Cine câştigă războiul gazului?

În cea de-a şasea zi a conflictului ruso-ucrainean iscat în contextul livrărilor de gaz metan din Rusia către UE, Vladimir Putin a pus cărţile pe masă, arătând că statele europene au priceput în sfârşit cât de important este proiectul conductei de gaz care traversează Marea Baltică. A numit aşadar Putin motivul real al declanşării acestui conflict, care afectează înainte de toate Europa de est şi care dă naştere la temeri considerabile în cea occidentală? Logica Kremlinului este simplă: pentru a nu rămâne dependentă de Ucraina, o ţară de altfel instabilă politic, UE ar trebui să continue cu consecvenţă lucrările la conducta din Marea Baltică. Un proiect extrem de controversat în cinci state membre: Polonia, ţările baltice şi Suedia. Argumentele invocate oficial sunt de natură ecologică, amintind de armele chimice, care se mai află încă pe fundul Mării Baltice din timpul celui de-al doilea război mondial, tocmai în regiunea prin care ar urma să treacă această conductă de gaz.

În realitate guvernele acestor cinci state europene văd în conductă un instrument politic prin care Kremlinul ar putea exercita presiuni asupra lor, aşa cum se întâmplă în prezent cu Ucraina. Polonia îşi pierde astfel rolul care i-ar reveni unei ţări de tranzit. Ca de altfel şi statele baltice.

Moscova nu şi-a ascuns nici în trecut intenţia de a recurge la „arma energetică”, în cazul în care Ucraina nu renunţă la dorinţa de a deveni membră a NATO şi a Uniunii Europene. Şi de vreme ce o bună parte a partenerilor europeni fac şi Kievul răspunzător pentru actuala criză a gazului, calculul liderilor de la Kremlin s-a materializat. În pofida eforturilor de a se prezentă drept victimă în această dispută, Ucraina nu s-a apropiat nici cum de îndeplinirea ţelurilor sale. Dimpotrivă, aceste obiective par a fi alunecat într-un viitor şi mai îndepărtat.

Dar se pare că şi Putin nu va repurta decât o victorie a la Pirus. Aceasta pentru că în rândul statelor UE se fac auzite tot mai multe voci care solicită o reducere a dependenţei de gazul rusesc. Cu alte cuvinte conflictul gazului nu va avea adevăraţi câştigători. Ucraina s-a dovedit a nu fi o ţară de tranzit de încredere, iar Rusia un furnizor pe care nu te poţi baza şi care-şi foloseşte resursele energetice drept instrument politic pentru a-şi menţine influenţa în regiune.

UE ar putea câştiga în schimb de pe urma actualei crize dacă va reuşi adoptarea unei politici energetice comune ca reacţie la dificultăţile de aprovizionare din răsărit.

Thomas Urban este expert pentru Europa de Est al cotidianului „Süddeutsche Zeitung” din München.