Comentariu: Otravă pentru statul de drept

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu (PNL), a fost condamnat săptămâna trecută la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi la 3 ani de interzicere a unor drepturi. Fratele său, Lucian, a fost şi el condamnat la 5 ani de închisoare cu executare şi 3 ani de interzicere a unor drepturi.

Deşi nu este definitiv şi ar fi trebuit pronunţat cu ani în urmă, verdictul e, din mai multe puncte de vedere, remarcabil. E, între altele, o premieră juridică, în măsura în care vizează un ministru în funcţie şi demonstrează că, în ciuda presiunilor exercitate asupra ei, justiţia românească încă îşi mai îndeplineşte misiunea.

Mai puţin lăudabile sunt însă alte decizii şi luări de poziţie. De pildă insistenţa liderilor alianţei şi ai partidelor guvernamentale de a păstra până în ultima secundă în executiv ori în forul legislativ inşi certaţi cu legea ori bănuiţi, în mod întemeiat, şi, ca atare, urmăriţi penal.

La fel de puţin salutară e recidiva mai marilor USL şi în special cea a lui Crin Antonescu, omul care, chiar şi după condamnarea fostului ministru PNL-ist, a ţinut să articuleze afirmaţii indicându-i solidaritatea cu un demnitar şi tovarăş de partid ce se făcuse vinovat de un delict penal.

La Antena 3, „giuvaerul coroanei” din imperiul mediatic fondat de fostul turnător al securităţii, Felix-Voiculescu, preşedintele PNL a incriminat justiţia pasămite "politizată" şi presupusele "presiuni" care, chipurile, ar fi dus la condamnarea omului său. Antonescu a mai declarat nici mai mult nici mai puţin decât că "nu regretă" că Relu Fenechiu a fost desemnat de partidul său în funcţia de ministru al Transporturilor. Antonescu pare să nu realizeze că asemenea afirmaţii distrug credibilitatea PNL.

Atât premierul Ponta, cât şi colegul său din conducerea USL-istă, precum şi alţi demnitari ai USL au invocat, culmea, în apărarea lui Relu Fenechiu, prezumtiva lui „competenţă”. Ca şi cum ar mai conta abilitatea unui ins care fură sau e corupt şi comite abuzuri în funcţie, dovedindu-şi imoralitatea.

Fostul ministru al Transporturilor, care s-a agăţat până în ultima clipă nu doar de scaunul său de ministru, ci şi de mandatul lui de parlamentar, nu e primul condamnat penal a cărui osândire iscă supărările mai marilor României USL-iste. Fenechiu urmează unui lung şir de alţi anti-Băsişti din elita vieţii politice româneşti care, după ce li s-a dovedit că au băgat adânc mâna în buzunarele românilor şi au ajuns într-un târziu să fie pedepsiţi de justiţie au suscitat regrete la nivel înalt.

Atât premierul Ponta, cât şi liderul Senatului Antonescu şi-au exprimat fie separat, fie rând pe rând sau împreună solidaritatea ori simpatia cu varii miniştri, cu un ex-premier, parlamentari şi demnitari incompatibili sau condamnaţi pentru că se dovediseră corupţi. N-au omis să regrete trimiterea după gratii a unui Adrian Năstase ori Gigi Becali.

Am putea căuta mult şi bine, dar nu vom fi niciodată în stare să găsim în analele istoriei democraţiilor autentice similare păreri de rău. Regrete, exprimate de lideri de partide realmente liberale ori social-democrate, pentru pedepsirea de către justiţie a unor miniştri din propriile formaţiuni găsiţi vinovaţi de delicte penale.

Că liderii USL nu sunt la prima abatere de acest fel de la normele, tradiţiile şi obiceiurile din democraţiile şi statele de drept cu oarece vechime merge mână în mână cu omisiuni la fel de semnificative.

Astfel, amândoi liderii USL s-au dovedit extrem de reticenţi în a-şi afişa revolta pentru cazuri precum al Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, omul care, potrivit ziarelor Evenimentul Zilei şi Adevărul, a interzis trei ani la rând Curţii de Conturi să controleze Consiliul Judeţean şi Regia de Drumuri Constanţa, aflate în subordinea sa.

N-au fost auziţi nici Ponta şi nici Antonescu, la Antena 3, deplângând cu energie faptul că plângerile penale formulate de Curtea de Conturi au dispărut în sertarele bine ferecate ale Parchetului local, care, altfel decât DNA în subordinea lui Morar, nu se arată în stare să-i urmărească penal pe demnitarii bănuiţi de corupţie.

Nu ştiu în ce măsură atitudinile adoptate de liderii executivului şi Parlamentului vor avea un efect asupra celor ce evaluează prestaţiile româneşti în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. În mod normal, ar trebui să aibă.

Ce e clar e că liderii unei ţări trebuie să fie nu doar competenţi profesional, ci şi curaţi ca lacrima. Pentru bunul mers al unui stat de drept, orice poziţii manifestând simpatie ori solidaritate cu nişte indivizi condamnaţi în toată regula de justiţie, adoptate de inşi care ar trebui să fie exemplari în materie de moralitate, sunt otravă curată. Iar pentru imaginea ţării reprezintă un acid care o condamnă la desfigurare.