Comentariu: Merkel îl înfruntă pe Putin

Cuvintele decisive privind raporturile cu Rusia au fost plasate de Angela Merkel abia la finalul declaraţiei guvernamentale pe care a susţinut-o luni în Bundestag, privind Parteneriatul Estic al UE. După ce a vorbit îndelung despre şansele care se oferă unei ţări a Parteneriatului Estic o dată cu semnarea acordului de asociere şi liber-schimb cu UE, şefa executivului german a rostit câteva propoziţii care au produs cu siguranţă nemulţumiri la Kremlin şi în Ministerul de Externe de la Moscova.

Merkel a cerut Rusiei, textual, să nu mai facă presiuni la adresa Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova, din dorinţa de a împiedica apropierea acestor state de UE. În termeni neobişnuit de fermi, ea a subliniat: "Ţările decid singure. Un drept de veto al unor terţi nu poate exista." Pentru a conferi greutate juridică acestei afirmaţii, Merkel a amintit că principiul neamestecului în treburile interne ale unui stat figurează în charta OSCE privind securitatea şi cooperarea în Europa, semnată şi de Rusia.

Afirmaţiile Angelei Merkel nu au produs mai deloc mirare printre germani, câtă vreme aceştia consideră că este cât se poate de firesc ca state suverane cum ar fi Ucraina, Georgia sau Republica Moldova să poată decide singure dacă vor sau nu să se apropie de UE.

În urechile ruşilor însă, aceste vorbe, cu siguranţă bine cumpănite de şefa guvernului de la Berlin, au sunat cu siguranţă straniu. Asta fiindcă politicienii de la Moscova sunt convinşi că au obligaţia firească de a orienta fostele republici sovietice, în frunte cu Ucraina, spre uniunea vamală şi uniunea eurasiatică, iniţiate de Federaţia Rusă. Acesta este de altfel şi mesajul pe care Rusia îl transmite cu insistenţă în statele vecine, cu ajutorul mediilor de stat. Simultan, guvernele acelor state vecine sunt supuse de câteva luni unor masive presiuni politice şi economice exercitate de la Kremlin. În cazul Armeniei, presiunile au şi dat roade, câtă vreme guvernul de la Erevan a anunţat că se va alătura uniunii vamale dominate de Rusia, renunţând practic la acordul de asociere şi liber schimb cu UE, deşi negocierile se încheiaseră cu succes.

Aşa stând lucrurile, faptul că Angela Merkel ia poziţie împotriva politicii externe neo-imperiale a Rusiei printr-o declaraţie guvernamentală constituie un semnal limpede adresat politicienilor de la Moscova, în frunte cu preşedintele Vladimir Putin. Ba chiar mai mult decât atât, este posibil ca această declaraţie să conţină elementul fundamental al noii politici germane privind Rusia, promovată de viitorul guvern de la Berlin.

O dată cu reîntoarcerea lui Vladimir Putin în scaunul de preşedinte, Germania a început să-şi reorienteze relaţiile cu Federaţia Rusă. În trecut, chiar dacă Merkel nu şi-a însuşit ca atare principiul predecesorului său Gerhard Schroeder, care se declarase "un avocat al Rusiei în Europa", ea a încercat să ţină cont de interesele Moscovei pe bătrânul continent.

Cel mai bun exemplu în acest sens a fost reuniunea la vârf a NATO, desfăşurată în 2008 la Bucureşti, când Merkel s-a opus, împreună cu preşedintele de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy, planului american, promovat de George W. Bush, de admitere a Ucrainei şi Georgiei în alianţă. Această poziţie a fost interpretată la vremea aceea drept respectare, de către Germania, a intereselor ruseşti, mai ales că proaspăta instalare a lui Dimitri Medvedev la Kremlin părea să deschidă perspectiva unei noi ere în raporturile Rusiei cu Occidentul. Dar acele timpuri au trecut şi toate speranţele occidentalilor s-au dovedit deşarte.

În prezent, iluziile au făcut loc pragmatismului. Realităţile din Rusia sunt urmărite la Berlin cu mare atenţie. În ochii multora dintre germani, cel de-al treilea mandat de preşedinte al lui Putin este sinonim cu o politică internă represivă şi o politică externă neo-imperială. Că executivul german şi-a însuşit acest punct de vedere şi pare înclinat spre o agendă opusă Moscovei - aceasta reiese destul de clar din declaraţia guvernamentală a Angelei Merkel.