1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Pagubele colaterale" ale genocidului din Rwanda

Dirke Köpp
6 aprilie 2019

Au trecut 25 de ani de la genocidul din Rwanda. Dar în zonă există încă victime, de exemplu în Congo. Dirke Köpp comentează.

https://p.dw.com/p/3GOBx
Imagini ale genocidului din Rwanda
Imagini ale genocidului din RwandaImagine: picture-alliance/AP Photo/B. Curtis

Cine se plimbă astăzi prin capitala rwandeză Kigali descoperă străzi largi, zgârie-nori, centre de afaceri, o atmosferă modernă. Pe aceleași străzi se aflau în urmă cu 25 de ani sute de mii de cadavre, în aer domina mirosul de putrefacție. A trecut un sfert de secol de când, în doar câteva săptămâni, au murit aproape un milion de oameni, majoritatea din comunitatea tutsi, precum și membrii majorității hutu. A fost nevoie de multă vreme până când crimele să fie recunoscute drept genocid. A devenit limpede și că lumea nu are voie să mai ignore asemenea atrocităţi.

Și totuși mapamondul continuă să fie scena unor astfel de crime. În Yemen, Congo, în Sahel, în Myanmar, în Sudanul de Sud. Nu sunt crime în masă. Dar sunt atacuri zilnice, soldate cu victime - uneori mai multe, alteori mai puține.

Vânzări de arme pentru cine nu merită

În acest moment există neînțelegeri între Germania, Franța și Marea Britanie, dacă și ce fel de arme pot fi livrate Arabiei Saudite. Fiecare dintre cele trei state ar trebui însă să știe care sunt efectele livrării de arme către cine nu merită. Recent a fost dezvăluit că sistemele militare germane au fost folosite în războiul din Yemen, ucigând persoane nevinovate. Și, pentru a reveni la Rwanda, Franța a livrat până cu puțin timp înainte de începerea genocidului, în 1994, arme guvernului local.

Și, în loc să apere populația civilă prin intervenția militară intitulată "operațiunea turcoaz", militarii francezi au facilitat retragerea criminalilor cu armament în Congo. Efectele sunt și astăzi resimțite de oamenii din Congo, dar, pentru că se întâmplă "cu picătura" și dincolo de atenția presei, în mici sate din estul țării, crimele sunt ignorate.

În cifre: genocidul din Rwanda s-a soldat cu 800.000 de victime. Dar, după masacrul din 1994, în estul Republicii Congo, au fost uciși milioane de oameni, iar crimele nu încetează nici în momentele în care citiți acest text.

Dirke Köpp
Dirke Köpp

Acești morți reprezintă ceva de genul "pagubele colaterale" ale genocidului din Rwanda. Recent, noul președinte congolez, Félix Tshisekedi scria la Kigali, în Cartea de Aur a Memorialului dedicat genocidului din Rwanda: "Pagubele colaterale ale ororilor nu au cruțat țara mea, care a trebuit să suporte pierderea a milioane de vieți omenești." Nu există nicio zi în Congo, în care să nu se înregistreze masacre și atacuri armate. Dar numărul zilnic al victimelor se situează sub nivelul de alarmă stabilit de comunitatea mondială pentru Africa: o sută de morți.

Prin represiuni împotriva unui nou genocid

Vizita președintelui Tshisekedi în Rwanda vecină ar putea reprezenta un prim pas în direcția apropierii dintre Rwanda și Congo, care se află de peste 20 de ani în conflict. Disensiunile au fost mereu generate de controlul asupra regiunii și de resursele din Congo. Dar, Paul Kagame, președintele Rwandei, a fost mereu abil în relațiile externe: stilul lui autoritar, considerat de occident drept "dictatură în curs de dezvoltare", a făcut ca încarcerarea criticilor regimului să fie considerată drept răul necesar pentru a evita un nou genocid.

Acuzațiile privind minimalizarea genocidului i-au adus politicienei din opoziție, Victoire Ingabire, o pedeapsă de 8 ani cu privare de libertate. În acest an a fost grațiată cu surle și trâmbiţe de Kagame. Când l-a criticat însă pe președinte i s-a amintit că ar putea ajunge din nou după gratii. Dar amenințarea nu a fost exprimată nici în franceză și nici în engleză, astfel încât nu a ajuns la presa internațională.

Guvernul din Rwanda nu oferă un bun exemplu

Mult lăudata reconciliere din Rwanda nu este nici pe departe atât de funcțională, precum o prezintă președintele. Impulsurile rwandeze sunt impresionante, mai ales disponibilitatea oamenilor simpli de a-i ierta pe cei care le-au ucis rudele. Statul însă nu oferă niciun exemplu bun. În pozițiile oficiale actuale se menționează genocidul asupra comunității tutsi, uitați fiind toți membrii hutu, care au plătit cu viața în încercarea lor de a-i proteja pe tutsi de criminalii din minoritatea hutu.

Nu înseamnă că în Rwanda ar putea urma un nou genocid. Dar este evident că țara și regiunea suferă încă și că drumul spre reconciliere nu este nici pe departe finalizat.