1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Doamnă Merkel, preluaţi conducerea!

Kay-Alexander Scholz/ os19 martie 2015

Cancelara germană a readus în Bundestag dosarul grec pe tărâmul realităţii. O schimbare de ton era necesară în această dezbatere, care risca să scape de sub control, crede Kay-Alexander Scholz.

https://p.dw.com/p/1EtBp
Angela Merkel în Bundestag, înaintea summitului UE
Angela Merkel în Bundestag, înaintea summitului UEImagine: Reuters/F. Bensch

De mai multe săptămâni, miniştrii de Finanţe din Germania şi Grecia, şi alături de ei mass-media din cele două ţări, se contrează de parcă ar fi duşmani şi nu parteneri într-o comunitate. Ultimul scandal, privind un gest nepoliticos al ministrului grec Varoufakis (că a fost real sau falsificat digital), a arătat că dezbaterea a atins un nivel necorespunzător. Cancelara Angela Merkel a reacţionat în Bundestag, readucând lucrurile pe linia de plutire. Ea nu a mai pus paie pe foc, din contră a detensionat situaţia. Şi bine a făcut.

Sunt multe în joc

Cancelara federală a reamintit că dosarul grec este unul cu implicaţii ample. Europa este judecată de restul lumii pentru felul în care administrează această criză. "Lumea este cu ochii pe noi", a insistat Merkel cu un patos rareori prezent în discursurile ei. A vorbit despre respectarea acordurilor stabilite (lucru pe care îl aşteaptă de la Grecia), dar alături de termeni precum "disponibilitate de compromis" şi "înţelegere". Doamna Merkel a mai vorbit şi despre lecţiile învăţate de europeni după secolele de duşmănie între ţările de pe continent. În acest context, moneda euro este expresia clară a dorinţei comune de unitate între ţările comunitare.

Merkel ştie desigur că în curând se va pune problema unui al treilea pachet de ajutoare pentru statul elen şi că va avea nevoie de voturile parlamentarilor germani pentru a ratifica programul. O atmosferă încinsă în Bundestag înaintea dezbaterilor pe tema ajutoarelor pentru greci nu ar fi fost desigur un lucru bun. În joc sunt multe chestiuni, inclusiv de ordin politic.

Peisajul politic european s-ar putea schimba radical. Poate că Grecia, cu guvernul ei în care coabitează extrema stângă şi cea dreaptă, este doar începutul. Spania ar putea fi următoarea, cu Podemos. Un nou val de naţionalism riscă să se răspândească în UE: cu Marine Le Pen la conducerea Franţei, Germania şi-ar pierde unul din principalii aliaţi. Iar rămânerea Marii Britanii în Uniune este nesigură. Tineretul din sudul sărăcit al UE creşte mai degrabă cu o atitudine anti-europeană iar în Germania au început să se audă primele voci care vorbesc despre sfârşitul proiectului european. Grecia este expresia unei crize mai mari şi ar putea deveni catalizatorul acesteia.

Kay-Alexander Scholz
Kay-Alexander ScholzImagine: DW/S. Eichberg

Criza este o prioritate

Merkel vrea noi măsuri pentru a readuce situaţia sub control. Pe marginea summitului UE va avea loc o rundă neoficială despre Grecia iar doamna Merkel l-a invitat la Berlin pe premierul elen Alexis Tsipras. Toate acestea arată că şefa executivului german a preluat direct frâiele problemei. Va trata chestiunea în stilul ei calm şi pragmatic, care a dat deja roade de atâtea ori până acum. Pentru Europa, aceasta este o veste bună.