ele vizează astăzi alte aspecte și nu părtinirea de grup politic (vezi scandalul ofițerilor acoperiți).

În consecință, dezbaterea a fost relansată și au fost repuse din nou în discuție mai vechile sugestii ca CSM să preia integral prerogativa numirilor în Justiție. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a criticat mereu modelul actual, a profitat de momentul prezentării raportului MCV pentru a anunța propunerile sale. S-a instaurat de altfel o ostilitate reciprocă: raportul MCV îl critică pe Tăriceanu, iar acesta dezavuează evaluările Comisiei. Acest aspect, deși pare spectaculos, e totuși secundar. Indiferent de cine susține un punct de vedere sau altul, problema organizării Justiției rămâne să fie clarificată.