1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Islamul Ditib nu are ce căuta în Germania

Seyran Ateș
27 septembrie 2018

Odată cu inaugurarea noii moschei Ditib la Köln de către președintelui turc Recep Erdogan se pavează drumul islamului politic şi naţionalismului turc spre societatea germană, afirmă activista Seyran Ateș.

https://p.dw.com/p/35bdZ
Moscheea centrală Ditib din Köln
Moscheea centrală Ditib din Köln Imagine: picture-alliance/AP Photo/M. Meissner

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan este de multă vreme criticat. El încalcă drepturile omului, arestează oamenii opoziţiei, criticii, activiştii pentru drepturile omului şi jurnaliştii (fie din propria țară, fie din străinătate), intervine militar în Siria și în sud-estul Turciei, aruncă economia în criză şi conduce un partid care reprezintă Islamul politic, acceptând fonduri din cercurile islamist-extremiste străine.

Or, la sfârșitul acestei săptămâni, tocmai acest om nu doar că efectuează o vizită de stat în Germania, ci va fi, de asemenea, personajul principal la ceremonia de deschidere a noii moschei centrale a DITIB (Uniunea Turco-Islamică din Köln).

Seyran Ateş, avocată şi activistă pentru drepturile femeilor
Seyran Ateş, avocată şi activistă pentru drepturile femeilorImagine: picture alliance/NurPhoto/E. Contini

Surprinzător, un astfel de politician discutabil este primit cu un banchet de stat, organizat de cei mai înalți reprezentanți ai Republicii Federale. Un dictator brutal este întâmpinat cu toate onorurile acestei țări, argumentul ipocrit fiind că trebuie găsită o apropiere de Turcia, pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale.

Marea majoritate a mass-media preia această logică, fără a avea nimic de criticat. Să nu fi învăţat nimic anumite părți ale politicii germane? Pe dictatori nu îi duci la banchet, pentru a sta cu ei la masă şi a bea ceai în atmosferă festivă. Aceştia merită cel mult un pahar de apă când sunt deshidrataţi. Dar nu mai mult.

DITIB este braţul prelungit al guvernului turc

Ditib este subordonată autorității religioase turcești Diyanet, care, la rândul său, depinde în mod direct de guvernul turc. Cât de des mai trebuie repetat acest lucru?

Ditib nu este în nici un caz o asociație islamică neproblematică din Germania! Recent, în timpul conflictelor militare actuale, în anumite moschei Ditib au avut loc discursuri politice de incitare a musulmanilor la naționalismul turcesc și la război.

De asemenea, lipsa de acceptare a egalității de gen, antisemitismul, homofobia şi propaganda Islamului politic, dar şi multe alte probleme sunt direct legate de Ditib/Diyanet.

Baza ideologică este oferită direct de la Ankara, adică din partea autorității religioase turcești. Ne amintim că, în 2016, într-o publicaţie pentru copii realizată de Ditib/Diyanet, era lăudată moartea prin martiriu.

Prin urmare, este mai mult decât evident că DITIB/Diyanet este o structură activă din punct de vedere politic în Germania în numele guvernului turc. Faptul că Oficiul Federal pentru Protecția Constituției examinează în prezent posibilitatea de a pune în sfârşit sub monitorizare Ditib era demult necesar și, prin urmare, trebuie salutat.

Înțelegerea Islamului de către Erdogan și DITIB/Diyanet, combinată cu naționalismul turc, este incompatibilă cu valorile UE și cu valorile constituționale germane și, prin urmare, nu are ce căuta nici în Germania, nici în Europa.

Agitația DITIB/Diyanet împarte turcii germani în susținătorii ai  lui Erdogan și oponenții ai acestuia, ceea ce echivalează cu "musulmanii buni" (alegătorii AKP) împotriva "musulmanilor răi" (adversarii AKP).

Prin urmare, este o notă proastă pentru Germania că un lider autoritar şi islamist ca Erdogan inaugurează noua Moschee Centrală din Köln.

Mai clar, acest lucru înseamnă că Islamul politic și naționalismul turc vor fi pregătite să pătrundă cu fast în societate, prin intermediul acestei moschei. Este sărbătorit un loc în care libertatea religioasă este privită ca libertatea propriei idei despre religie și a propriului naționalism.

Pe de o parte, întregul eveniment este legitimat de președintele turc și de adepții săi, care în ultimă instanță sunt islamiști obsedați de putere, dacă nu sunt doar adepţi necritici. Pe de altă parte, legitimarea se face şi prin intermediul unor părți din politica germană, care susțin întregul spectacol și îi marginalizează politic pe cei care critică situaţia.

Înțelegerea Islamului în contrast cu valorile noastre de bază

Care sunt consecințele asupra politicii de integrare în Germania? În multe dintre moscheile DITIB/Diyanet este propusă o înţelegere a Islamului care încalcă legea fundamentală și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Acest lucru este complet inacceptabil pentru politica de integrare germană.

Este şi contraproductiv și creează mai multe probleme decât le rezolvă pe cele deja existente. Nu a fost destul de alarmant că, la referendumul constituțional turc de anul trecut, mulţi cetățeni turci din Germania și din alte țări ale UE au dat votul unui autocrat? Este necesar ca acest domnitor islamist să fie curtat şi de Germania, oferindu-i-se o platformă de reclamă politică?

Salut și mă bucură toate persoanele curajoase care nu participă vineri la "Cina cea de taină" cu Erdogan.

Dacă mi s-ar fi cerut să particip, în calitate de purtător al primei cruci de merit a Republicii Federale, care este ocazional invitată să participe la astfel de evenimente, aș fi declinat la rândul meu invitaţia. Voi merge însă vineri la Berlin pentru o contra-demonstrație. În faţa criminalilor nu afişezi o mină plăcută.

Seyran Ateș este avocată, autoare și activistă pentru drepturile femeilor de origine turco-kurdă. Ea este inițiatoarea și co-fondatoarea Moscheii Goethe Ibn Rusdh din Berlin, inaugurată în 2017, care promovează un Islam secular și liberal.