1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine va fi noul preşedinte al Americii? Cine este deocamdată mai puţin atins de criza financiară?

Rodica Binder3 noiembrie 2008

Evoluţia ctualităţiiare unul şi acelaşi refren: criza financiară şi alegerile din Statele Unite. Dat fiind caracterul lor grav,este de presupus că ele ne vor însoţi şi de acum înainte , o bună bucată de vreme

https://p.dw.com/p/FmXf
Imagine: dpa

În ajunul fatidicei zile de 4 noiembrie, suspansul a atins cote paroxistice. Dacă ar fi să se dea crezare ultimelor sondaje de opinie, scrutinul va fi cîştigat de Obama scrie NORDKURIER, pentru a atrage imediat atenţia asupra unui factor elementar dar decisiv: sondajele sunt una iar complicatul sistem de vot ca şi caracterul totuşi imprevizibil al ultimei reacţii a alegătorului la urne, sunt cu totul altceva.

Iar americanii votează întotdeauna preşedintele nepotrivit crede DE VOLKSKRAANT admiţînd că totuşi în 1992 şi 1996 ei au procedat corect alegîndu-l pe Bill Clinton. Cam aşa gîndesc europenii despre alegerile din America din care motiv vor fi foarte dezamăgiţi dacă scrutinul va fi cîştigat de astă dată nu de Obama ci de Mc.Cain, ideea unei a treia ere Bush părîndu-li-se greu suportabilă,conchide cotidianul olandez.

Der naechste US Praesident Barack Obama oder John McCain
Obama sau Mc.Cain?Imagine: picture-alliance/dpa

Şi chiar dacă era Bush se va termina printr-o victorie a lui Obama să nu ne facem iluzii recomandă DERNIERES NOUVELLES D'ALSACE: Obama va apăra tot interesele americane rămîne însă de sperat că ele vor fi mai bine cîntărite ceea ce ar însemna deja o ameliorare.

De la Viena DER STANDARD analizează dificultăţile lui Mc.Cain: adept al doctrinei republicane el a trebuit în acelaşi timp să se distanţeze de administraţia Bush pentru a putea obţine sufragiile care să-i asigure un avans considerabil faţă de rivalul său democrat. Un şpagat care nu i-a reuşit încă, înaintea mersului la urne. Beţe în roate pare a fi pus planurilor lui Mc.Cain şi Sarah Palin constată BERLINGSKE TIDENDE epxlicînd şi de ce: cu flagrantele ei carenţe de perspicacitate şi cu convingerile ei ultrareligioase şi militante, ea nu poate fi vicepreşedintele pe care americanii şi-l doresc, crede ziarul danez citat.

Indiferent cine va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite, el va trebui să reimpulsioneze procesul de pace în Orientul Apropiat, să stimuleze vitalitatea NATO, să redreseze sistemul financiar mondial şi să militeze pentru securitatea energetică a occidentului. Ca preşedinte al lumii libere, continuă ziarul LUXEMBURGER WORT ideea, noul Şef al Casei Albe va trebui să asigure combaterea terorismului cu instrumentele adecvate. Administraţia Bush, prin politica ei reuşită în Africa, le-a demonstrat noilor factori de decizie că Statele Unite pot juca şi în alte regiuni ale lumii un rol pe măsură.

Actuala criză financiară a cam deranjat ordinea priorităţilor constată LE MONDE .

Una din dovezi o furnizează TAGESZEITUNG din Berlin atunci cînd atrage atenţia asupra agravării la nivel mondial a crizei alimentelor, criză care nu poate fi soluţionată prin nici un pachet de salvare ci printr-o radicală modificare a politicii agrare.

Printr-o dublă criză trec Ungaria şi Ucraina opinează DIE PRESSE: ambele ţări traversează o îndelungată criză politică, provocată de o elită iresponsabilă aflată în interminabile dispute interne. La acestea s-au adăugat turbulenţele financiare şi economice.

Rumänien Fans bei Frankreich Rumänien Spiel in Zürich Europameisterschaft EM 2008
Supoerteri români la meciul Franţa/România la campionatul european de fotbal din vara 2008Imagine: AP

”Criză la noi? Nici vorbă!” titrează DIE PRESSE un articol despre situaţia din România unde, în pofida crizei financiare globale, guvernul lui Tăriceanu mizează în continuare pe o creştere economică de 8-9 procente în timp ce tot mai mulţi experţi consideră că România alunecă spre insolvabilitate, şi că aidoma Budapestei există riscul ca şi Bucureştiul să depindă de un credit al FMI. Analiştii de la Raiffeisen Bank, scrie în continuare ziarul citat, trag deja semnalul de alarmă: România este mult prea dependentă de finanţările extrene pentru a scăpa nevătămată din actuala criză. La toate acestea se adaugă o înverşunată campanie electorală în pragul alegerilor parlamentare, punctează cotidianul austriac, menţionînd că opoziţia nu conteneşte să facă promisiuni populiste, ceea ce ridică dificultăţi guvernului Tăriceanu .

Ediţia electronică a cotidianului DIE WELT publică o analiză a situaţiei financiare şi economice a României care a înregistrat o creştere economică spectaculoasă. Dar în actuala conjunctură, stagnarea din spaţiul monetar euro nu va lăsa neafectate tinerele membre ale Uniunii, crede Christian Dreger, expert al Institutului Economiei Germane. Deocamdată România stă bine dar dacă criza se va accentua, consecinţele vor fi pentru ea mai dure. Şi experţii de la Economist Intelligence Unit avertizează asupra unor posibile viitoare riscuri. De altfel, agenţia de Ratting Standard & Poor, include România pe lista celor cinci ţări cu cel mai mare risc de insolvabilitate. O concluzie colaterală a analizei subliniază rolul stabilizator al monedei euro în ţările acestei zone comunitare.