Jubileu în plină criză

Uniunea Europeană se află în criză. Este cea mai gravă de la înfiinţarea ei, în urmă cu 60 de ani? Pare astfel pentru mulţi, chiar dacă în anii '80, criza a durat un deceniu. Pe atunci se vorbea despre scleroza europeană, depăşită de preşedintele de atunci al Comisiei, Jaques Delors, care a decis înfiinţarea pieţei interne. Şi, în mod raţional sau mai degrabă în mod neobişnuit astăzi, pasul nu era anunţat cu surle şi trâmbiţe, drept "un pas istoric" şi nici prezentat opiniei publice ca o viziune retorică. Nu, era pur şi simplu un proiect în 300 de paşi, care s-au finalizat automat cu o piaţă internă. Dar, în pe atunci mult mai mica Uniune Europeană, aceasta a fost o soluţie europeană inventată şi pusă în practică de Bruxelles. O acţiune similară pare imposibilă astăzi.

O schimbare idealistă după război

EEC (Comunitatea Economică Europeană), CE (Comunitatea Europeană) şi UE (Uniunea Europeană) - toate sunt etape din dezvoltarea Uniunii Europene, de la o comunitate economică, la una europeană şi, în final, la o Uniune Europeană. Toate acestea reprezintă schimbarea idealistă iniţiată după devastatorul Război Mondial de numai şase state. O comunitate care s-a extins lent, de la Marea Britanie, Irlanda, mai târziu la tinerele democraţii din Spania, Portugalia şi Grecia, incluzând recent şi statele est-europene pentru a ajunge la formula celor 28 de state. În curând, fără Marea Britanie, pentru că englezii părăsesc acum Uniunea. 

"Brexit" - nimic nu simbolizează mai bine actuala criză. O ţară părăseşte Uniunea, pentru că aceasta este dorinţa poporului. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina aşa ceva. De când a devenit oficial - şi aici se vede profunzimea crizei - îndoielile în rândul europenilor sunt mai evidente.

Nesiguranţa este alimentată şi de avântul populismului de dreapta, care limitează tot mai mult aria de desfăşurare a pro-europenilor. Franţa, Olanda, Italia, Germania, diverse state din centrul şi estul Europei - mai peste tot dreapta şi extrema-dreaptă solicită desfiinţarea UE, înlăturarea monstrului birocratic de la Bruxelles şi scoterea monedei unice din circulaţie. Şi îşi găsesc adepţi. Nu majoritari, Slavă Domnului! Dar susţinători care vor mai degrabă să revină la pseudo-idila statelor naţionale.

Şi totuşi, UE - în ciuda dimensiunilor ei, care amintesc de un imperiu supraextins - rămâne o unică poveste de succes. Ea a fost garantul păcii în Europa. Nu-i nevoie decât să ajungi în estul Ucrainei şi să vorbeşti cu oamenii de acolo pentru a afla ce înseamnă libertatea. Piaţa internă şi liberul schimb au făcut posibilă o incredibilă bunăstare. Solidaritatea statelor bogate a venit în întâmpinarea nevoilor ţărilor mai sărace, pe care le-a ajutat să recupereze din diferenţe. Oamenii pot circula nestingheriţi, tinerii pot studia peste tot, se poate lucra şi domicilia după pofta inimii. Ce utopie ar fi reprezentat toate acestea în urmă cu 60 de ani, la puţin timp după devastatorul Război Mondial. Nimeni nu ar fi crezut că se va ajunge la forma de astăzi.

Necesitatea unor planuri de viitor

Este adevărat: UE reglementează prea mult. Nu este îndejuns de aproape de cetăţeni. Nu îşi poate justifica mereu scopurile şi sensul. Bruxellesul este o navă spaţială. Euro nu funcţionează aşa cum (prea idealist) şi-au dorit părinţii monedei unice. Asigurarea graniţelor comune nu este considerată drept misiune comună. Există clivaje economice între nord şi sud şi între est şi vest - provocate poate şi de acceptarea unor state care nu erau tocmai pregătite pentru aderare. De multe ori, aprofundarea şi extinderea Uniunii instituţionale suprasolicită guvernele naţionale. Ceea ce atrage încăpăţânări în "Nu" şi blocade dese. 

La aceste lucruri trebuie să reflecteze acum europenii. Dar ei ar mai trebui şi să constate că le merge pur şi simplu bine. Tot mai mulţi tineri din toată Europa se mobilizează pentru a face auzit "Pulsul Europei" şi pentru a întări uniunea, chiar şi pentru a contrabalansa dreapta (şi uneori şi stânga în varianta ei critică faţă de globalizare). În Franţa, Emmanuel Macron - un european convins - are şansa de a deveni preşedintele Franţei. Iar în Germania, Angela Merkel şi Martin Schulz se confruntă pentru postul de cancelar, două personalităţi cum nu se poate mai diferite - dar ambii europeni convinşi. Există speranţa realistă, că axa franco-germană ar putea deveni din nou motorul unei Europe, în plin proces de reînnoire. Criza reprezintă şi o şansă pentru Europa.

Autor: Alexander Kudascheff / A.K.