Comentariu: Amare evidenţe post-electorale în Turcia

Voturile alegătorilor turci, care au avut posibilitatea, în premieră, de a-şi alege preşedintele, sunt clare: Recep Tayyip Erdogan a câştigat scrutinul încă din primul tur datorită depăşirii pragului de 50 la sută.

Acest rezultat este democratic şi, prin urmare, inatacabil. Pe cât de limpede este deznodământul alegerilor prezidenţiale, pe atât de mare este şi teama că ţara va continua să se transforme într-o republică islamică, axată pe principii religioase din ce în ce mai pregnante, valabile pentru toţi cetăţenii ei.

Victoria lui Erdogan clatină din temelii reformele pornite de întemeietorul republicii, Mustafa Kemal Atatürk. În ultimii ani, elitele kemaliste s-au făcut că nu văd ce se întâmplă în ţară, însă tocmai aroganţa cu care acestea au tratat multe dintre problemele care afectează, zi de zi, vieţilor oamenilor, a făcut posibil actualul status quo din Turcia.

Astfel, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare al lui Erdogan, formaţiune islamic-conservatoare, a reuşit să îşi consolideze permanent puterea guvernamentală câştigată în 2002 cu un categoric scor de 34 la sută, astfel încât, acum trei ani, la alegerile parlamentare, partidul lui Erdogan a obţinut 50 din voturi. Până la urmă, AKP a reușit să își adjudece toate scrutinele și să obțină, iată, o imensă putere în Turcia, consolidată prin victoria șefului AKP, premierul țării, devenit președinte.

Erdogan știe ce vrea omul simplu

AKP a renăscut din cenușă bazându-se pe patru partide religioase. De la sfârşitul anilor 60, până la mijlocul anilor 90, aceste formaţiuni au fost interzise de către armată şi Curtea Constituţională, controlată de puterea militară, care le-au catalogat drept "centrul activităţilor fundamentaliste".

Pe baza experienţelor din trecut ale acestor partide, Erdogan a ştiut foarte precis ce îl apasă pe cetăţeanul mediu, care sunt nevoile acestuia şi ce doreşte el. Iar cetăţenii l-au răsplătit pentru acest lucru, dar mai ales pentru sentimentul de valoare, bazat pe principii religioase, pe care Erdogan a ştiut să-l insufle poporului turc.

Erdogan nu este interesat nici de libertatea presei, nici de libertatea de exprimare, masiv limitate în ultima vreme, motiv pentru care Turcia ocupă locuri ruşinoase în clasamentele internaţionale din acest punct de vedere. La rândul lor, susţinătorii lui Erdogan ignoră gravele acuzaţii de corupţie şi abuz care îl vizează pe liderul turc, familia acestuia şi pe mulţi apropiaţi politici - datorită relativei prosperităţi din Turcia.

Succes pentru kurdul Demirtaş

Erdogan, în vârstă de 60 de ani, a obţinut un mandat de cinci ani, dar se poate presupune fără multe umbre de îndoială, că va rămâne la putere pentru încă un mandat. Astfel, în 2023, când se vor sărbători 100 de ani de la înfiinţarea Republicii, Erdogan va intra în istorie ca politicianul care a anulat aproape întregul proces reformator al lui Atatürk. În context, este foarte probabilă apariţia unui nou regim bazat pe un sistem prezidenţial, dublat de un parlament marginalizat, cu însemnătate scăzută. Tocmai de aceea vorbeşte Erdogan despre "vechea" şi "noua" Turcie.

Contracandidatul său, Ekmeleddin İhsanoğlu, susţinut de 14 partide, a reuşit să obţină 39 la sută dintre sufragii. Remarcabil este şi succesul politicianului kurd, Selahattin Demirtaş, în vârstă de 41 de ani, care a fost votat de 9 la sută dintre alegători. Un atare rezultat poate fi preambulul intrării în parlament, la viitoarele alegeri, a partidului pro-kurd HDP, condus de Demirtaş, care ar putea depăşi pragul de 10 la sută necesar accederii în forul legislativ.

Influenţa europeană se diminuează

Chiar dacă în interiorul ţării se bucură de respectul şi susţinerea unora, Erdogan mai are mult de lucru în privinţa imaginii pe care o are în plan extern. Înconjurat de focare de conflict precum Irak, Siria, Gaza-Israel, dar şi Ucraina-Rusia, Erdogan trebuie să combată părerile conform cărora ar turna gaz pe foc în regiune, lucru pe care, de altfel, l-a făcut nu de puţine ori în trecut.

UE şi, mai ales, Germania vor trebui să digere din punct de vedere politic un Erdogan din ce în ce mai incomod. Aventura europeană a Turciei pare să se apropie, deci, de un cert final. Lucrul acesta nu este neapărat o catastrofă, însă influenţa UE în Turcia va scădea din ce în ce mai abrupt.

Există, însă, mari îndoieli că această stare de lucruri este fastă pentru interesele europenilor în regiune.