Arestarea lui Julian Assange: un precedent periculos

Așadar, speculațiile din ultima vreme s-au adeverit. Autoritățile din Ecuador au deschis efectiv ușile ambasadei lor la Londra pentru polițiștii britanici, iar Julian Assange a fost arestat.

Asistăm la ridiculizarea statului de drept și la un atac frontal asupra libertății presei și a dreptului la liberă exprimare, respectiv libertatea jurnaliștilor de a publica inclusiv adevăruri inconfortabile.

Nimeni nu poate crede că britanicii au cheltuit milioane, monitorizând ani la rând ambasada cu scopul punerii în aplicare a unui mandat de arestare emis în 2012.

S-o spunem clar: nu i se poate imputa nimic lui Assange, dincolo de acuzația că fondatorul Wikileaks a încălcat în 2012 decizia unei instanțe care îl obliga să se prezinte la poliție ca măsură de eliberare pe cauțiune.

Chiar și în Marea Britanie pentru un asemenea lucru ești pasibil de obicei numai de o amendă sau de maximum un an de închisoare.

Având în vedere că libertatea lui Julian Assange a fost masiv restricționată timp de nouă ani - în ultimii șapte el fiind blocat în Ambasada Ecuadorului într-o cameră mică, lipsită de lumina soarelui -, ceea ce i se întâmplă acum poate fi descris fără ezitare drept absolut disproporționat. 

O prioritate pentru puterea mondială Statele Unite ale Americii

Toate acestea pot fi explicate doar luând în considerare imaginea de ansamblu: britanicii acordă asistență prietenilor lor americani. Deoarece Statele Unite vor solicita extrădarea, căreia Londra îi va da curs.

Din toamna trecută s-a știut că o instanță din SUA pregătește punerea sub acuzare a lui Julian Assange pentru trădare. Această suspiciune există de ani de zile.

În 2017, vicepreședintele SUA, Mike Pence, a numit arestarea lui Assange drept "prioritate" a puterii mondiale SUA. Tot în 2017, în aprilie, Mike Pompeo, care tocmai fusese numit director al CIA, numise Wikileaks "serviciu secret ostil neguvernamental", amenințând că activitățile acestuia "vor înceta".

Pompeo a putut să spere și să lanseze amenițări deoarece în Ecuador guvernul de stânga condus de Rafel Correa a pierdut alegerile. Sub guvernarea lui Correa, micul Ecuador îl apăra pe Assange împotriva SUA într-un mod care amintea de David și Goliat.

Succesorul lui Correa, Lenin Moreno, a schimbat acest curs. Cu siguranță nu este o coincidență faptul că situația deja dificilă pentru Julian Assange în ambasadă a devenit ulterior din ce în ce mai complicată.

Acum un an, toate conexiunile acestuia telefonice și la internet au fost întrerupte. Nu i s-a permis să primească vizite, singurele persoane care puteau să-l vadă fiind avocații săi. De asemenea, știm de puțin timp că, în mod ilegal, chiar și aceste vizite au fost monitorizate electronic.

Intensificarea eforturilor americane de a-l condamna cândva pe Assange au ieșit la iveală în luna martie, mai precis de când Chelsea Manning - sursa celor mai cunoscute scurgeri de informații, între altele peste 400 000 de rapoarte ale armatei despre războiul din Irak și în jur de 90 000 de rapoarte privind războiul din Afganistan - a ajuns din nou la închisoare.

Manning, care a fost închisă timp de aproape șapte ani până la grațierea ei de către președintele Barack Obama, a refuzat să depună mărturie împotriva Wikileaks.

Adevărul este adesea deranjant

Desigur că Wikileaks deranjează. Adevărul însuși este adesea inconfortabil. Mai ales pentru organizațiile cu putere mare care doresc să își desfășoare afacerile departe de atenția publicului.

De pildă, armata americană, serviciile americane de informații, diplomația americană, politica americană. Însă democrația reală are nevoie de acest disconfort, are nevoie de cetățeni informați - în special în legătură cu evenimente pe care guvernele vor să le țină sub tăcere.

Julian Assange nu a dezvăluit niciodată secrete. El le-a publicat. La fel ca multe alte instituții media, atunci când își fac bine treaba. Chiar și presa germană a beneficiat din plin de materialele Wikileaks.

Acum este timpul să ne implicăm în apărarea celui care a făcut aceste materiale accesibile. Pentru că orice altă instituție media ar putea urma la rând.

Explicând implicarea Bundeswehr (armata federală) în Afganistan, fostul ministru german al Apărării, Peter Struck, a declarat: "Securitatea Germaniei este apărată inclusiv la Hindukuș".

La fel de legitimă ar fi și următoarea afirmație: astăzi, libertatea presei și libera exprimare trebuie apărate la Londra. De către noi toți.