Clarificare exemplară a abuzurilor sexuale din Regensburg

Violenţele fizice şi sexuale petrecute în dioceza din Regensburg sunt, fără îndoială, un capitol întunecat al acesteia. Totuşi, eparhia a început, în sfârşit, să facă lumină în cele întâmplate, oferind astfel un exemplu care trebuie urmat şi de alţii.

Pe scurt: 546 de băieţei, membri ai corului catedralei romano-catolice din orașul german Regensburg au fost victime ale unor abuzuri fizice și sexuale între 1945 și începutul anilor 1990.

Raportul final privind faptele oribile cărora le-au căzut victime băieţii din corul Regensburger Domspatzen (Vrăbiile Catedralei), cor celebru în întreaga lume, elucidează întrucâtva o perioadă tenebroasă a istoriei Bisericii Catolice, după încheierea războiului. Responsabilitatea celor întâmplate aparţine inclusiv personajelor sus-puse, iar drumul către finalizarea raportului a fost lung, mult prea lung.

Oricât ar suna de bizar, Biserica Catolică oferă, în acest caz, un exemplu despre cum trebuie clarificată o atare situaţie. Această constatare nu repară absolut deloc deceniile de violenţe fizice şi sexuale petrecute în tăcere. Totuşi, s-a reuşit gestionarea cu responsabilitate a unei perioade dificile, iar din vinovăţia unor invidizi rezultă o responsabilitate pe care Biserica Catolică poate şi trebuie să şi-o asume.

Cu ocazia prezentării raportului, avocatul Ulrich Weber, care s-a ocupat de ancheta în acest scandal, a povestit că "întreg sistemul educaţional urmărea succesul corului". Pentru atingerea acestui deziderat, spune Weber, s-a folosit inclusiv violenţa. Avocatul vorbeşte despre un "sistem compusă din trei elemente: violenţă, teamă şi neajutorare". Weber a declarat că victimele, care au fost supuse la abuzuri de către preoţi şi profesori la şcoala catedralei, caracterizează perioada petrecută în acel loc drept "o închisoare, un infern şi o tabără de concentrare".

Aceste abuzuri, care amintesc de tratamente similare petrecute în trecut, cărora le-au căzut victime minori, au fost abordate exemplar în cazul corului din Regensburg. În Germania mai există şi alte coruri celebre. Şi, mai ales, există cazuri similare petrecute în sporturi de largă răspândire. După ampla dezbatere din 2010, organizată la iniţiativa guvernului federal pe tema abuzurilor sexuale, care a implicat şi importante grupuri din societatea civilă, s-a spus în repetate rânduri că violenţele fizice şi sexuale petrecute în sport sunt prea puţin sau aproape deloc investigate.

Ceea ce s-a reuşit în cazul Regensburger Domspatzen (şi nu numai), încă nu s-a reuşit în alte părţi: să se vorbească deschis, să fie consemnate amintirile victimelor şi să fie luate la cunoştinţă părerile experţilor şi juriştilor independenţi. Şi să se facă un pas înspre victime a căror viaţa poate a eşuat. Din acest punct de vedere, dioceza din Regensburg a acţionat exemplar.

Măsurile compensatorii nu pot fi suficiente

De aceea, transparenţa diocezei merită tot respectul. Asumarea trecutului aduce eliberare. Cine se gândeşte acum la Regensburg şi la Domspatzen în termeni de "crimă" sau "vinovăţie" se pripeşte şi manifestă superficialitate. Iată, deci, că s-a reuşit investigarea, elucidarea şi asumarea responsabilităţii în cazul abuzurilor petrecute în cadrul acestui celebru cor.

Anul trecut, dioceza a început să coopereze cu anchetatorii în legătură cu abuzurile sistematice şi urmează să plătească despăgubiri în valoare de 20.000 de euro fiecărei victime. Să nu spună nimeni că aceste reparaţii financiare compensează în vreun fel suferinţele trăite de victime. Este însă un lucru bun că ele sunt acordate unor oameni a căror tinereţe a fost atât de turbulentă. Sumele sunt limitate şi mai degrabă simbolice. Nu ai ce despăgubiri să oferi într-o atare situaţie. Ca să nu mai vorbim despre faptul că nu toate victimele au şi solicitat primirea de compensaţii.

Christoph Strack/vd