1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Paşi timizi în lupta contra schimbărilor climatice

18 noiembrie 2017

Conferinţa despre climă de la Bonn a creat o oarecare confuzie. Deşi avansează, combaterea schimbărilor climatice este încetinită mai ales de renunţarea la cărbune, proces greoi şi în Germania, crede Jens Thurau.

https://p.dw.com/p/2nrPj
Imagine: Getty Images/A. Rentz

Cum ar putea fi descrisă conferinţa pentru climă de la Bonn? Un succes, aşa cum susţin negociatorii de stat? Ignorarea caracterului urgent al schimbărilor climatice, așa cum susțin grupurile de mediu? Adevărul este probabil din nou la mijloc.

Jens Thurau
Jens Thurau

Negociatorii au dreptate: a fost clar de la început că la Bonn se va vorbi doar despre detalii tehnice, foarte complexe ale Acordului Climatic de la Paris din 2015. Printre altele, despre modul în care aproximativ 190 de țări ale ONU pot atinge obiectivele stipulate în acord. Subiectul poate părea plictisitor, mai ales că toate aceste întrebări vor fi finalizate abia peste un an la următoarea conferință privind clima din Polonia.

Lucrurile merg încet pentru că ele depind de unanimitate - devenită sacrosantă în toate conferințele ONU. Este nevoie de mult optimism și răbdare pentru a vedea partea bună a lucrurilor. În altă ordine de idei, lucrurile ar fi putut merge prost, chiar și în contextul unor decizii atât de fragile.

Cărbunele, o adevărată problemă

Grupurile de mediu reunite la Bonn au pus degetul pe o rană dureroasă: niciodată nu s-a discutat atât de mult despre cărbune la o conferință privind schimbările climatice. O materie primă încă folosită la scară largă în China, India sau Statele Unite, în ciuda tuturor eforturilor de utilizare a energiei regenerabile. Și, mai ales în Germania, gazda evenimentului de la Bonn, confruntată cu întrebări stânjenitoare din pricina incapacităţii de a respecta dezideratele climatice ale omenirii.

Nu sunt germanii aceia care doresc să acționeze ca pionieri în domeniul protecției climei? Discursul Angelei Merkel la conferinţa a generat aşteptări nerealiste. Era limpede că Angela Merkel nu poate preciza când renunţă Germania la cărbune, de vreme ce încă nu ştie dacă și cu cine formează guvernul. În schimb, 23 de state au anunţat la Bonn crearea unei alianţe anti-cărbune. Germania nu se regăseşte printre acestea şi pentru că un guvern de tranziţie nu poate lua o decizie cu implicaţii atât de vaste. Ceasul rău, s-ar putea spune.

Devine clar: după euforia din Paris, acum doi ani, politica internațională în domeniul climei și-a atins încă o dată limitele. Angajamentul din 2015 trebuie acum pus în aplicare, ceea ce este dificil. Din punct de vedere geopolitic, contextul pentru tratatele multilaterale nu este potrivit: despoții și naționaliștii din Europa de Est, din Turcia și din SUA nu sunt interesaţi de protecția climei.

Administraţia americană, izolată

Apropo de SUA: au apus vremurile în care țările lumii așteptau hotărârea americanilor la capitolul climă, când blocat de republicani, când deblocat, cu timiditate, de Barack Obama. Bazele conlucrării internaționale au fost deja puse. Țările emergente și cele în curs de dezvoltare colaborează cu statele industriale, alocă sume importante adaptării la schimbările climatice și au țeluri concrete. Orașele și regiunile - inclusiv din Statele Unite - au subliniat ferm la Bonn, că nu se lasă intimidate de negaţionistul Donald Trump.

Nu este însă suficient. Timpul se scurge rapid, e adevărat. Însă nu există o tribună mai potrivită de la care se poate rezolva problema climatică a omenirii. Prin urmare, să trecem la treabă!

Autor: Jens Thurau