Cine e mai presus, procurorul sau judecătorul?

Ne-am întors rapid cu ani în urmă când Guvernul Boc, încercând să facă ordine în sistemul salariilor publice, s-a lovit la tot pasul de revendicări particulare, cereri de derogări care au sfârșit prin a distruge complet intențiile inițiale. Dacă va fi la fel și acum, se va alege praful și de noua inițiativă. Dacă scopul este doar acela ca salariile să crească, atunci compromisurile vor fi secundare, dar dacă legea anunțată de Guvern urmăreşte să aducă ordine, echitate și o ierarhie corectă în aparatul de stat, atunci riscurile se arată de pe acum enorme.

Judecătorii sunt deja extrem de alertați că anumite sporuri vor fi reduse și că, în ansamblu, ar putea câștiga mult mai puțin, dar revendicarea procurorului general, pe care o vom discuta imediat în cele ce urmează, sună și mai prost pentru că dă tonul altor revendicări profesionale care vor miza nu atât pe argumente cât pe capacitatea de a exercita presiuni eficiente: ”Sper că va fi un proiect raţional, să nu se facă diferenţe de statut. Există o decizie a CCR care prevede că procurorul şi judecătorul au acelaşi statut”(mediafax).

Sperăm la rândul nostru că procurorul general își va dezvolta mai mult argumentația, căci deocamadată ea e insuficientă. Faptul că judecătorii și procurorii au același statut generic de ”magistrat” nu atrage după sine salarii egale. ”Cadrele didactice” au la rândul lor același statut și, evident că nu au salarii egale. Dar judecătorii înșiși sunt diferențiați după nivelul instanței la care activează. Putem presupune că Augustin Lazăr s-a referit, de fapt, la procurorul de pe lângă instanța la care activează judecătorul, dar discuția abia acum începe.

Este cu adevărat procurorul egalul judecătorului în realizarea actului de justiție? În sistemul românesc domină de multă vreme o confuzie întreținută. În ultimele decenii, subiectul a fost reluat periodic, unii cerând să fie respectată simetria din sistemul anglo-saxon în care avocatul apărării și avocatul statului se găsesc la egală distanță de judecătorul ca înalt oficiant. Alții, dimpotrivă, au pretins, ca procurorul să dobândească inamovibilitate, exact ca judecătorul. Am auzit de multe ori această revendicare în cursul dezbaterilor sau audierilor din CSM. Dar, în ciuda echivocului din sistemul românesc (CSM a fost condus la un moment dat de o procuroare), nici măcar aici nu putem vorbi de egalitate, de vreme ce procurorul nu este inamovibil, facând parte, în plus, dintr-o structură ierarhizată în care deciziile îi pot fi invalidate.

Spre dezamăgirea procurorului general, Constituția este destul de limpede în privința rolurilor distincte pe care le joacă magistrații: ”Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casaţie și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege” (Art 126). Nu există aici nicio referire la procuror care este tratat într-un capitol distinct.

În plus judecătorii, numiți de președintele României, sunt inamovibili, privilegiu care nu se acordă procurorului, care activează în schimb ”sub autoritatea ministrului justiției.” Este limpede că, potrivit Constituției, judecătorul are un rol mai înalt decât procurorul, chiar dacă amândoi se numesc magistrați.

Dar am putea aborda lucrurile și altfel, mergând direct la esență. Judecătorul este acela care cântărește argumentele pro și contra, el este omul care aplică legea, care, în plus, poate interpreta legea și care are (încă) libertatea de a recurge la discernământul său personal. De aceea judecătorul se află, în mod necesar, pe o treaptă de autoritate superioară celui care expune probele acuzării ca și aceluia care aduce argumentele apărării; el este, prin chiar structura logică a actului de justiție, instanța superioară și imparțială. Dacă acuzarea ar fi egală cu judecata, atunci apărarea ar fi de formă, ca în regimurile totalitare.

Prin urmare un ”proiect rațional”, ca să preluăm exprimarea procurorului general, este tocmai acela care face o diferențiere de statut între judecător și procuror. Rațional, nu ne putem îndoi că judecătorul ar trebui să aibă un salariu mai mare decât procurorul și, în plus, că el ar trebui recrutat după un examen mult mai pretențios. De aceea revendicarea lui Augustin Lazăr ni se pare nu doar greșită, dar și riscantă pentru viitorul justiției din România, căci ea scoate la iveală ambiția latentă a procurorilor de a-și depăși rolul constituțional.

Horațiu Pepine, DW-Bucureşti