1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Berlinale geme sub povara sa politică

15 februarie 2018

Cel mai mare festival din Germania, ajuns la a 68-a sa ediție, nu trebuie doar să prezinte filme de calitate, ci să transmită și un mesaj politic și social. O binecuvântare, dar și un blestem, crede Jochen Kürten.

https://p.dw.com/p/2sg20
Berlinale 2018
Imagine: picture-alliance/dpa/S. Stache

Pe timpul Războiului Rece, festivalul internațional al filmului de la Berlin avea o soartă mai ușoară. Existau două superputeri opuse înarmate - SUA și Uniunea Sovietică - cu poziții bine delimitate pe Bătrânul Continent: de o parte NATO, de cealaltă Pactul de la Varșovia. Numeroase crize au ținut în acei ani oamenii cu sufletul la gură, Berlinul divizat reprezentând linia de demarcație între cele două blocuri.

Berlinale a avut de la bun început, din 1951, un obiectiv precis: reconcilierea, cultura fiind o punte între două lumi adverse. În Berlinul occidental rulau, în festival, filme din Europa de Est, chiar și din RDG. În acest cadru se întâlneau și comunicau oameni de cultură din est și din vest, ceea ce altfel nu prea era posibil. Iar publicul era interesat să asiste la acest dialog. Berlinale a devenit "cel mai politic festival de film din lume". Un aspect care caracterizează și astăzi Berlinale. Deși contextul politic mondial s-a schimbat radical după 1989. Dacă celelalte două mari festivaluri internaționale de film - din Cannes și Veneția - se puteau concentra doar pe aspectul calității artistice a producțiilor cinematografice, deviza Berlinalei e aceeași ca în trecut: aici se face politică, aici se transmit pelicule relevante din punct de vedere politic și social.

Caracteristică unică: "film politic"

Așa a rămas până astăzi. Pentru festival aceasta e și o binecuvântare, dar și un blestem. Binecuvântare pentru că Berlinale și-a asigurat așa un loc precis în rândul festivalurilor de film, deși, între timp, și cele de la Veneția și Cannes prezintă multe filme politice. Numeroasele categorii ale importantului eveniment cultural anual din Berlin au darul de a genera, dincolo de competiție și în afara sălilor de cinema, discuții ample despre politică, film, societate și cea de-a șaptea artă. Subiectele concrete sunt diverse. Ba se discută mult pe tema mediului, ba despre criza financiară, ba despre criza refugiaților, cum s-a întâmplat acum doi ani. Anul acesta subiectul central de discuție va fi "scandalul Weinstein" și urmările sale. Din partea organizatorilor se așteaptă ca dezbaterile și crizele actuale să fie reflectate în programul Berlinalei.

Jochen Kürten
Jochen Kürten

Și așa ajungem la blestem. Festivalul din capitala Germaniei reunificate geme sub această povară. De aceea, mulți experți critică deja de multă vreme manifestarea (și în același timp pe directorul acesteia, Dieter Kosslick). Criticile care se fac auzite cel mai des sunt de genul: Berlinale și în special categoria în care se dă bătălia pentru Ursul de Aur prezintă prea multe filme nesemnificative din punct de vedere artistic, dar care transportă un mesaj politic; în ce privește calitatea artistică, Berlinale nu poate ține pasul cu oferta cinematografică a festivalurilor din Cannes sau Veneția; până și festivaluri mai mici precum cel de la Toronto sau Sundance, din SUA, au ajuns la nivelul celui din Berlin; în sfârșit, programul este, din cauza mărimii festivalului, aleatoriu, lipsit de concept și fără un profil clar.

Această discuție, care se poartă deja de mai mulți ani, reflectă în fond dilema oricărui act cultural: prea mult mesaj, prea multă moralitate, prea multe bune intenții dăunează artei. Indiferent că e vorba de film, literatură, teatru sau muzică.

În vâltoarea actualelor dezbateri

Aproape că ți se face milă de numeroșii regizori și regizoare, care sosesc acum la Berlinale pentru a-și prezenta noile creații. Ani de zile au lucrat, uneori, la proiectele lor, pentru ca acestea să fie înghițite în vâltoarea dezbaterilor pe teme de actualitate - chiar și atunci când filmele lor nu au nimic de-a face cu subiectele respective.

Că nici Dieter Kosslick - un om de altfel mereu jovial - nu are o soartă prea ușoară, s-a putut vedea și la recenta conferință de presă, la care a prezentat programul Berlinalei din acest an. Directorul festivalului, care se va retrage la finele actualei ediții, a remarcat enervat: "Nu se vor mai face prea multe glume, umorul va fi destul de redus, pentru că așa se dorește".

Nu e vorba despre renunțarea la dezbateri. Ele vor avea sigur loc și Berlinale contribuie la aceste discuții. Le și inițiază, ceea ce e bine. Totuși un lucru nu trebuie pierdut din vedere. Anume că peliculele care vor fi prezentate în următoarele zece zile în numeroasele săli de cinema din Berlin trebuie lăsate și să vorbească de la sine. Fiecare cu subiectele și temele sale, cu stilul și estetica lor.

Jochen Kürten/maw