Oraşul meu îndoliat

Cu doar câteva zile în urmă am zăbovit pe pagina de internet a fostului meu gimnaziu Joseph-König. M-am uitat la fotografii ale profesorilor, pentru că vroiam să ştiu cine mai predă în fosta mea şcoală. Am părăsit gimnaziul în 1996. Din fotografii îmi zâmbesc multe chipuri, pline de speranţă. Pe cei mai mulţi nu îi cunosc. Doi dintre aceşti profesori nu mai sunt în viaţă acum. Cunosc clădirea gri cu ale ei groaznice jaluzele galbene, ale cărei imagini sunt prezentate acum de televiziune. Aici am descifrat formule matematice, am încercat zadarnic să nimeresc mingea la orele de sport şi am murit teatral pe scena din sala de festivităţi. Acum ard acolo multe, nenumărate lumânări.

Nu voyeurism, ci compasiune

Haltern este îndoliat. După aflarea ştirii m-am gândit mai întâi la cunoştiinţele ale căror copii frecventează cursurile gimnaziului, imi spune la telefon mama. La familiile afectate acum. Haltern are numai 37.000 de locuitori, mulţi se cunosc, dar nu se plac automat. Dar într-un asemenea moment, gândurile se îndreaptă către victime şi familiile lor. Există compasiune. În centrul oraşului s-a vorbit mult în această fatidică zi de marţi. Au fost apelaţi cunoscuţii, s-au pus întrebări. Fiecare vrea să ştie cine sunt victimele. Nu din voyeurism, ci din compasiune.

Conversaţiile nu vor amuţi nici în zilele următoare. Mulţi vor căuta în ziarele locale anunţurile de la rubricile de decese. Fiecare vrea să îşi arate compasiunea. Nu mai locuiesc în Haltern de 15 ani, dar mai trec din când în când prin localitate pentru a-mi vizita părinţii. Am fost bucuros când am terminat cursurile la gimnaziul Joseph-König. Dar dintr-o dată este din nou şcoala mea, oraşul meu.

Nu-i lăsaţi singuri pe cei neconsolaţi

Noi cei originari din Halter privim cum primarul încearcă din răsputeri să nu plângă în faţa camerelor de luat vederi. Îl ştim ca fiind jovial şi suveran. Acum are ochii înecaţi în lacrimi şi exprimă ceea ce simţim noi toţi în Haltern. Christoph Metzelder, fost jucător în naţionala Germaniei transmite condoleanţe prin twitter. Şi el şi-a luat bacalaureatul la Gimnaziul Joseph-König.

Haltern vrea să ajute. Am o bună prietenă care este specializată în consilierea psihologică a rudelor celor decedaţi. Vrea să îi ajute pe cei neconsolaţi, care şi-au pierdut copiii, mama sau soţia. Nu este singura. Haltern nu este o lume perfectă. Dincolo de frumoasele case, spiritele nu sunt tocmai liniştite. Dar mulţi vor să ajute, fie că este vorba despre pompierii voluntari, cluburile sportive, membrii bisericii. Poate aşa rudele victimelor nu se vor simţi singure.