Prudenţa nu e slăbiciune

Au câştigat acum teroriştii? Au putut ei semăna atâta teamă şi neîncredere încât au reuşit să ne subjuge deja? Este ruşinos că o manifestare cu o încărcătură simbolică atât de specială cum s-a dorit a fi meciul din Hanovra a trebuit să fie contramandată în ultimul moment? Că toţi cei care voiau să meargă cu capul sus pe stadion, între care şefa executivului şi membri ai cabinetului, au trebuit să se întoarcă din drum şi să se plaseze în siguranţă?

Nu numai între fanii sportului rege le lăţeşte un sentiment amar. Mulţi se întreabă dacă a fost cu adevărat necesară contramandarea meciului. Ministrul federal de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat marţi seară că măsura s-a impus cu necesitate, dar a rămas dator cu explicaţiile. În loc să prezinte argumentele, el a rugat opinia publică să-i acorde un avans de încredere. Responsabilul a afirmat că nu vrea nici să stârnească nesiguranţă şi nici să pericliteze cercetările. Fiindcă acesta ar fi riscul, dacă se comunică prea multe amănunte atunci când urmele sunt încă proaspete.

O apariţie convingătoare

S-a spus că meciul a fost contramandat din motive întemeiate. Ar fi existat o serie de indicii care s-au înteţit atât de tare spre seară, încât contramandarea a devenit inevitabilă. În opinia mea, ceea ce a declarat ministrul de Maiziere a fost convingător. Cu toate acestea, cârcotaşii îşi spun că ministrul şi aparatul său de securitate fie au căzut pradă unui zvon sau unei dezinformări intenţionate, fie, pur şi simplu, s-au înşelat. La fel cum s-a întâmplat la Alsdorf, unde şapte suspecţi au fost arestaţi iar populaţia a avut toată ziua de marţi impresia că forţele de ordine au dat o mare lovitură terorismului. Zece ore mai târziu s-a dovedit că totul a fost un bluf şi arestaţii au fost repuşi în libertate.

Este adevărat că oamenii devin mai înţelepţi post factum. Dar este nevoie de prudenţă. De prudenţa care a dus la contramandarea meciului de la Hanovra. Cu siguranţă, nici lui Thomas de Maiziere nu i-a fost uşor să ia decizia. Dar el purta răspunderea şi trebuia să garanteze siguranţa multor mii de oameni. Această siguranţă este mai importantă decât un simbol. Ce-ar fi fost dacă, într-adevăr, pe stadion ar fi explodat o bombă?

Prudenţa nu înseamnă capitulare

Întâmplarea de la Hanovra a avut şi o latură pozitivă. A demonstrat că poliţia stăpânea situaţia pe deplin. Oamenii au fost îndrumaţi spre casele lor, fără panică şi fără haos. Totul a funcţionat ca la carte. Este important, fiindcă aceasta nu va rămâne ultima misiune a poliţiei în lupta contra terorismului. Vom trăi cu acest pericol încă mult timp de acum înainte şi va trebui să facem faţă cumva. Cu prudenţă şi înţelepciune, ceea ce nu e sinonim cu o capitulare în faţa terorii. Dimpotrivă.