Cine trebuia să participe la summit-ul PPE?

Pe site-ul PPE sunt trecuţi toţi cei 18 şefi de stat şi de guvern care aparţin actualmente familiei dreptei populare europene. Dar printre ei nu figurează preşedintele României, Traian Băsescu, ci primul ministru Emil Boc. Pe această listă oficială a figurilor reprezentative apar numai doi preşedinţi, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy şi preşedintele Georgiei, Mikheil Saakashvili. Dar dacă sistemul constituţional georgian (vezi Art 69 aliniatele 1 şi 2) este unul pur prezidenţial, după model american, în care preşedintele exercită integral puterea executivă, nu acelaşi lucru se poate spune despre România. De asemenea, sistemul constituţional francez, unul semi-prezindenţial, chiar dacă limitează puterea preşedintelui îi oferă acestuia, prin comparaţie cu sistemul românesc, puteri sporite în relaţia sa cu guvernul şi cu parlamentul. Preşedintele Românie, de pildă, nu poate dizolva parlamentul.

Lucrurile acesta sunt binecunoscute, dar ele trebuie reamintite în contextul acestei discuţii. Riguros vorbind la summit-ul PPE, care s-a desfăşurat la Helsinki la sfârşitul săptămânii trecute, ar fi trebuit să participe - aşa cum arată şi protocolul oficial al formaţiunii -, primul ministru al României, Emil Boc. Cu toate acestea este iarăşi neîndoielnic că preşedintele Traian Băsescu nu s-a dus acolo neinvitat, deoarece numele său figurează pe lista oficială a invitaţilor la această reuniune. Cel mai probabil, fără să facă public acest lucru, primul ministru Emil Boc a renunţat la participare în beneficiul preşedintelui. Aşadar protestele Opoziţiei sunt întrucâtva îndreptăţite, dar ele sunt exagerate. De vreme ce gazdele reuniunii l-au invitat pe preşedintele Traian Băsescu, restul devine o simplă indiscreţie neoportună.

Din punct de vedere constituţional social-democraţii sunt însă îndreptăţiţi să deschidă discuţia. E vorba în cele din urmă de vechea dezbatere asupra caracterului semi-prezidenţial al Constituţiei româneşti. Este semi-prezidenţialismul românesc unul “tare”, de tip francez sau este mai curând un semiprezidenţialism “slab”, unul care înclină către parlamentarism?

Până la victoria în alegeri în 2004 a preşedintelui Traian Băsescu nimeni nu a avut nici o îndoială. De altfel nu doar românii, ci şi specialiştii strâini ai domeniului au judecat mereu sistemul românesc ca pe unul care nu oferă preşedintelui prea multă putere, tocmai pentru că ţara trecuse prin experienţa dictaturii comuniste. Giovanni Sartori, bunăoară într-o anexă la ediţia românească a lucrării sale intitulate “Ingineria constituţională comparată”, oferă o succintă analiză a Constituţiei româneşti (pe care a citit-o în engleză) şi apreciază că ea descrie un semi-prezidenţialism “slab”, spre deosebire de cel francez. El observă, de pildă, că preşedintelui i se atribuie funcţia de “mediator”, o funcţie care nu este însă una de tip prezidenţial, ci una specifică tipului parlamentar. Preşedintele de tip american, mai spune Sartori, este “parte”, în timp ce preşedintele parlamentar este super partes.

În sfârşit nu e nimic nou în aceste lucruri, iar proiectul de modificare a Constituţiei prezentat de guvernul Boc şi girat de preşedintele Traian Băsescu porneşte tocmai de la aceste premise, căutând să dea sistemului semi-prezidenţial românesc o notă mai “tare”. Dar rămâne un fapt că vechea Constituţie, cu un semi-prezidenţialism “slab”, nu a fost încă modificată.

Preşedintele nu pierde însă nici un prilej să umple golurile, spaţiile nedeterminate din Constituţia actuală prin gesturi “prezidenţiale”, în timp ce Opoziţia ripostează, de teamă că această conduită ar putea deveni treptat şi pe nesimţite o normă. Este limpede că iniţierea dezbaterii parlamentare privind modificarea Constituţiei nu mai trebuie amânată prea mult.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu