1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Maduro și-a pierdut orice legitimitate

Uta Thofern
10 ianuarie 2019

Până acum, Nicolás Maduro a guvernat măcar țara în calitate de președinte ales. La debutul celui de-al doilea său mandat, dispare însă orice urmă de democrație din regimul său, comentează Uta Thofern.

https://p.dw.com/p/3BI5I
Venezuela Maduro
Maduro cu Constituția în mână, deși nu ține cont de ea Imagine: picture-alliance/AP Images/A. Cubillos

Ultimele alegeri libere au avut loc în Venezuela în decembrie 2015. Victoria opoziției a fost atunci un semn de speranță pentru această țară prost gestionată economic, în pofida bogăției resurselor de țiței pe care le deține. Dar s-a întâmplat opusul: Maduro și chaviștii săi au demarat o subminare fără precedent a instituțiilor democratice ale țării, care duce acum la anularea totală a statului de drept și a separării puterilor în stat.

Mai întâi și-au subordonat cea mai înaltă instanță. Apoi au contestat valabilitatea majorității deținute de opoziție în Parlament, pentru a reduce ulterior pas cu pas drepturile legislativului, sfârșind prin a-l declara superfluu și a-l înlocui cu o "adunare constituentă" formată din reprezentanți din propriile rânduri aleși pe sprânceană. Parlamentul ales liber, ridiculizat și umilit, are în continuare dreptul de a se întruni, dar parlamentarii nu mai au practic nicio putere de decizie, deși rămân singura forță politică legitimă din Venezuela.

Lovitură de stat în rate

Prin această tactică a schimbărilor graduale, Maduro a reușit să evite, în primă fază, protestele internaționale majore. Nu a existat un puci violent în Venezuela, care ar fi împins poate comunitatea internațională la o reacție mai hotărâtă. A fost mai mult o lovitură de stat în rate, la care lumea a asistat neputincioasă. Maduro a avut nevoie de un an și jumătate pentru a lăsa Parlamentul fără putere; protestele de masă din 2017 au fost folosite de potentatul de la Caracas drept argument pentru represalii suplimentare.

Thofern Uta
Uta Thofern conduce programele pentru America Latină la DW

Zeci de protestatari, în majoritate tineri, și-au pierdut viața, în timp ce mii de cetățeni și-au pierdut iluziile. Iar milioane au ales să-și părăsească țara. Cam 10% din populația Venezuelei s-a refugiat în ultimii trei ani, de teama și de suferința provocate de guvernul pseudo-socialist al țării. Venezuela este țara cu cele mai mari rezerve petroliere din lume, dar nu este în stare să asigure necesarul de alimente și medicamente al populației. Dar tocmai această situație precară este folosită de regim ca mijloc suplimentar de presiune: cine se înregistrează ca chavist, primește livrări regulate de alimente. Pentru o aprovizionare minimă a susținătorilor (forțați) ai regimului, ajung încă încasările din vânzările de țiței și creditele primite de la Rusia și China.

Maduro a mai avut nevoie de mai puțin de un an, după instalarea atotputernicei "adunări constituente", pentru a diviza mai întâi opoziția, iar în cele din urmă pentru a-i interzice în mare parte participarea la următoarele alegeri. Ca ultim pas, alegerile prezidențiale au fost reprogramate mai devreme în mai 2018 iar Maduro le-a câștigat desigur.

Maduro - mai degrabă numit decât ales

Maduro își începe acum al doilea mandat. Nici măcar pe primul nu l-a câștigat prea pe drept: dacă fostul președinte, carismaticul Hugo Chávez, nu l-ar fi desemnat public drept urmaș al său, prezidențialele ar fi fost câștigate de opoziție. Victoria inițială extrem de strânsă, dar democratică, a lui Maduro a fost transformată de acesta într-o conducere nedreaptă și nelegitimă.

Protestele internaționale la adresa regimului său au devenit mai vocale, criza refugiaților venezueleni nu mai poate fi neglijată, starea economică a țării este dezolantă. Dar China și Rusia rămân aliați de nădejde pentru Maduro, cele două mari puteri văzând Venezuela drept un cap de pod în America Latină. Chaviștii se agață de putere nu doar pentru privilegiile lor, ci și pentru că, în cazul schimbării regimului, sunt amenințați de pedepse aspre. Iar evoluțiile recente de pe continentul american – cu populiști de dreapta la putere în SUA și Brazilia, Trump respectiv Bolsonaro, cu populiști de stânga în Mexic, precum noul președinte López Obrador – fac foarte improbabilă adoptarea unei politici unitare față de Venezuela.

Ceea ce înseamnă că perspectivele pentru Maduro și clica sa nu arată rău deloc. Pentru Venezuela însă, ele sunt dimpotrivă cu atât mai rele.