O luptă cu morile de vânt

Cu cât dramele refugiaţilor care iau cu asalt Europa se petrec mai departe de noi, cu atât dezbaterea devine mai teoretică. Cu cât ne apropiem mai mult de această dramă, cu atât mai groaznică devine ea în detaliu. Acest exerciţiu nu este deloc străin nici şefilor de guverne din Europa, nici reprezentanţilor UE, prezenţi joi la Viena.

Din camionul descoperit pe autostrada austriacă au fost scoşi mai mulţi morţi decât se crezuse anterior că există. Comisia Europeană a catalogat drept şocant evenimentul şi a vorbit despre acţiuni criminale împotriva cărora trebuie acţionat cu toată fermitatea. Acelaşi lucru l-au spus şi cancelara federală Angela Merkel şi mai mulţi miniştri germani.

Lupta împotriva traficanţilor de persoane se află pe ordinea de zi a Europei. Pe hârtie, desigur. Asigurările date de liderii europeni, care promit că în Europa se va încerca rezolvarea acestor probleme, sunt menite să liniştească populaţia şi să transmită un sentiment de implicare.

O afacere profitabilă

De ani de zile, experţii atrag atenţia că traficul de persoane a devenit principala sursă de venit pentru criminalitatea organizată, devansând, din acest punct de vedere, comerţul cu droguri.

Iniţial, victimele principale ale reţelelor de traficanţi au fost femeile şi copiii. În acest moment, masele mari de refugiaţi au devenit la rândul lor prioritatea principală a traficanţilor de persoane. Din acest punct de vedere, instituţiile europene, armata şi poliţia din statele membre sunt neputincioase.

La nivelul Uniunii Europene, aşa-numita luptă împotriva călăuzelor are loc în special în Marea Mediterană. În această acţiune este implicată şi marina germană, care, alături de italieni, vrea să afle care sunt rutele alternative ale călăuzelor şi cum sunt organizate reţelele. O intervenţie în adevăratul sens al cuvântului nu poate avea loc, astfel încât operaţiunile se limitează la "pescuirea" câtorva făptaşi ascunşi printre oamenii salvaţi. Succesul este limitat, mai ales în contextul în care bandele de traficanţi, precum cele din Libia, pun la cârma ambarcaţiunilor lor tineri neştiutori, care nu au nicio legătură cu organizaţiile din spatele transportului de persoane.

Lupta contra criminalilor din Libia - ce iluzie!

Prin urmare, a crede că putem introduce beţe în roţile traficanţilor de persoane din Libia nu este altceva decât o amăgire. În spatele acestora se află nenumărate clanuri pe care nimeni nu le poate atinge nici cu o floare, într-o ţară fără guvern şi în lipsa unui mandat ONU pentru o intervenţie violentă din exterior. Apoi, să fim serioşi: foarte curând nu va apărea nici guvern, nici mandatul ONU.

În ceea ce priveşte noua rută principală aleasă de refugiaţi pentru a ajunge în Occident - via Mediterana, deci prin Grecia - călăuzele locale au "sediul" principal în Turcia. Guvernul de la Ankara ar putea face ceva împotriva lor. Dacă ar vrea. Însă nu vrea, pentru că bandele acestea duc în Europa refugiaţi care altfel ar putea ajunge pe tărâm turcesc.

Să vorbim şi despre Balcani, regiunea din care provin cei care au trimis la drum camionul cu refugiaţi, a căror dramă ne-a lăsat fără cuvinte. De ani de zile, statele balcanice sunt fiefuri netulburate ale criminalităţii organizate. Combinaţia fatală între guvernele slabe sau corupte, structurile mafiote în cadrul poliţiei şi justiţiei şi situaţia economică dezastruoasă au oferit un mediu fertil multor bande criminale care împânzesc Europa.

O Uniune Europeană neputincioasă

Uniunea Europeană este în mare parte neputincioasă, lipsită de instrumentele necesare unei acţiuni eficiente de combatere a acestor flageluri. Drepturile poliţiştilor germani sau austrieci încetează la graniţele statelor lor.

Colaborarea s-a îmbunătăţit, există şi succese, după cum dovedesc arestările din Ungaria în cazul camionului cu refugiaţi. Însă amploarea acestor organizaţii, precum şi potenţa lor financiară relativizează enorm astfel de reuşite. Oamenii din umbră, boşii, sunt în continuare de neatins în ţările lor de origine.

Aşadar, cu mijloacele de până acum, bandele de călăuze sunt aproape imposibil de învins. Uniunea Europeană şi statele membre trebuie fie să doteze şi să organizeze corespunzător instituţiile de forţă, fie să renunţe la marile promisiuni pe care le fac.

Dincolo de acest aspect, întrebarea care se pune este: cum să ajungă În Europa refugiaţii din Irak sau Siria, aflaţi la ananghie, fără a se folosi de serviciile călăuzelor? Observăm de multe luni rutele periculoase pe care le urmează aceşti oameni şi încă nu am creat nicio cale legală de intrare a lor în Europa. Astfel am putea, dintr-o lovitură, să torpilăm eficient afacerile structurilor criminale. Oricum, mult mai eficient decât am face-o cu ajutorul poliţiei şi al armatei.